Manastirea Rohia, centru spiritual si cultural

]]>În cei 90 de ani de existenţă ai mănăstirii maramureşene Rohia numeroase personalităţi şi-au legat numele şi viaţa de acest loc. Rohia este prima mănăstire ridicată în Transilvania după Mare Unire de la 1918, după o lungă perioada de restrişte, timp în care armatele generalului Bucov le-au dărâmat românilor mănăstirile şi le-au prigonit monahii. Mănăstirea Rohia păstrează menirea cea din vechime a unei vetre monahale, care era atât un centru de spiritualitate cât şi unul de cultură. Adăposteşte, în prezent, un muzeu cu icoane pe sticlă şi lemn din secolele XVIII-XIX, o vastă bibliotecă cu zeci de mii de volume şi un atelier de sculptură. Acum se desfăşoară ample lucrări la centrul cultural ce va adăposti muzeul, biblioteca, săli de lectură şi de conferinţe. De asemenea, numeroşi pelerini îi calcă pragul pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului sau pentru a vedea unde a lucrat, s-a rugat şi a locuit cel care a scris „Jurnalul fericirii”. Despre Mănăstirea Rohia am discutat cu egumenul acesteia, arhimandritul Macarie Motogna. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Manastirea Rohia, centru spiritual si cultural

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 513

Id: 54246

Data: Jul 29, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).