Monumentul Romanilor din Vosgii Frantei
]]>Este suficient să deschidem cartea de istorie ca să ne dăm seama câte pagini îi lipsesc! Unele dintre ele nu au fost scrise pur şi simplu, altele s-au pierdut în bezna timpului sau au fost smulse pe alocuri de ignoranţa şi răutatea omenească. Din fericire, solidaritatea şi bunătatea dezinteresată nu lipsesc nici ele cu totul dintre oameni. Aşa se face că trăim uneori - rareori ! - momente din acelea pe care am dori să le imortalizăm în granit, întrucât intuiţia ne şopteşte că ele completează o pagină dintr-un capitol care părea cu desăvârşire închis. Ne-a fost dat să trăim un astfel de moment duminica trecută, pe 12 iulie 2015, când graţie semnalării venite din partea unei enoriaşe a comunităţii, doamna Pia Gurhardt-Douida, căreia îi mulţumim călduros, ne-am deplasat în grup mic într-un loc greu accesibil din Vosgii Franţei, la vreo 100 km la vest de Strasbourg, lângă un sat de munte numit Belval, incitaţi de un panou minuscul care indica `Vers le Monument des Roumains” ("Către Monumentul Românilor"). Mai multe detalii în "Ziarul Lumina".
Download: Click for download attached file: Monumentul Romanilor din Vosgii Frantei

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jul 17, 2015
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: no-links
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei