O noua biserica pentru Spitalul Municipal din Arad

Pe langa activitatea stiintifica, de instruire practica a studentilor de la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii de Vest 'Vasile Goldis', la Spitalul Municipal Arad se desfasoara si o bogata activitate pastoral-misionara, lucrare care se infaptuieste prin slujirea parintelui Dan Magda.Activitatile religioase si slujbele se desfasoara atat in saloane, la capataiul bolnavului, cat si in capela de la demisolul bazei de tratament fizioterapeutic. Nu atat spatiul destinat slujirii sfintelor slujbe este esential, cat felul cum raspund cei aflati in suferinta la chemarea pe care Mantuitorul o face bolnavilor. 'De multe ori ne intrebam daca suferinta i-a schimbat pe oameni sau credinta lor a ramas neschimbata dintru inceput pentru ca viata lor este legata tot mai mult de viata spirituala. Descoperim acest lucru la Sfanta Liturghie in fiecare duminica sau la Taina Sfantului Maslu, ce se oficiaza totdeauna in ultima duminica din luna. Prezenta si participarea pacientilor intr-un numar mare la slujbe inseamna cautarea Doctorului sufletelor si a trupurilor. Dintotdeauna au alergat spre Dumnezeu, gasindu-si alinare in slujbele Bisericii si in conversatiile duhovnicesti, ce sunt un balsam de mangaiere si vindecare a sufletului ce, de multe ori, apare descumpanit din pricina bolii, a suferintelor, a incercarilor care se abat asupra lor', a declarat parintele Dan Magda pentru 'Ziarul Lumina', Editia de Oltenia.Medicii participa la slujbele religioase de la capela spitaluluiIn incinta spitalului se construieste o noua biserica prin osardia si cu nemijlocitul sprijin al doamnei dr. Teodora Olaru, directorul spitalului. Multe slujiri sunt, dar slujirea lui Dumnezeu pentru aproapele aflat in boala descopera cea mai mare binefacere pe care o face Dumnezeu omului. 'Ma bucur cand vad cum oamenii intra in biserica cu fetele smolite si pline de durere si ies de la slujba binefacatoare cu fetele iradiind de bucurie si pline de lumina. Aceeasi credinta se descopera de multe ori si la personalul medical din spital', a mai spus parintele Dan Magda.La spitalul din Arad sunt medici si asistente care sunt dornici sa-L cheme pe Dumnezeu in ajutor pentru a desavarsi si mai mult lucrarea pentru care au fost chemati. Multi dintre acestia vin si participa cu evlavie la sfintele slujbe. Slujind la capataiul bolnavului, cadrele medicale marturisesc ca Domnul este ajutorul si scaparea si nu se tem de rau, caci Domnul este cu ei in toate zilele lor.Asistenta medicala si religioasa din 1775Spitalul Clinic Municipal Arad functioneaza fara intrerupere din anul 1775. A fost construit din fonduri publice si donatii, consemnand pana astazi tratarea si vindecarea bolnavilor asa cum i-a fost destinatia, precum si asistenta religioasa. Totodata, Spitalul Clinic Municipal Arad reprezinta una dintre principalele baze de instruire practica a studentilor de la Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii de Vest 'Vasile Goldis' Arad.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 814

Id: 9629

Data: Oct 15, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).