Preafericitul Parinte Patriarh Daniel: Mantuitorul este sensibil atunci cand omul cauta sa-si schimbe viata

In duminica a V-a a Sfantului si Marelui Post, numita si a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, in paraclisul patriarhal cu hramul 'Sfantul Grigorie Luminatorul', Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a rostit un cuvant de invatatura in care a explicat intelesurile duhovnicesti ale Evangheliilor care s-au citit la Sfanta Liturghie. Prima Evanghelie, cea dupa Marcu, relateaza momentul in care doi dintre ucenicii Mantuitorului, Iacov si Ioan, I-au cerut sa stea 'unul de-a dreapta si altul de-a stanga intru slava' Sa. Intrucat cuvintele acestea au starnit nemultumirea celorlalti ucenici, Mantuitorul Iisus Hristos indeamna pe ucenicii Sai sa caute smerenia, sa caute nu intaietatea, ci slujirea celor multi. 'Cu alte cuvinte, El inverseaza logica puterii ca folosire a altora in interes propriu cu logica slujirii sfinte, si anume slujirea celor multi de catre cei care sunt de rang mai mare. Mantuitorul Iisus Hristos vrea sa arate ca cine este mai mare peste comunitate trebuie sa se ingrijeasca de viata si mantuirea celor multi. Aceasta Evanghelie a fost randuita de catre Sfanta Biserica in duminica a V-a a Sfantului si Marelui Post pentru a ne indemna sa cautam smerenia si pentru a vedea ca adevarata cinste vine omului din ajutorarea celor multi, din slujirea celor care au nevoie de ajutorul si de calauzirea noastra', a spus PF Parinte Daniel.Biserica a randuit, incepand cu secolul al XI-a, ca in duminica a V-a din Sfantul si Marele Post sa se faca si pomenirea Cuvioasei Maria Egipteanca, o femeie care 'a fost foarte pacatoasa in tineretea ei, dar care s-a pocait si, nu numai ca a ajuns la iertarea pacatelor, ci si la o viata sfanta, incat atunci cand se ruga, se ridica de la pamant si se ruga in vazduh. Atat de mult era ea acum dezlipita de cele pamantesti, incat Dumnezeu i-a dat darul sa se roage stand deasupra pamantului, nemaiatingandu-l.' In Evanghelia randuita de Sfintii Parinti pentru a fi citita la pomenirea unei cuvioase se vorbeste despre femeia pacatoasa, care si-a plans pacatele atunci cand a intrat in casa lui Simon, fariseul din Nain, a udat cu lacrimile ei picioarele Mantuitorului si le-a sters cu parul capului ei, turnand pe ele mir de mare pret.Intoarcerea la HristosPatriarhul Romaniei a spus ca 'aceasta Evanghelie ne arata ca Mantuitorul este foarte sensibil atunci cand omul cauta sa-si schimbe viata, este foarte intelegator si foarte atent si ne arata cat de mare este puterea pocaintei (...) Ceea ce a determinat-o pe aceasta femeie sa vina la Iisus sa se pocaiasca, sa-si planga pacatele si sa arate in smerenie desavarsita multa recunostinta pentru El a fost dorinta ei de a-si schimba viata. Sfintenia Lui s-a intalnit cu pacatosenia ei. Atat de mult contrasta viata ei pacatoasa cu sfintenia Lui, incat in ea s-a trezit dorinta de ridicare, de schimbare. Vidul spiritual al vietii ei s-a intalnit cu plinatatea iubirii Lui si a sfinteniei Lui. Iubirea Lui milostiva si smerita in care se arata sfintenia Lui a trezit in ea dorul de a se ridica, de a-si schimba viata. Vedem ca aceasta femeie pacatoasa, care dorea sa-si schimbe viata, nu l-a mai intalnit pe Iisus, evangheliile nu mai vorbesc despre aceasta. Apoi, Mantuitorul nu a certat-o, nu i-a reprosat nimic si ea nu a spus nimic. Singura forma de vorbire a ei cu El erau lacrimile ei, atat de multe, incat cuvintele au fost acoperite de lacrimi si pretuirea sau recunostinta ei fata de Iisus se exprima prin mirul de mare pret. Vedem, asadar, ca exista oameni care doresc sa-si schimbe viata nu pentru ca au fost certati, nici pentru ca au fost pedepsiti cu boala, cu necaz, cu suferinta, cu intamplari nefericite, ci pentru ca au intalnit pe cineva sfant care, prin contrastul vietii, trezeste dorinta de innoire, de schimbare in cei pacatosi. Vedem, asadar, ca harul lui Dumnezeu lucreaza in mod deosebit: El poate sa cheme la pocainta nu numai prin predica, nu numai prin certare pedagogica sau prin chemare insistenta, ci si prin prezenta oamenilor sfinti alaturi de cei pacatosi. Asa cum spune Sfantul Ioan Damaschin, 'carbune de carbune se aprinde', intelegand prin aceasta ca un carbune stins care simbolizeaza un om pacatos poate sa se aprinda de un carbune arzand, de un carbune fierbinte, de un carbune care deodata cu caldura si lumineaza. Vedem, asadar, ca sfintenia lui Hristos care salasluieste in sfintii bineplacuti Lui poate deveni o forma tainica de a naste dorinta de sfintenie, dorinta de pocainta si de inceput bun in viata, in mod neasteptat, in mod surprinzator.' Spre finalul predicii, Parintele Patriarh a explicat cateva invataturi duhovnicesti ce reies din viata Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca si a subliniat faptul ca ea nu este numai un model de pocainta, ci este si o mare rugatoare pentru noi in ceruri deoarece 'pilda vietii ei o face un dascal al tuturor celor care voiesc sa se ridice din pacat, un dascal al pocaintei care aduce speranta sau nadejde, un dascal care aduce sfintenie si ridicare spirituala' (Articol realizat de Gheorghe-Cristian Popa si publicat in Ziarul Lumina din data de 22 martie 2010).

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 614

Id: 5256

Data: Mar 23, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).