Biserica Ortodoxa se afla astazi, 9 februarie 2014, în Duminica a XXXIII-a dupa Rusalii, numita si a Vamesului si a Fariseului. În toate bisericile s-a citit la Sfânta Liturghie Pericopa Evanghelica de la Sf. Ev. Luca, capitolul 18, versetele de la 10 la 14, în care se relateaza Pilda Vamesului si a Fariseului: Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus în templu ca sa se roage: unul era fariseu si altul vames. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îti multumesc pentru ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti si desfrânati, sau ca acest vames. Postesc de doua ori pe saptamâna si dau zeciuiala din toate câte câstig. Iar vamesul, stând mai departe, nu îndraznea nici ochii sa-si ridice spre cer, ci îsi batea pieptul sau si zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului. Va spun voua ca acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru ca oricine se înalta pe sine se va smeri; iar cel care se smereste pe sine se va înalta.

Biserica Ortodoxa a intrat în perioada Triodului

Începând cu aceasta Duminica, Biserica Ortodoxa a intrat în perioada Triodului, una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic. Triodul precede perioada Penticostarului și urmeaza celui mai lung interval din anul bisericesc, perioada Octoihului. Aceasta perioada dureaza zece saptamâni, dintre care trei sunt pregatitoare pentru Postul Sfintelor Paști, șase reprezinta perioada propriu-zisa a postului, iar ultima este Saptamâna Sfintelor Patimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cuvântul de învațatura rostit în Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminatorul, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenti despre perioada anului bisericesc în care am intrat, numita Triod: „Duminica aceasta este Duminica Vameșului și Fariseului, potrivit evangheliei care s-a citit astazi. Aceasta Duminica arata si începutul perioadei Triodului. Aceasta perioada are 10 saptamâni din timpul anului bisericesc si anume trei saptamâni pregatitoare care contin patru duminici, apoi sase saptamâni Postul Sfintelor Pasti si a saptea saptamâna este saptamâna Sfintelor Patimiri ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cele patru duminici cuprinse în cele trei saptamâni pregatitoare sunt: Duminica Vamesului si Fariseului, Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricosatoarei Judecati si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Dupa aceasta duminica, luni începe perioada Postului Sfintelor Pasti”.

Avem mereu nevoie de rugaciune smerita, de pocainta sincera, de milostenie aratata fata de cei în nevoi si de înfrânare

Aceasta perioada de pregatire, înainte de a intra în Postul Sfintelor Pasti, are o semnificatie deosebita prin modul în care Biserica a ales citirea Pericopelor evanghelice, a aratat Patriarhul României: În prima duminica din cele patru dinaintea perioadei Postului Sfintelor Pasti, numita Duminica Vamesului si Fariseului, ni se arata ca prima treapta din urcusul duhovnicesc spre învierea sufletului din moartea pacatului si pregatire pentru sarbatoarea Învierii Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau Sfintele Pasti este o treapta a rugaciunii smerite. A doua duminica din perioada pregatitoare, Duminica fiului risipitor ne arata necesitatea sau treapta a doua a urcusului spre Înviere a pocaintei sincere. Treapta a treia simbolizata prin Duminica Înfricosatoarei judecati este treapta milosteniei darnice si a patra este Duminica izgonirii lui Adam din Rai pentru ca nu a postit; aceasta ne arata importanta postirii sau înfrânarii de lacomie pentru a dobândi iubirea milostiva si darnica. Toate aceste duminici pregatitoare cu semnificatia lor duhovniceasca de trepte în crestere duhovniceasca ne arata ca în timpul postului care urmeaza dupa aceste patru duminici avem mereu nevoie de rugaciune smerita, de pocainta sincera, de milostenie aratata fata de cei în nevoi si de postire sau înfrânare de la lacomia dupa orice lucru care ne împiedica sa ne apropiem de Dumnezeu si sa ne unim cu El. Aceasta pregatire, aceasta pedagogie a fost fixata de Sfintii Parinti, mari nevoitori, oameni postitori, rugatori, oameni care au luptat cu pacatul si au dobândit virtutile, oameni care au simtit în viata lor taina Învierii sufletului din moartea pacatului si bucuria unirii omului cu Hristos cel Rastignit si Înviat”.

„În Duminica aceasta a Vamesului si Fariseului Evanghelia ne arata o pilda pe care Mântuitorul a rostit-o aratând importanta smereniei, a rugaciunii unita cu smerenie. Hristos Domnul ne spune ca doi oameni au urcat la templul din Ierusalim ca sa se roage si acolo vedem doua stari sociale diferite, doua pozitii fizice a persoanei diferite si doua stari sufletesti diferite. Vedem ca vamesul si fariseul erau doi oameni din doua stari diferite. Fariseii se considerau elita poporului ales, oameni învatati, oameni cu vaza, oameni cu influenta, iar vamesii formau o categorie de oameni dispretuiti din doua motive: în primul rând ca s-au pus în slujba Imperiului Roman care stapânea peste Ţara Sfânta în aceea vreme si în al doilea rând pentru ca acesti vamesi îndata ce au dobândit dreptul de a aduna taxele sau impozitele au devenit lacomi, rapitori si foarte dornici de a se îmbogati cu orice pret, repede, chiar si în mod necinstit. Aceasta diferentiere este necesara ca sa întelegem oarecum atitudinea celor doua persoane diferite în fata templului din Ierusalim”, a mai spus Preafericirea Sa.

Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului

De asemenea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit celor prezenti despre rugaciunea smerita a vamesului si atitudinea mândra a fariseului: „Evanghelia ne spune ca acesti doi oameni care au urcat la templu s-au rugat diferit în fata lui Dumnezeu. Fariseul statea drept în fata lui Dumnezeu, într-o pozitie semeata, în timp ce vamesul mai la îndepartare, cu capul aplecat, privirea în pamânt, batea cu mâna în piept ca semn de regret pentru pacate si zicea: Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului. Vedem deci doua atitudini, doua pozitii fizice diferite, semet si mândru acest fariseu statea drept pentru ca se considera drept, iar celalalt pentru ca îsi vedea propriile pacate statea smerit, privea spre pamânt, simtea ca numai cu ajutorul lui Dumnezeu se poate ridica din pacate; privea spre pamânt pentru ca cele pamântesti l-au aplecat mult spre moarte. Deci, avem doua stari, doua pozitii diferite ale corpului care corespund celor doua stari diferite din sufletele celor care se roaga. Evanghelia ne spune ca fariseul care statea drept, semet, în fata altarului se ruga în sine, întru sine, adica în gând, fara voce tare, fara glas si zicea: Îti multumesc tie Dumnezeului ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti si desfrânati sau ca acest vames care era în apropiere. Postesc de doua ori pe saptamâna si dau zeciuiala din toate câte câstig. Vedem în aceasta rugaciune a fariseului faptul ca se ruga în sine si pentru sine, ca Dumnezeu cunoaste si rugaciunea facuta cu gândul, nimeni nu l-a auzit cum se ruga, dar Dumnezeu cunoscând gândurile oamenilor stia ce gândeste, ce spune în gând el când se roaga. În treacat a multumit lui Dumnezeu pentru ca îndata a trecut de la multumirea adusa lui Dumnezeu la multumirea de sine. De fapt el a venit sa se felicite pe sine în fata lui Dumnezeu, sa aminteasca lui Dumnezeu cât de vrednic este el ca posteste de doua ori pe saptamâna si da zeciuiala din ceea ce câstiga ca si când Dumnezeu ar fi uitat de virtutile lui si, mai ales, îndata dupa ce se lauda pe sine sau chiar si înainte judeca pe altii. Multumirea adusa lui Dumnezeu este doar un pretext pentru a se lauda pe sine, el nu multumeste lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în savârsirea faptelor bune, ci se auto-preamareste, se felicita pe sine însusi fiind plin de sine. Vedem în atitudinea fariseului o rugaciune a omului mândru, plin de sine. Pentru ca era plin de sine nu mai era loc în el cu adevarat de prezenta lui Dumnezeu si nici de iubire fata de semeni, se lauda pe sine si judeca pe altii. În acelasi timp, în aceiasi biserica, în acelasi templu, vamesul smerit cu ochii aplecati spre pamânt, cu multa zdrobire de inima cerea milostivirea lui Dumnezeu: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului”.

Dumnezeu prefera unui drept mândru pe un pacatos smerit

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul ca nu orice rugaciune este primita la Dumnezeu, ci numai rugaciunea facuta întru smerenie: „Hristos Domnul ne spune ca dintre acestia doi, fariseul mândru si vamesul pacatos smerit, al doilea, adica vamesul s-a întors mai îndreptat la casa sa. Prin aceasta vedem ca Dumnezeu prefera unui drept mândru pe un pacatos smerit. Este mai bine sa fii pacatos smerit decât un drept mândru. Şi aceasta arata ca nu orice rugaciune este primita la Dumnezeu, ci numai rugaciunea facuta întru smerenie. Deci, adevarata rugaciune este mai întâi preamarirea lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale aratate noua, multumire pentru ajutorul primit de la El si cerere pentru a primi ajutor în continuare, în tot timpul vietii noastre”.

Sa urmam virtutilor fariseului si smereniei vamesului

„Triodul, în slujba Utreniei, scoate în evidenta importanta rugaciunii smerite, dar în cântarea a V-a de la Utrenie îndeamna sa luam ce e bun de la amândoi, sa luam virtutile sau sa urmam virtutilor fariseului si smereniei vamesului si sa ne îndepartam de ceea ce este gresit si anume, mândria fariseului si pierzarea, se spune acolo, sau oarecare împatimire care duce la pierzare si anume aceasta împatimire a vamesului. Deci, cartea Triodului face o sinteza între virtutile fariseului si smerenia vamesului si ne îndeamna sa fim lucratori ai virtutilor, sa fim postitori sa fim milostivi, iar toate acestea sa le facem cu smerenie”, a mai spus Patriarhul Românei.

Când pacatuim trebuie sa ne ridicam prin pocainta, iar atunci când savârsim fapte bune trebuie sa le acoperim cu haina smereniei

Preafericirea Sa aratat ca Evanghelia de astazi este bogata în întelesuri duhovnicesti, si a subliniat faptul ca prin aceasta punere în contrast a smereniei si a înaltarii ne arata deodata calea spre mântuire, dar si lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii.

„Evanghelia transmite mesajul sau principal în concluzia pe care Mântuitorul o da pildei sale si anume: Oricine se înalta pe sine se va smeri; iar cel care se smereste pe sine se va înalta. Aceasta înseamna ca oricine se smereste va fi înaltat de Dumnezeu în relatia de iubire milostiva, smerita si sfânta a lui Dumnezeu fata de oameni. Oricine se înalta pe sine va fi smerit în întelesul ca va fi umilit de catre altii prin faptul ca este mândru si arogant, dar si pentru ca nu poate creste spiritual, chiar daca nu este umilit de cineva. Cel ce se înalta pe sine se va smeri adica va fi umilit pentru ca nu poate creste duhovniceste în relatia cu Dumnezeu fiind plin de sine si nu mai este loc de iubirea lui Dumnezeu si iubirea fata de semeni în sufletul omului mândru. Deci, cel ce se înalta pe sine se va smeri în sensul ca va cadea, va decadea si va diminua din viata sa duhovniceasca. Deci, desi Evanghelia are cuvinte putine ea are o bogatie deosebita de sensuri duhovnicesti, astfel încât aceasta punere în contrast a smereniei si a înaltarii ne arata deodata calea spre mântuire, dar si lupta pe care o avem de purtat pe calea mântuirii si anume atunci când suntem pacatosi trebuie sa ne ridicam prin pocainta, iar atunci când savârsim fapte bune trebuie sa le acoperim cu haina smereniei pentru ca ele sa nu devina mândrie sau pricina de cadere sau decadere spirituala tocmai prin iubirea de sine exclusivista. Vedem ca Evanghelia ne pune în fata primejdia sau primejdiile pe care le poate crea mândria, mai întâi o lipsa de comunicare deplina cu Dumnezeu, o rugaciune fara rodire sfintitoare si transformarea rapida din multumire de sine în judecare sau osândire a altora. În general, oamenii care se cred mai buni decât ceilalti devin foarte repede aspri judecatori ai lor si prin aceasta pierd din suflet iubirea milostiva care în mod firesc vine în sufletul omului prin rugaciune fierbinte. Avem o întreaga luminare a sufletului cum trebuie el sa porneasca în urcusul spre învierea din moartea pacatului si spre învierea sarbatorii Sfintelor Pasti. Deci, avem o bucurie deosebita când simtim ca Dumnezeu intra în sufletul omului care se roaga în smerenie si o pace deosebita. Un parinte contemporan, rugator, din Egipt, Matei cel smerit spunea ca atunci când te rogi sa te rogi atent si smerit si daca ai simtit bucurie si pace în suflet dupa ce ai facut rugaciunea este semnul ca ea a fost primita de Dumnezeu, daca dupa rugaciune esti nelinistit si nu ai bucurie în suflet înseamna ca te-ai rugat într-un mod risipit sau neatent, sau insuficient de mult. Dumnezeu raspunde rugaciunii smerite si staruitoare prin pacea si bucuria pe care le revarsa în sufletul celui care se roaga cu smerenie, cu dragoste de Dumnezeu si de aproapele”, a mai spus Preafericirea Sa.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxa se va afla în Duminica întoarcerii Fiului risipitor, a XXXIV-a dupa Rusalii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1083

Id: 38067

Data: Feb 9, 2014

Imagine: