|
|
Moastele Sf. Nectarie din Eghina, la biserica Sf. Cuvioasa Parascheva din Vaslui
|
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Corneliu Barladeanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Husilor, in perioada 04-10 aprilie 2008, la biserica Sf. Cuvioasa Parascheva din Vaslui se afla moastele Sf. Nectarie din Eghina. Acestea au fost aduse din municipiul Iasi din biserica cu hramurile Nasterea Maicii Domnului, Sf. Proroc Ilie si Sf. Nectarie Taumaturgul, biserica aflata in cartierul Alexandru cel Bun. In aceste zile, biserica are un program duhovnicesc special. Astfel, incepand cu orele 9 dimineata, se citeste acatistul Sfantului Nectarie, apoi la ora 17,30 se oficiaza taina Sfantului Maslu. Programul de inchinare, rugaciunile de dezlegare, taina Sfintei Spovedanii, acatistele si paraclisul Sfantului vor fi oficiate pana vineri, 10 aprilie, la ora 18.30, cand Sfintele Moaste vor pleca din Vaslui.Sursa: episcopiahusilor.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Apr 10, 2009 |
Articole similare
La Urziceni a avut loc ieri, 9 aprilie, un concurs de cantari si cunostinte religioase. Au participat 11 grupuri de copii de la parohiile din Protopopiat. Concursul a ajuns la editia a saptea , dupa cum a declarat Parintele Claudiu Buza, responsabil cu cateheza la Protopopiatul Urziceni, .....
Data: Apr 10, 2009
|
170 de persoane refugiate, aflate in Bucuresti, au primit astazi, 10 aprilie 2009, pachete cu alimente pentru masa de Sfintele Pasti. Actiunea a fost organizata de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucurestilor, in colaborare cu Asociatia ortodoxa copta Sfantul Mina din .....
Data: Apr 10, 2009
|
Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei, in colaborare cu Liceul teologic ortodox Episcop Roman Ciorogariu Oradea, a organizat ieri 9 aprilie 2009, spectacolul pascal Prin Patimi spre Inviere . Evenimentul a avut loc in cursul serii la Teatrul de stat pentru copii si tineret Arcadia . In .....
Data: Apr 10, 2009
|
In Mitropolia Ardealului se desfasoara, in aceasta perioada, proiecte filantropice pentru copiii proveniti din familii cu dificultati materiale. Micutii de la Centrul social de zi al Asociatiei Sfantul Nicolae din Sibiu au pregatit felicitari si obiecte decorative pentru sarbatoarea Invierii .....
Data: Apr 10, 2009
|
Bolnavii de la Centrul de ingrijiri paliative Sfantul Nectarie din Capitala au primit astazi, 10 aprilie 2009, vizita elevilor de la Şcoala generala nr. 49. Copiii le-au oferit pacientilor candele aprinse simbolizand lumina Invierii, dar si pachete cu fructe. Evenimentul a fost posibil cu .....
Data: Apr 10, 2009
|
Sute de credinciosi au participat astazi, 11 aprilie, cu ocazia praznuirii Sfantului Ierarh Calinic la hramul Manastirii Cernica. Sfantul Ierarh Calinic este cinstit cu mare evlavie de credinciosii din judetul Ilfov si imprejurimi. Praznuirea Sfantului Ierarh Calinic, ocrotitorul asezamantului .....
Data: Apr 11, 2009
|
Random Links
Mitropolia Olteniei organizeaza in perioada 1-3 mai la Manastirea Tismana Conferinta Tinerilor Crestini Ortodocsi din Oltenia. Evenimentul cultural face parte dintr-un proiect elaborat de Arhiepiscopia Craiovei in colaborare cu Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National si .....
Data: Apr 30, 2009
|
In perioada Postului Craciunului in lacasurile de cult din Capitala au loc concerte de muzica religioasa. Ieri, 18 noiembrie, la Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil , fosta manastire Casin din Capitala, s-a desfasurat un concert de muzica religioasa romaneasca sustinut de Corala .....
Data: Nov 19, 2009
|
La sfarsit de an scolar, parohia doljana Rasnic a organizat, miercuri, 9 iunie, in colaborare cu Şcoala Generala din localitate, o festivitate de premiere pentru cei mai buni elevi ai proiectului de catehizare parohiala Hristos impartasit copiilor . Premiile au fost asigurate din fonduri .....
Data: Jun 12, 2010
|
Sarbatoarea Zilele satului Sasaus a fost incununata, in cea de-a doua zi a manifestarii cultural-artistice, de resfintirea bisericii din sat. Evenimentul a adus bucurie in inimile satenilor veniti in numar mare la eveniment, iar multi dintre cei in varsta au marturisit ca nu-si aduc aminte .....
Data: Aug 24, 2010
|
Credinciosii tulceni vor participa maine, 13 martie, la o procesiune religioasa dedicata Duminicii Ortodoxiei. Dupa Sfanta Liturghie oficiata de Preasfintia Sa in Catedrala episcopala, procesiunea va fi condusa de Chiriarhul Eparhiei Tulcii si se va desfasura pe principalele bulevarde al .....
Data: Mar 12, 2011
|
|
|