Manastirea tinerilor de la Popesti Leordeni

]]>Dincolo de forfota Capitalei, acum, în jurul Mănăstirii „Duminica Sfinților Români” se ridică un întreg cartier. Astfel, viața monahilor se împletește cu a noilor vecini. Pe lângă activitatea de catehizare, îndreptată în special către tineri, noul stareț, protos. Ioachim Ceaușu, s-a implicat în ridicarea unei noi trapeze și renovarea bisericii și a casei monahale. Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” se află la granița dintre București și orașul Popești Leordeni. Dacă la început se afla departe de tumultul Capitalei, de câțiva ani se contruiește în jurul mănăstirii un cartier nou de blocuri și vile, locuite în special de tineri care nu își permit un apartament mai spre centru. Astfel, comunitatea din jurul mănăstirii întinerește de la zi la zi, viețuitorii locașului monahal fiind nevoiți să facă față deschiderii din ce în ce mai mare a tinerilor față de Biserică. „În timpul postului, vin credincioși zilnic la spovedit, și mulți dintre ei tineri. Sunt doritori, vor să cunoască, printre ei chiar oameni care au cultură teologică, duhovnicească. Noi, prin catehezele pe care le ținem vineri seara, încercăm să venim în întâmpinarea lor”, explică protos. Ioachim Ceaușu, starețul mănăstirii. Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".

Download: Click for download attached file: Manastirea tinerilor de la Popesti Leordeni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 912

Id: 53743

Data: Jul 14, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).