Liturghie arhiereasca in Parohia Bazga

]]>Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 18 ianuarie 2015, Sfânta Liturghie în Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor“ a Parohiei Bazga - Răducăneni, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi, informează “Ziarul Lumina”. La final, Preasfinţia Sa a citit o rugăciune de dezlegare, după cum ne-a relatat pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2. În continuare, a fost prezentată activitatea pastoral-misionară şi administrativă a parohiei, păstorită de pr. paroh Teodor Bărbieru. „Biserica a fost reînnoită la interior, iar casa parohială a fost renovată. În acelaşi timp, a fost ridicat un lumânărar care va fi dat în folosinţă în următoarea perioadă. În cei patru ani de slujire la Bazga, părintele paroh Teodor Bărbieru a intensificat întâlnirile catehetice pentru copiii din parohie. În acelaşi timp, familiile ai căror membri sunt în vârstă primesc sprijin din partea parohiei. Nu sunt uitate nici persoanele bolnave sau copiii care fac parte din familii defavorizate“, a menţionat părintele protopop Vilie Doroşincă, care a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit în Protopopiatul Iaşi 2, respectiv în Parohia Bazga.

Download: Click for download attached file: Liturghie arhiereasca in Parohia Bazga

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 463

Id: 47788

Data: Jan 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).