Persecutia imparatului Decius asupra crestinilor
Persecutia indreptata de imparatul Decius (249-251) impotriva crestinilor a fost una dintre cele mai aspre din toata perioada relatiilor dintre Imperiul Roman si crestinism in primele trei secole d.Hr. Cu toate acestea, amploarea evenimentului si desfasurarea sa nu pot fi puse exclusiv pe seama acestui imparat cu o domnie extrem de scurta.Motivele reale ale acestei persecutii au fost reprezentate de ura paganilor impotriva crestinilor, din cauza careia au izbucnit mai multe focare de conflict in cadrul imperiului, precum si de traditionalismul exagerat al lui Decius.Marturiile istoricilor bisericesti despre DeciusDescrierea lui Eusebiu de Cezareea cu privire la imparatul Decius este urmatoarea: Dupa ce Filip a domnit sapte ani, a urmat la tron Decius, care din ura pe care o avea fata de Filip a inceput o persecutie impotriva Bisericilor, in cursul careia si-a sfarsit viata ca martir in Roma episcopul Fabian, in locul caruia a urmat Corneliu (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, in: PSB, vol. 13, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, 1987, p. 257). Ce putem remarca din aceasta scurta relatare este ca urmeaza intocmai descrierea facuta lui Maximin Tracul. Iat-o si pe aceasta: Dupa ce imparatul roman Alexandru sSever, n.n.t si-a dus la capat domnia sa vreme de treisprezece ani, a urmat la tron cezarul Maximin. Acesta, dintr-o ura fata de casa lui Alexandru, care era formata mai ales din oameni credinciosi, a pus la cale o persecutie, poruncind sa fie nimiciti numai capii Bisericii, pe care i-a socotit vinovati (de rapida raspandire a) invataturii evanghelice ( Istoria bisericeasca, in: PSB, vol. XIII, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucuresti, 1987, p. 251). Ura fata de familia sau simpatiile crestine ale imparatilor predecesori i-a determinat atat pe Maximin Tracul, cat si pe Decius sa persecute crestinismul in general, in opinia lui Eusebiu de Cezareea. Daca in ceea ce priveste contributia lui Maximin Tracul la persecutiile crestinilor am argumentat suficient intr-unul dintre materialele anterioare, unde s-a demonstrat ca, in realitate, in afara uciderii unor membri marcanti ai familiei imperiale a Severilor si a unui edict de scurta durata, care a fost rareori aplicat, acesta nu poate fi considerat un persecutor marcant, asa cum au fost Nero sau Diocletian - in privinta lui Decius, lucrurile sunt mult mai complicate si trebuie relatate pe larg. Istoricul bisericesc Lactantiu ne ofera o alta descriere a lui Decius, inspirata parca din istorisirile Cartilor Macabeilor despre Antioh al IV-lea Epifanes: Dupa foarte multi ani a aparut ca sa raneasca Biserica, Decius, o fiara dezgustatoare. Fiindca cine altcineva daca nu un ticalos ar sputeat persecuta dreptatea? Şi, ca si cum pentru aceasta ar fi fost ridicat pe culmile puterii, a inceput numaidecat sa se dezlantuie cu turbare impotriva lui Dumnezeu pentru ca imediat dupa aceea sa se prabuseasca. Caci pornind impotriva carpilor, care ocupasera pe atunci Dacia si Moesia, si fiind inconjurat de indata de barbari si nimicit impreuna cu o mare parte a armatei, nu a putut avea nici macar onoarea unui mormant, ci, despuiat de haine, a ramas gol, asa cum se cuvenea unui dusman al lui Dumnezeu, ca hrana fiarelor si pasarilor (Lactantiu, Despre moartea persecutorilor, 4, 1-3, trad. Cristian Bejan, Editura Polirom, Iasi, 2011, p. 51). Descrierea lui Lactantiu este atat de generala si lipsita de elemente importante, incat ar putea fi aplicata doar prin modificarea numelui si a datelor privind moartea tuturor imparatilor persecutori! Ceea ce remarcam aici este ca nu se precizeaza nici macar existenta edictului de persecutie, ca sa nu mai vorbim de informatii utile legate de persoana si comportamentul lui Decius.De ce s-a distorsionat imaginea lui Decius?Iata o intrebare la care ne vedem nevoiti sa raspundem dupa consultarea izvoarelor crestine importante cu privire la Decius. Astfel, senatorul Decius era de neam roman, spre deosebire de unii dintre cei care domnisera inaintea sa, precum Maximin Tracul sau Filip Arabul. Era un om educat, cu o buna cunoastere a stiintei retoricii, poseda o avere destul de mare si era priceput in functia sa. De aceea, Filip Arabul l-a considerat un om de incredere si l-a trimis in anul 249, care urma sa coincida cu ultimul sau an de domnie si cu primul pentru Decius, pentru a inabusi o revolta izbucnita in zona Dunarii aproape de Dacia. Decius a fost insa proclamat imparat de legiunile pe care le condusese in lupta si a decis sa tradeze increderea lui Filip Arabul. In definitiv, existenta unui imparat de sange strain pe tronul roman era deranjanta pentru orice roman nascut astfel, dar cu atat mai mult pentru un senator abil si insetat de putere ca Decius. Oportunitatea nu a fost ratata, iar Decius a ajuns imparat in toamna anului 249, dupa ce i-a administrat lui Filip o infrangere fatala la Verona. In pofida descrierilor anterioare, oarecum veroase, ale lui Lactantiu si Eusebiu de Cezareea, Decius a fost departe de a reprezenta un tiran. Din contra, a dovedit calitati de administrator priceput si lider curajos. A restaurat numeroase monumente din Roma si din alte orase ale imperiului; a construit o serie de cladiri importante. Ceea ce l-a facut insa pe Decius sa persecute indirect crestinii a fost teama sa pentru scaunul sau de imparat. El a decis sa fie un traditionalist, un om pe care romanii sa il aprecieze pentru pastrarea cu grija a traditiilor religioase existente la momentul respectiv. Asadar, acesta a fost motivul principal pentru care Decius a cerut oficial ca fiecare cetatean din Imperiul Roman sa fie obligat sa jertfeasca in templele pagane si sa primeasca un certificat de confirmare in acest sens. El isi dorea o unificare religioasa si politica a Imperiului Roman in toate provinciile indepartate ale acestuia, o centralizare. De aceea, Decius nu a pornit in realitate o persecutie indreptata exclusiv impotriva crestinilor, ci a dat un edict de unificare religioasa a tuturor oamenilor din Imperiul Roman, edict care trebuia respectat printr-o jertfire adresata zeilor. Faptul ca crestinii s-au impotrivit poate cel mai aspru la acest edict l-a facut apoi pe Decius sa ia aminte la aceasta credinta si sa fie pornit impotriva ei, dar intentia sa initiala nu a fost in mod sigur aceasta. Lipsa de comunicare intre autoritatile romane si crestini, precum si lipsa intelegerii de ambele parti, deoarece au existat si crestini care au simtit nevoia sa intarate si mai mult legislativul roman oricum lipsit de discernamant in desfasurarea acestui conflict, a condus la o persecutie de mari dimensiuni. In materialul urmator ne vom focaliza asupra categoriilor de apostaziere si a influentei populatiei pagane in cursul persecutiei desfasurate pe vremea lui Decius. (Articol publicat in Ziarul Lumina din 14 martie 2013)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Mar 14, 2013
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei