Liturghie arhiereasca in Parohia Radesti, Episcopia Slatinei si Romanatilor

Duminica, 24 iunie 2012, Preasfintitul Episcop Sebastian a savarsit Sfanta Liturghie in biserica Sfintii Trei Ierarhi , Parohia Radesti, com. Oporelu, dupa cum informeaza episcopiaslatinei.ro.In cuvantul invatatura, Preasfintia Sa a talcuit evanghelia zilei, aratand ca principala noastra preocupare nu trebuie sa fie lucrurile materiale, ci Dumnezeu, Care Se vrea prezent permanent in sufletul si in preocuparile noastre: Ce vrea sa ne spuna aceasta Evanghelie? Sa nu ne intereseze deloc lucrurile lumesti? Isi propune ea, oare, sa incurajeze lenea? Vrea ea sa incite la cersetorie pe cel care − desi ar putea munci si ar putea sa-si castige hrana si traiul sau − prefera sa primeasca in mod gratuit? Este oare evanghelia de astazi un indemn la nemunca, la a sta si a astepta sa ne pice din cer toate lucrurile de care avem nevoie? Nici pe departe!… Nu se poate ca ea sa contrazica pe Sfantul Apostol Pavel, care spune clar: daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance (2 Tes. 3, 10). Dumnezeu, Care doreste sa fim cinstiti si sa ne castigam singuri painea, nu accepta sa castigam in mod necinstit hrana, imbracamintea si celelalte lucruri atat de necesare.Asadar, cum trebuie sa intelegem cuvintele: nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile ? Ei bine, cheia intelesului acestor cuvinte ne-o da insasi concluzia pericopei evanghelice: Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea lui, si toate celelalte vi se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale. Ajunge zilei rautatea ei! (Mt. 6, 33-34).Deci, intelesul indemnului Mantuitorului Hristos este acesta: nu va ingrijorati peste masura de toate aceste lucruri, de altfel necesare; acestea sa nu puna stapanire pe voi si pe sufletele voastre, in asa fel incat sa nu mai puteti nici macar zari, din valtoarea lor, Imparatia lui Dumnezeu! Sa nu va lasati robiti mancarii, bauturii, imbracamintei sau grijilor de tot felul. In primul rand, sa ne ingrijim a-I placea lui Dumnezeu .

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 556

Id: 22861

Data: Jun 25, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).