Maica Domnului cinstita in numeroase lacasuri de cult din Patriarhia Romana

Sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului este cel mai raspandit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Romane. In fiecare oras exista cel putin o biserica ce poarta acest hram, iar in fiecare eparhie se afla cel putin o manastire cu hramul Adormirea Maicii Domnului.Pe 15 august, cand intreaga crestinatate cinsteste Adormirea Maicii Domnului, sute de biserici si manastiri din intreaga tara se imbraca in haine de sarbatoare. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, este prezent astazi la hramul Manastirii Sfanta Maria Techirghiol.Manastirea de la Techirghiol inchinata Maicii Domnului a luat fiinta prin grija patriarhului Miron Cristea care, in 1928, a cumparat in statiunea Techirghiol o vila unde a fost infiintat un sanatoriu pentru cler. In perioada 1965-1967, patriarhul Justinian a hotarat renovarea si extinderea sanatoriului, ridicand inca un etaj pe latura dreapta a edificiului, iar zece ani mai tarziu, au fost ridicate alte doua corpuri de cladire asezate perpendicular, unde astazi se afla chiliile monahiilor si trapeza manastirii. Biserici cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Arhiepiscopia BucurestilorIn cadrul Protopopiatului I al Arhiepiscopiei Bucurestilor, mai multe biserici sunt inchinate sarbatorii Adormirii Maicii Domnului: doua in Calea Giulesti, apoi Biserica Kretzulescu de pe Calea Victoriei, sectorul I, ca si parohia Militari I din sectorul 6, parohia Miron Patriarhul din sectorul I, parohia Sapientiei din sectorul 5, parohia Spirea Noua si parohia Tudor Vladimirescu I, din sectorul 5.In Protoieria II Capitala, isi sarbatoresc astazi hramul parohia Balta Alba din sectorul 3, parohia Dichiu si Hagiu de la Hala Traian, din sectorul II, parohia Iancu Vechi si parohia Biserica Icoanei din sectorul II, parohia Pitar Mos, parohia Olari, parohia Precupetii Noi, parohia Popa Soare si parohia Sfantul Silvestru din sectorul 2. In Protoieria III Capitala, Biserica Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Mercurie - Titan se afla in sarbatoare.In Protoieria Ploiesti isi sarbatoresc hramul 10 biserici parohiale, precum si asezamantul monahal de la Ghighiu. In Protoieria Campina sunt in sarbatoare 14 parohii, in Protoieria Ilfov Nord, 25 de biserici isi cinstesc ocrotitoarea, iar in Protoieria Valenii de Munte sunt in sarbatoare 10 biserici, precum si alte 26 de biserici in Protoieria Urlati.Hram la trei parohii din IasiIn Moldova, peste 200 de biserici de mir sau de manastire au hramul Adormirea Maicii Domnului. La Iasi, trei biserici isi sarbatoresc astazi hramul. Una dintre ele, cunoscuta de ieseni ca Biserica Vulpe, din Protopopiatul Iasi I, care mai are si hramul Sf. Antonie cel Mare, este ridicata pe locul unei foste biserici construite in 1632 de breasla blanarilor. Actuala biserica, din piatra, a fost construita de vornicul Teodor Burada.Şi la Biserica Barnovschi este, astazi, sarbatoare. Lacasul de cult este ctitoria domnitorului Miron Barnovschi si aici a functionat o scoala pentru fiii de domnitori si pentru copiii marilor boieri din Moldova.Zeci de parohii din Arhiepiscopia Iasilor au astazi hramIn Protopopiatul Iasi I, mai este sarbatoare la Glavanesti, Bivolari, la Madarjac, Uricani, Iepureni, Cotu Morii, Balteni, Sinesti, Ţibana, Tungujei, Voinesti, Bogdanesti si Rediu. In Protopopiatul Iasi II, este hram la Coropceni, Deleni, Petresti, Gradinari, Hadambu, Ruseni, Schitu Duca si Valea Satului. In Protopopiatul Pascani exista biserici inchinate Adormirii Maicii Domnului in municipiul Pascani, la Todiresti, Boureni, Bratesti, Gastesti, Goesti, Handresti, Mircesti si Ruginoasa. In Protopopiatul Harlau este hram astazi in municipiul Harlau, la Deleni I, Federeni, Gropnita, Sarca si Prajeni. Parohiile Cerchejeni, Chiscovata, Ghilanesti, Rosiori, Stancesti, Stauceni si Zaicesti, din Protopopiatul Botosani, sunt si ele in sarbatoare, iar in Protopopiatul Darabani, la Hudesti, Ivancauti, Paltinis, Oroftiana de Sus, Dragalina, Comanesti si Balinti. Şase biserici din Protopopiatul Saveni au hram astazi: Epureni, Hanesti, Padureni, Ringhilesti, Unteni si Vlasinesti. Parohiile Bicaz Chei I, Dobreni, Ghelaiesti, Margineni, Tarcau, Bargaoani, Versesti, din Protopopiatul Piatra Neamt imbraca si ele haine de sarbatoare. De asemenea, in Protopopiatul Targu Neamt, sunt parohii cu acest hram la Boistea, Vanatori, Ghindauani, Grumazesti, Preotesti, Raucesti, Urecheni si Valea Arini, iar in Protopopiatul Dorohoi este hram la Catedrala din oras, la Broscauti, Cervicesti, Dimacheni, Dolina, Şipoteni, Lojna, Todireni, Popeni si Şendriceni. In Protopopiatul Ceahlau este hram la Galu si Grinties, iar in Protopopiatul Roznov este sarbatoare la Betaiesti, Manoaia, Podoleni si Tazlau.Pelerini la manastirile ocrotite de Maica DomnuluiMii de pelerini sunt asteptati astazi la manastirile ocrotite de Maica Domnului. Manastiri cu hramul Adormirea Maicii Domnului in apropierea Bucurestiului sunt cele de la Samurcasesti – Ciorogarla, asezata pe vechiul drum al Pitestilor si Craiovei, si Ţiganesti, situata intre Bucuresti si Ploiesti, in dreptul localitatii Ciolpani.La Putna, in fiecare an sosesc pelerini din toate colturile tarii pentru a se inchina la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Potrivit traditiei, aici a existat o vatra sihastreasca cu mult timp inainte ca Sfantul Voievod Ştefan cel Mare sa zideasca, in 1466, manastirea.In fiecare an, de ziua Adormirii Maicii Domnului, Manastirea Curtea de Arges, lacas rectitorit la inceputul secolului al XVI-lea de catre Neagoe Basarab, isi asteapta credinciosii, care vin sa se inchine Maicii Domnului si Sfintei Filofteia.Situata in satul Adam, comuna Draguseni, pe un deal care domina intreaga localitate, Manastirea Adam este una dintre cele mai importante sihastrii vechi, din intreaga zona de sud a Moldovei care iși cinstește ocrotitoarea la 15 august. Accesul spre manastire se poate face fie din drumul national DN 26 Galati – Barlad, intre localitatile Bursucani si Balabanesti, fie din drumul judetean DJ 251A Tecuci – Tg. Bujor, prin localitatea Fundeanu.Traditia locala, neconfirmata istoric, afirma ca prima asezare monastica a fost intemeiata in partile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea cand un calugar venit din rasarit a aratat unui cioban instarit din codrii acestor locuri o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni, propunandu-i sa ridice aici un schit. Asa s-ar fi construit, se pare, o prima bisericuta din lemn, cu hramul Tuturor Sfintilor . Documentele istorice unanim recunoscute afirma, insa, ca manastirea a fost ctitorita de capitanul Adam, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfintita la 14 octombrie 1652.Prilej de bucurie va fi si la manastirile Bistrita, Frasinei, Govora si Saracinesti din Arhiepiscopia Ramnicului, la manastirile Brancoveni si Streharet din Episcopia Slatinei si Romanatilor, precum si la Manastirea Celic Dere din Episcopia Tulcii. In sarbatoare se afla si Catedrala episcopala din Giurgiu, care isi sarbatoreste primul hram. De Adormirea Maicii Domnului isi praznuieste hramul si vechea Catedrala arhiepiscopala a orasului Buzau. Lacasul de cult dateaza din anul 1649 si este ctitoria lui Matei Basarab, voievod al Ţarii Romanesti. A fost zidit pe locul altei biserici mai vechi, din vremea domnitorului Radu cel Mare. Catedrala a suferit mai multe transformari, din cauza cutremurelor si vicisitudinilor timpului, mai ales in vremea episcopului Chesarie.De ziua hramului, la Manastirea Varatic, maicile se pregatesc pentru credinciosii care vor trece pragul manastirii. Tot pe 15 august isi cinstesc hramul si Manastirea Bistrita si Schitul Draga, din judetul Neamt, manastirile Cozancea si Zosin, din judetul Botosani, manastirile Rarau, Humor, Fetesti, Schitul Orata si Plutonita din Suceava. In Arhiepiscopia Romanului, sunt in sarbatoare manastirile Tisa si Diaconesti, iar in Episcopia Husilor, exista doua manastiri in sarbatoare: Malinesti si Moreni. Manastirea Nicula, din judetul Cluj, adaposteste icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Pelerinii vin sa participe la slujbe si sa se inchine icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului. Sfanta Liturghie va fi oficiata, in ziua sarbatorii, de IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, inconjurat de un sobor de ierarhi, preoti si diaconi. De praznicul Adormirii, aici are loc cel mai mare pelerinaj din Transilvania. Pe drumul care leaga Clujul de Gherla, intre Jucu si Rascruci, in fiecare an, siruri nesfarsite de oameni, tineri, copii si batrani, merg desculti pe asfaltul fierbinte, cantand imnuri religioase, intr-o procesiune sfanta. Şi Manastirea Rohia, din judetul Maramures, asteapta astazi, la sarbatoarea hramului, mii de pelerini. Manastirea a fost sfintita in 1926, de catre vrednicul de pomenire episcop Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul manastirii.20 de ani de la resfintirea Manastirii BrancoveanuIstorica manastire de la Sambata de Sus, judetul Brasov, isi sarbatoreste in acest an hramul printr-un program liturgic deosebit, la care participa oaspeti de seama si mii de pelerini din toate colturile tarii. La hram, in ziua de 15 august, se implinesc 20 de ani de la resfintirea actualei incinte a manastirii si a paraclisului mare, tarnosite dupa ample lucrari de constructie, renovare si reamenajare initiate de vrednicii de pomenire mitropolitul Antonie Plamadeala si staretul din acea vreme, arhimandritul Veniamin Tohaneanu. In ziua hramului, la 9:30, soborul slujitor condus de IPS Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, impreuna cu PS Andrei Fagaraseanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va oficia slujba sfintirii apei la fantana din incinta manastirii, dupa care va oficia Sfanta Liturghie la altarul din padure, potrivit Ziarul Lumina. In vesminte de praznic se afla si manastirile Izbuc si Sfanta Cruce - Oradea, din jud. Bihor, Manastirea Oasa din judetul Alba, dar si Manastirea Hodos Bodrog din judetul Arad, unde, dupa savarsirea Privegherii, se desfasoara de la ora 19:30 procesiunea Drumul Crucii, Taina Sfantului Maslu si Prohodul Maicii Domnului. Prima atestare documentara despre existenta manastirii Hodos Bodrog o avem din anul 1177, iar informatiile unor istorici locali vorbesc despre existenta unor "calugari greci" (ortodocsi), la Hodos-Bodrog, inca din sec. al XI-lea.Alte atestari avem in diferite documente din anii: 1213, 1233, 1278, 1293, cu unele derivatii ale denumirii de Hodos. in anul 1446 se generalizeaza denumirea de Bodrog, iar din anul 1784 apar amandoua impreuna: Hodos-Bodrog.Actuala biserica dateaza din a doua jumatate a sec. XIV, fiind construita in stil bizantin triconic, din piatra si caramida romana. in interior este impodobita cu pictura "a fresco" din anul 1658, de catre pictorul Nicodim Diaconul. Restaurari ale picturii s-au facut intre anii 1938-1940 de catre pictorii At. Damian si C. Cenan si intre anii 2009-2010 de catre restauratorii Adriana Scarlatescu si Marius Oprea. Mobilierul si iconostasul au fost sculptate de catre staretul Ieronim Balintoni in anul 1940. Numeroase manastiri inchinate Maicii Domnului se afla si la sud de Carpati. La Manastirea Tismana din judetul Gorj, slujba Privegherii dar si Sfanta Liturghie vor fi savarsite de catre IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei. De asemenea, hram va fi si la manastirea gorjeana Polovragi, de la poalele muntelui Piatra Polovragilor.Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sarbatoare inchinata Sfintei Fecioare Maria, desi marturii despre existenta ei nu avem decat incepand din secolul al V-lea, cand cultul Maicii Domnului incepe sa se dezvolte foarte mult, mai ales dupa Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotarat ca Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscand de acum o foarte mare dezvoltare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1278

Id: 33138

Data: Aug 15, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).