Invierea Domnului sarbatorita la Stockholm

Cateva sute de romani au participat de Inviere la slujba savarșita, la 5 mai 2013, de Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord și un sobor de preoți și diaconi in Parohia Ortodoxa Romana Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm. Printre romanii veniți pentru a primi lumina de Paști, s-au aflat și Ambasadorul Romaniei in Regatul Suediei, dna Raduța Matache și ostenitorii de la Ambasada Romaniei din Stockholm.In cuvantul sau pastoral, Preasfințitul Episcop Macarie a aratat ca Hristos a inviat acum nu doar pentru noi cei vii, ci și pentru cei adormiți care odihnesc in morminte, așteptand ziua Domnului cea mare și slavita, a invierii tuturor. Referindu-se la Postul Paștilor, Preasfințitul Macarie a spus ca postul și asceza nu sunt acte ale disprețuirii firii, ci dimpotriva, sunt mijloace de sensibilizare a materiei, pentru ca Hristos Cel Inviat sa straluceasca in fiecare dintre noi. Acest Post Mare a fost și pentru noi creștinii din Nordul Europei o cale inedita de sensibilizare. Precum in pildele din Pateric, ne-a scos și noua Dumnezeu in drumul pregatirii noastre, ocazii de dovedire a conștiinței legaturii dintre cuvant și fapta. Fiecare dintre noi poate identifica multe semne ale impreuna-calatoririi lui Hristos cu noi, dar pe care le vom ințelege deplin doar atunci cand vom sta cu Hristos la masa, in Casa Tatalui. V-aș pune la suflet un astfel de semn pe care il putem citi macar in parte prin prisma acestei ințelegeri. Doi romani frați de-ai noștri, veniți in țarile nordului pentru a cauta un trai mai bun, și-au gasit sfarșitul vieții trupești unul in Suedia, iar celalalt in Danemarca. Fara asigurarile sociale din aceasta lume, trupurile celor doi, Constantin-Gheorghe și Mihai, ar fi urmat sa fie arse. Primirea acestei vești ne-a intristat amarnic, dar așa cum știm ca pentru creștin moartea este inceputul invierii, al doilea sentiment a fost cel de nadejde. (...) Biserica este mama noastra și toți suntem frați. Conștientizarea acestei realitați ecleziale m-a facut sa chem intreaga familia mare a eparhiei noastre la o marturie concreta de conștiința bisericeasca. Așa cum o mama lovita de tragedia morții unui prunc nu se poate liniști pana nu implinește randuiala creștina, nici Biserica și fiii ei nu-și pot gasi liniștea pana nu-și manifesta dragostea, credința și responsabilitatea pentru fii, in orice situație s-ar gasi aceștia, și mai ales atunci cand e vorba de moarte, fie ea trupeasca sau sufleteasca. Rolul nostru a fost de a manifesta durerea, dar in același timp și nadejdea și increderea in coresponsabilitatea creștina a celor pe care-i pastorim , a spus Preasfinția SaChemandu-i pe toți de Inviere la marturie luminatoare, Preasfințitul Macarie a spus: V-ați putea intreba de ce este atat de importanta aceasta marturie ? Nu ar fi fost mai util sa lasam viii cu viii și morții cu morții și sa dam bruma noastra de milostivire saracilor ? Omul este o Taina a manifestarii iubirii creatoare a lui Dumnezeu. Trupul omului este templu al Duhului Sfant. Noi marturisim credința in invierea cu trupul a morților. Atunci cum sa nu fim sensibili la situațiile in care trupurile asociate mantuirii fiecaruia dintre noi ar putea fi șterse din memoria creației prin ardere ? V-ați mai putea intreba fiecare dintre dumneavoastra, mai ales aici in Europa de Nord unde incinerarea a devenit un act comun, la care omul civilizat nici nu mai este creștinește sensibil, de ce atata sensibilitate la modul de desparțire a noastra de trupul acesta stricacios ? De ce intoarcerea in țarana prin descompunere ar fi mai creștina decat intoarcerea prin ardere ? Prin intoarcerea fireasca in pamantul din care am fost luat, identitatea fiecaruia dintre noi se unește cu cele zidite de Dumnezeu. Acesta este pana la a Doua Venire a Domnului ultimul act de impartașire trupeasca a omului cu creația, și prin aceasta cu Creatorul, iar prin inhumarea creștinilor care iși vor incheia pe rand petrecerea pamanteasca, pana la sfarșitul veacurilor, am putea vorbi și de o impartașire continua a creației cu Taina Bisericii, prezenta și in trupurile noastre innoite in Hristos. Preasfințitul Macarie a aratat ca prin incinerare, focul distruge identitatea noastra din ultimul act al peregrinarii trupești. Iata de ce este pentru noi atat de important ca trupul sa se intoarca firesc in cele din care a fost alcatuit. Iata ințelegerea cu care ne-au binecuvantat frații noștri Constantin-Gheorghe și Mihai care au primit comuniunea cu lucrarea Ziditorului și datorita marturiei dumneavoastra de solidaritate și de responsabilitate. Pornind de la aceasta marturie pe care cei ce au auzit glasul pastorilor au dat-o, ințelegem și modul in care Dumnezeu ne cheama sa fim partași lucrarii Lui, sa fim mana Sa in creație pana la sfarșitul veacurilor și inviind launtric, trezindu-ne din neputințele grijilor de zi cu zi, sa fim și pentru alții sprijin spre implinirea celor randuite din veac de Dumnezeu. Sa nu uitam ca lumea are nevoie sa se impartașeasca de Invierea lui Hristos prin deșteptarea noastra. Sa nu uitam ca suntem aluatul care dospește framantatura lumii și destinul lumii depinde și de marturia noastra. Sa ne unim cu lumina Invierii și noi inșine sa devenim fii și fiice ai/ale luminii pentru ca lucrarea lui Hristos sa se-mplineasca și prin noi. Marturisind prin faptele noastre ca Hristos a Inviat, nadajduim ca macar unii dintre cei pe care Dumnezeu ni i-a scos in cale se vor deschide spre primirea adevaratei Lumini .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 585

Id: 30581

Data: May 5, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).