Lucrarile Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Timisoarei

]]>Sâmbătă, 17 ianuarie, la Centrul eparhial din Timişoara s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Timişoarei, care în acest an au fost prezidate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Evenimentul a debutat cu oficierea unui Te Deum în Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş“, din incinta Reşedinţei mitropolitane. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Chiarhului locului, a membrilor Adunării Eparhiale, a stareţelor şi stareţilor din cuprinsul eparhiei, precum şi a părinţilor protopopi. Au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură din oraşul de pe Bega. În prima parte a lucrărilor, membrii Adunării eparhiale s-au reunit în şedinţe formate pe comisii, unde au fost discutate şi propuse spre aprobare teme şi activităţi, care se doresc a fi realizate în acest an. În cea de-a doua parte a întâlnirii, pr. Ionel Popescu, vicar eparhial, a prezentat raportul general de activitate pe anul 2014. În cadrul raportului au fost sintetizate activităţile desfăşurate în cadrul sectoarelor administrativ-bisericesc, cultural şi media, învăţământ şi tineret, economic-financiar, social-filantropic, patrimoniu şi construcţii la nivelul eparhiei. În continuare s-a dat citire propunerilor formulate de către preşedinţii comisiilor, urmând ca aceste hotărâri să fie puse în aplicare pe anul în curs. Cuvântul de încheiere a aparţinut Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, care a apreciat activităţile desfăşurate în anul precedent şi a accentuat importanţa intensificării acţiunii Bisericii în societate, prin implicare filantropică în duh de rugăciune. Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit principalelor instituţii locale şi judeţene pentru implicarea în viaţa Bisericii bănăţene, dorind ca această colaborare între Biserică şi instituţiile Statului să continue şi pe viitor pentru binele semenilor. (Articol semnat de Diac. Marius Mircia şi Valentin Birău)

Download: Click for download attached file: Lucrarile Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Timisoarei

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 292

Id: 47716

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei