In arhitectura anului bisericesc, Postul Mare iese cu totul in evidenta. Cu voia lui Dumnezeu, in fiecare an lasat de El, pornim la drum, cu un efort sporit, ca un accent, in prima saptamana, a cincea si in Saptamana Mare. In toata aceasta calatorie ne insotim cu Dumnezeiestile Liturghii, cu Canonul Sfantului Andrei Criteanul, cu Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, cu imnele si cantarile Triodului.Atmosfera Postului Mare atat in biserici, cat si in casele crestinilor nu este si nu trebuie sa fie apasatoare, posomorata, ci plina de ceea ce Sfantul Ioan Scararul numea tristete radioasa, o reasumare a exigentelor credintei, luand in serios chemarea lui Hristos. Nu concep o credinta adogmatica, nebisericeasca si neascetica, marturisea Arhimandritul Sofronie Saharov. Pocainta este si zdrobire launtrica pentru pacatele care au castigat loc in om, dar si bucurie a regasirii de sine, a adevaratei libertati. Prin toate mijloacele duhovnicesti, nu facem decat sa ne pregatim haina de nunta, spre a putea simti bucuria Marelui Praznic al Invierii, posibilitatea insasi a sarbatorii (Parintele Andrei Scrima). Experienta Postului Mare ne recentreaza, adunandu-ne din risipirea gandurilor, din coplesirea ijilor de fiecare zi, ne inalta ochii de la ravnirea nestavilita de lucruri noi.Sa recunoastem! Cate zile si perioade de post nu trec peste noi, cate eforturi totusi odata cu ele, si avem inca atat de mult de slefuit, de indreptat in viata noastra! Raman parca neclintite orgoliul si gandul ascuns, iar delicatetea si ija fata de ceilalti sunt inca departe de noi.Folosul duhovnicesc al postuluiPostim nu pentru ca am dispretui hrana, ci pentru ca nu ingaduim ca materia sa domine, devenind scop in sine. Sunt oameni care, intr-o vreme, marturiseau sincer ca nu pot trai o zi fara sa manance carne. Intelegand postul ca pe o jertfa inaintea lui Dumnezeu si urmand sfatul bun si echilibrat al duhovnicului, ei au ajuns sa nu poata trai fara post, simtind folosul si ajutorul lui. Postind, ma fac partas experientei ascetice milenare a Bisericii. Aceasta, pe de o parte, imi da certitudinea unei cai autentice, probate in timp, iar pe de alta parte ma intareste si ma inteeaza ritmului duhovnicesc al unei comunitati, avand in centru taina slujirii si a participarii la viata in Hristos. Şi cum intotdeauna comuniunea in Biserica este una sacramentala, ne hranim din izvorul bogat si limpede al Tainelor Bisericii: Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, Sfantul Maslu, Spovedania si Euharistia. Toate sunt presarate de-a lungul acestui urcus, ca repere si sprijin, spre atingerea fara de preget a tintei finale, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: Uitand cele ce sunt in urma mea si tinzand catre cele dinainte, alerg la tinta, la rasplata chemarii de sus, a lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus. (Filipeni 3, 14)Inainte de Cina cea de Taina, Hristos a spalat picioarele ucenicilor, invatandu-i smerenia. La fiecare spovedanie, Hristos face acelasi lucru cu noi; vrand sa fim luminosi, cu sufletul primenit si despovarat, ne pregateste pentru comuniunea cu El la cina euharistica. Ne atentioneaza insa, ca odinioara pe Petru: Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine. (Ioan 13, 8)Ne sperie restrictiile postului, partea de nu in acest rastimp al anului. Ar trebui pornit insa de la valentele pozitive, de la castigul sufletesc si trupesc pe care il putem avea prin post. In esenta, postul tinteste un fel de a fi al bunatatii (Parintele Dumitru Staniloae). Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam vreodata ca toate formele ascezei sunt mijloace, si nu scop in sine. Zis-a Avva Antonie: sunt unii care si-au topit trupurile lor cu asceza, dar pentru ca nu au avut discernamant, s-au indepartat de Dumnezeu. Ni s-a pastrat prin Sfantul Ioan Cassian si acest cuvant minunat de la Avva Moise: Posturile, privegherile, citirea Scripturilor, lepadarea de avere nu sunt desavarsirea insasi, ci uneltele desavarsirii. Caci nu intr-acestea sta desavarsirea, ci cu acestea se castiga. Deci in zadar ne laudam cu postul, cu privegherea, cu saracia si cu cititul Scripturilor, daca n-am dobandit dragoste catre Dumnezeu si catre aproapele. Caci cel ce a dobandit dragostea are pe Dumnezeu in sine si mintea lui de-a pururi este la Dumnezeu.In viata fiecaruia dintre noi sunt perioade de mai mare concentrare, chiar de sacrificiu, pentru un lucru cu adevarat important. Privite superficial, aceste rastimpuri par mult prea eu de purtat, o povara prea mare, chiar inutila. Ele insa reprezinta o pregatire esentiala a omului, asa, intr-un urcus real, pentru atingerea unui pisc mereu mai inalt al devenirii intru fiinta. Orice sportiv urmeaza acest drum calauzit de un antrenor priceput. In ordinea duhovniceasca a lucrurilor, duhovnicul ne insoteste cu rugaciunea si povata lui.Biserica invata, calauzeste si aduna, in vreme ce duhul lumii dezbina, judeca si fuge de asumare. De aici si lipsa de dragoste. Biserica Ortodoxa nu condamna si nu osandeste pe nimeni; cei incremeniti in atari prejudecati stau rau cu geoafia si istoria... Se cultiva in vremea noastra o mentalitate a suficientei, a mandriei afisate cu pretentii de virtute, a gandului ca esti cel mai bun sau ca altii trebuie sa te vada astfel. Pentru intelegerea obisnuita, astazi, asumand smerenia, nu poti sa fii implinit in plan profesional sau familial. Ea e perceputa ca o deficienta.Pocainta - cheie a vietii in HristosAuzim deseori in perioada postului despre infranare si, pe buna dreptate, ne intrebam: ce este acest frau fara de care ne ratacim si pierdem calea? Harul lui Dumnezeu este acest frau, ca o lumina patrunzatoare, cu ajutorul careia omul se cunoaste si poate sa se schimbe. Merita spus ca doar in crestinism regasim experienta spirituala a pocaintei, ca locul cel mai sigur in care Dumnezeu Se descopera omului, iar acesta se cunoaste profund si se innoieste. Fara aceasta descoperire, omul va percepe eseala sau pacatul doar ca pe incalcari ale unor norme si legi. Nu se atinge inca nivelul constiintei si nu se va simti nici o zdrobire launtrica. Acestea sunt abia rodul intalnirii revelatorii cu Dumnezeu.Pocainta nu este doar o reincarcare psihologica, o reglare a sentimentelor de vinovatie acumulate in timp. Sa fie un sentiment? Nu, e ceva mult mai profund, mai cuprinzator. E mai deaba o simtire transfigurata de puterea Duhului Sfant. Fericit este omul care-si cunoaste neputinta. […] Cel care-si cunoaste pacatele este mai mare decat cel care inviaza mortii cu rugaciunea sa. […] Cel care s-a cunoscut pe sine cu adevarat este mai mare decat cel carui i s-a dat sa vada ingeri. (Sfantul Isaac Sirul) Cat de minunat lucreaza Dumnezeu in viata omului, ca pana si din pacat face prilej de ridicare, de intoarcere si de mantuire! Pacatul devine astfel un element de relatie si de comuniune (Christos Yannaras).An de an poate ne incearca acest gand: asumam pocainta, ca cercetare a vietii, si efortul ascetic doar inainte de Pasti, in perioada Postului Mare? In rest, ce se intampla? Ne incredem in cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur: A trecut oboseala nevointelor, dar sa nu treaca ravna faptelor bune. S-a dus postul, sa ramana evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 17 martie 2013, semnat de Pr. asist. drd. Georgian Paunoiu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 595

Id: 29205

Data: Mar 17, 2013

Imagine: