|
|
Manifestari religios-culturale la Biserica Talpalari din Iasi
|
Biserica 'Nasterea Maicii Domnului' - Talpalari din Iasi isi serbeaza pe 8 septembrie hramul, informeaza Ziarul Lumina , Ediția de Moldova. Cu acest prilej, luni vor fi reluate 'Serile Talpalari'. Va fi abordata tema 'Filmul crestin intre arta si misiune', urmand ca o ora mai tarziu sa fie proiectat un film artistic care va fi ales de cei prezenti. In ajunul hramului va fi oficiata Vecernia unita cu Litia, la sfarsitul careia fiecare credincios prezent va primi Acatistul 'Nasterii Maicii Domnului' si un pachet cu alimente. Apoi va avea loc lansarea volumului 'Taina veacurilor. Unirea timpului cu eternitatea in rugaciunile Bisericii', de pr. dr. Valentin Istrati, slujitor la Biserica Talpalari. A doua zi va avea loc slujba Utreniei, Acatistul si Sfanta Liturghie. 'Biserica Talpalari intampina hramul din acest an in vesminte noi, intrucat au fost schimbate ferestrele. A fost instalat deja un vitraliu care ni-l infatiseaza pe Sf. Ilie Tesviteanul, unul dintre ocrotitorii sfantului lacas. Speram ca acesta sa fie un inceput bun pentru a impodobi, cu vitralii, si mai frumos aceasta biserica', a declarat pr. paroh Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iasilor.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Sep 4, 2010 |
Articole similare
Biserica 'Nasterea Maicii Domnului' din incinta Spitalului Militar 'Regina Maria' din Brasov se pregateste de sarbatoarea din 8 septembrie, informeaza Ziarul Lumina, Editia de Moldova. Piatra de temelie a bisericii s-a pus in vara anului 2005, prin bunavointa comandantului dr. col. Cristian .....
Data: Sep 4, 2010
|
Proiectul 'Lumina divina in scoala si in biserica' a inceput in Şcoala Generala din Stoenesti-Berislavesti, judetul Valcea, inca din anul scolar 2009-2010. La inceputul lunii iunie, Preasfintitul Emilian Lovisteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ramnicului, a sfintit noul cabinet de .....
Data: Sep 4, 2010
|
In Duminica a XV-a dupa Rusalii membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane slujesc dupa urmatorul program pe care il aflam de la Radio TRINITAS: Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane va oficia slujba de sfintire a Bisericii Sfanta Maria din municipiul .....
Data: Sep 4, 2010
|
Biserica cu hramul Sfintii Imparati Constantin si Elena din comuna Alexandru Ioan Cuza, Protopopiatul Pascani va fi sfintita maine, 5 septembrie. Slujba va fi savarsita de Preasfintitul Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. Sfantul lacas a fost restaurat si .....
Data: Sep 4, 2010
|
Locuitorii municipiului Moinesti se pot inchina, in aceste zile, icoanelor facatoare de minuni ale Maicii Domnului de la Trifesti si Giurgeni. Evenimentul se inscrie in seria de manifestari dedicate Zilelor culturale ale orasului Moinesti care se desfasoara in acest sfarsit de saptamana. .....
Data: Sep 4, 2010
|
Preasfintitul Nicodim, inconjurat de un sobor de peste 20 de preoti si diaconi va sfinti maine, 5 septembrie, Biserica din satul Dudasul Cernetului, comuna Şimian, judetul Mehedinti, informeaza Radio TRINITAS. Piatra de temelie a sfantului locas a fost pusa in anul 2002. Biserica este .....
Data: Sep 4, 2010
|
Random Links
In zilele de 9 - 10 decembrie 2009, la Palatul Patriarhiei, are loc prima intalnire a partenerilor care implementeaza programul social Strategia de ocupare si calificare prin invatare si activitati pentru libertate , sustinut financiar prin Programul Operational pentru Dezvoltarea Resurselor .....
Data: Dec 10, 2009
|
Primul muzeu parohial din Capitala va fi inaugurat maine, 2 februarie, de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Muzeul Bisericii Sfantul Antonie cel Mare - Curtea Veche adapostește obiecte de cult care aparțin celei mai vechi Biserici din Capitala. Dintre acestea unele dateaza de la .....
Data: Feb 1, 2010
|
Conform datelor prezentate de Cancelaria Sfantului Sinod la sedintele Consiliului National Bisericesc si Adunarii National Bisericesti, desfasurate in zilele de 8 si 9 februarie, in Biserica Ortodoxa Romana activeaza 14.578 de preoti si diaconi.Pentru activitatea de conducere administrativa .....
Data: Feb 10, 2010
|
La Manastirea Sambata de Sus a inceput astazi, 30 martie 2011, conferinta teologica Sfantul Duh - Sfintenia Noastra. Manifestarea se afla la cea de-a doua editie si reuneste reprezentanti ai cultelor ortodox si evanghelic din Romania si Germania.Timp de trei zile se va purta un dialog .....
Data: Mar 30, 2011
|
|
|