Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a II-a din Postul Mare

Iertarea pacatelor - inceputul vindecarii de boliDuminica a II-a din Postul Mare (a Sfantului Grigorie Palama) - Mc. 2, 1-12: In vremea aceea, a intrat iarasi in Capernaum dupa cateva zile si s-a auzit ca este in casa. Şi indata s-au adunat asa de multi, ca nu mai puteau incapea nici pe locul dinaintea usii, iar Dansul le graia cuvantul lui Dumnezeu. Şi au venit la Dansul, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. Dar, neputand ei sa se apropie de Dansul din pricina multimii, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si prin spartura au coborat patul in care zacea slabanogul. Atunci, vazand credinta lor, Iisus a zis slabanogului: fiule, iarta-se tie pacatele tale! Dar unii dintre carturarii care erau acolo de fata cugetau in inimile lor: De ce graieste Acesta astfel de blasfemii? Cine poate sa ierte pacatele, decat numai singur Dumnezeu? Insa Iisus, cunoscand indata cu duhul Sau ca asa gandeau ei in sinea lor, le-a zis: De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai lesne: a zice slabanogului: iarta-se tie pacatele, sau a zice: scoala-te, ia-ti patul tau si umbla? Dar ca sa stiti ca Fiul Omului are putere pe pamant sa ierte pacatele, a zis slabanogului: Ţie iti poruncesc, scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Şi s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit afara inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si preamareau pe Dumnezeu, zicand: niciodata n-am vazut asa ceva. † DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe RomaneDuminica a II-a din Sfantul si Marele Post al Sfintelor Pasti se numeste si Duminica Sfantului Grigorie Palama,incepand cu anul 1368, cand a fost canonizat acest mare dascal al isihasmului.Sfantul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe. El a trait in secolul al XIV-lea (1296-1359), trecand la Domnul in anul 1359, anul in care s-a intemeiat Mitropolia Ţarii Romanesti.Sfantul Grigorie Palama s-a nevoit ca monah la Muntele Athos in partile unde astazi se afla schitul romanesc Prodromu, iar mai tarziu a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului. El a invatat ca sfintii, atunci cand Dumnezeu voieste, pentru credinta lor puternica si pentru multa lor rugaciune, pot pregusta si vedea duhovniceste, inca din viata pamanteasca, slava sau lumina Imparatiei cerurilor, care este o lumina necreata, netrecatoare sau neapusa, nevazuta acum cu ochii trupesti, ci doar duhovniceste. Lumina aceasta s-a aratat si Sfintilor Apostoli Petru, Iacob si Ioan la Schimbarea la Fata a Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Matei 17, 1-8; Marcu 9, 1-10; Ioan 1, 14; II Petru 1, 16).Biserica a randuit ca in aceasta a doua duminica a Sfantului si Marelui Post sa fie pomenit Sfantul Grigorie Palama pentru a ne arata ca dreapta credinta, praznuita in mod deosebit in prima duminica a Postului Pastilor, nu este o credinta teoretica, ci este credinta prin care dobandim lumina si viata vesnica din Imparatia Cerurilor. Numai daca avem dreapta credinta si dreapta vietuire, prin rugaciune si pocainta necontenita, ne luminam sufletul si trupul, impartasindu-ne de harul dumnezeiesc sfintitor si mantuitor, pentru a dobandi slava cereasca a Imparatiei Preasfintei Treimi.Sfintii, profeti ai Imparatiei luminii necreateDeci duminica a II-a din Postul Mare este duminica luminii duhovnicesti necreate si vesnice din Imparatia lui Dumnezeu. Lumina aceasta, nevazuta cu ochii trupesti, este simbolizata in icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfintilor, numita aureola sau nimb. Sfantul Grigorie Palama arata in scrierile sale ca aceasta lumina nu vine de la soare, ci este lumina necreata care se arata din interiorul sufletului omului rugator unit cu Dumnezeu, intrucat ea vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi. Aceasta lumina necreata si vesnica este harul Domnului nostru Iisus Hristos, prin care se arata dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), ea este insasi prezenta lui Dumnezeu in oamenii sfinti, drept-credinciosi, smeriti si mult rugatori. Sfintii se lumineaza din prezenta lui Hristos, Lumina lumii (cf. Ioan 8, 12), prin lucrarea Duhului Sfant, si devin stralucitori, intrucat primesc in ei stralucirea prezentei lui Dumnezeu. Cei care marturisesc dreapta credinta, postesc, se pocaiesc plangandu-si pacatele, se spovedesc, se impartasesc cu Sfintele Taine si savarsesc fapte bune, acestia se lumineaza cu lumina despre care vorbeste Sfantul Grigorie Palama in scrierile sale teologice, pe temeiul Sfintelor Scripturi si din experienta Sfintilor.In scrierile sale privind apararea isihastilor, adica a acelor monahi care se retrag in locuri linistite pentru a se ruga necontenit, Sfantul Grigorie Palama arata ca sfintii care se roaga permanent lui Dumnezeu sunt profetii Imparatiei Cerurilor, intrucat pregusta sau vad cu anticipatie, inca din lumea aceasta, prin bunavointa lui Dumnezeu, slava vesnica a Imparatiei Cerurilor.Acum, in lumea noastra pamanteasca, supusa stricaciunii din cauza pacatului, nu suntem pregatiti suficient ca sa vedem in mod obisnuit aceasta lumina sau slava vesnica dumnezeiasca, ci doar in mod minunat sau extraordinar, cand Dumnezeu binevoieste sa invredniceasca pe cei smeriti si curati cu inima sa primeasca, pentru cateva clipe, aceasta slava dumnezeiasca si mai presus de lume. Totusi, Dumnezeu este prezent si lucrator in mod tainic in sufletele credinciosilor rugatori, chiar daca nu toti vad slava cereasca in timpul vietii pamantesti. Insa cand va veni Hristos intru slava, El va arata tuturor celor credinciosi lumina Ierusalimului ceresc, care va lumina cerul nou si pamantul nou, dupa cum ne spune cartea Apocalipsei. Atunci nu va mai fi soare si luna, pentru ca lumea aceasta stricacioasa va fi trecut, iar cetatea cea noua care coboara din cer, adica noul Ierusalim, va fi luminata de prezenta si slava lui Dumnezeu Insusi (cf. Apocalipsa 21,1-3 si 23).Rugaciunea si pocainta innoiesc haina de har a sufletului primita prin Botezul crestinPrin pocainta, spovedanie si iertarea pacatelor, oamenii se apropie de Dumnezeu, se impartasesc cu Sfintele Taine si simt cum se lumineaza sufletul si viata lor. Omul care se roaga mult cu smerenie are fata luminoasa si inima curata, reinnoindu-si astfel haina de lumina primita de la Botez. Timpul Sfantului si Marelui Post nu este o perioada de autoinfometare sau de crispare voluntarista, ci timp de curatire, de luminare, de crestere si de imbogatire duhovniceasca. In aceasta perioada adunam mai multa lumina in suflet, lumina din rugaciune, pocainta si post, lumina din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumina din harul Sfintelor Taine, lumina din Vietile Sfintilor pe care le citim si lumina din faptele bune pe care le savarsim. Astfel, hranim sufletul nostru cu lumina cea netrecatoare din Imparatia lui Dumnezeu, care este harul prezentei Preasfintei Treimi in viata noastra. Iata de ce Biserica Ortodoxa iubeste atat de mult experienta sfintilor. Sfintii pregusta sau primesc in arvuna, inca din lumea aceasta, lumina slavei si bucuria negraita a Imparatiei lui Dumnezeu, dupa ce, adesea, au trecut prin necazuri, suferinta, pocainta si despatimire. In aceasta perioada de post ne aducem aminte mai des ca suntem botezati, intrucat pocainta este innoirea Botezului, care se numeste si Luminare, dupa cum ne arata rugaciunile din Liturghia Darurilor inainte sfintite care se savarseste foarte des in Postul Sfintelor Pasti. In aceasta perioada nu consumam produse de origine animala, ci numai produse de origine vegetala, pentru ca plantele sunt, in mare parte, rezultatul fotosintezei, al prelucrarii luminii de la soare, iar cand ne hranim cu plante crescute din lumina, hranim, de fapt, trupul cu lumina acumulata de la soare, deoarece ea devine simbol sau vesmant pentru o alta lumina, lumina harului ceresc necreat si nevazut, daruit noua de Dumnezeu prin rugaciune, Spovedanie, Impartasanie si savarsirea faptelor bune. Harul iertarii ne face sanatosi sufletesteEvanghelia de astazi ne arata, in mod deosebit, harul sau puterea vindecatoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindeca un paralitic, numit slabanog in limbajul evanghelic. Dar inainte de a-l vindeca pe acesta, Hristos Domnul ii spune: Fiule, iarta-se tie pacatele tale!, iar cei care au auzit aceste cuvinte au zis: De ce graieste Acesta astfel de blasfemii? Cine poate sa ierte pacatele, decat numai singur Dumnezeu? Insa Mantuitorul Iisus Hristos in mod voit a zis mai intai: Iarta - se tie pacatele tale, pentru a arata ca El este nu numai om, ci este Dumnezeu-Omul si, ca atare, are aceasta putere de a ierta pacatele, pe care o are numai Dumnezeu. Dar dupa Invierea Sa din morti, Hristos Domnul daruieste si ucenicilor Sai aceasta putere de a ierta pacatele, zicand: Luati Duh Sfant! Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate; si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23). Puterea de a ierta pacatele este si o putere de vindecare. In cazul omului paralizat din Evanghelie, Mantuitorul Iisus Hristos vindeca mai intai sufletul acestuia, intrucat era bolnav din cauza pacatelor sale, iar dupa aceea, Hristos Domnul ii spune bolnavului iertat: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta! Boala, urmare a pacatului sau pedagogie divinaPrin urmare, Evanghelia ne arata legatura dintre pacat si boala. Desigur, nu toate bolile sunt urmari ale pacatelor. Unele dintre boli sunt ingaduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de pacate sau pentru a nu ne bizui numai pe sanatatea noastra trupeasca, pe fortele proprii, ci, mai intai, pe ajutorul Lui! Daca oamenii nu s-ar mai imbolnavi deloc, nu s-ar mai smeri, ori s-ar crede nemuritori, sau, mai grav, ar uita ca sanatatea este un dar de la Dumnezeu, pe care l-au primit si pe care trebuie sa-l cultive, pentru care trebuie sa multumeasca lui Dumnezeu - Daruitorul vietii si al sanatatii, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, cum se spune in slujbele Bisericii Ortodoxe. Sanatatea nu este ceva care ni se cuvine in mod obligatoriu si nici nu dispunem de ea intru totul dupa propria vointa, ci, in primul rand, sanatatea este, ca si mantuirea, dar de la Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel patimea de o boala grea si s-a rugat de trei ori ca Dumnezeu sa-l vindece. Raspunsul de la Dumnezeu a fost: Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune (II Corinteni 12, 9). Boala Sfantului Apostol Pavel era o pedagogie dumnezeiasca ca sa nu se mandreasca pentru multele daruri duhovnicesti pe care le-a primit de la Dumnezeu. In Evanghelia dupa Ioan, Hristos-Domnul ne arata ca un om orb din nastere s-a nascut asa nu pentru ca au pacatuit parintii lui, nici pentru ca el insusi ar fi pacatuit, fiindca nu putea sa pacatuiasca inainte de a se naste, ci s-a nascut orb printr-o tainica lucrare a lui Dumnezeu: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, spune Mantuitorul, nu au pacatuit, ci s-a nascut orb ca sa se arate in el lucrarile lui Dumnezeu (Ioan 9, 3). Prin urmare, nu trebuie sa judecam prea repede pe altii, socotind ca orice boala este urmarea pacatului. Adesea boala poate fi o tainica pedagogie divina, o chemare tacuta, dar presanta, la induhovnicire, la smerenie, la intelepciune, la ferirea omului de primejdii si mai mari, mai precis, o chemare la cautarea mantuirii sufletului, deodata cu dorinta de vindecare a trupului. Totusi, exista si cazuri in care boala este in mod direct urmarea pacatului.Mantuitorul Iisus Hristos, unicul Duhovnic si Doctor desavarsit al vindecarii omenirii bolnaveNu stim ce pacate a savarsit omul paralizat, dar vedem ca Hristos Domnul este Duhovnicul si Pastorul de suflete, Care pastreaza taina vietii ascunse a persoanei umane in suferinta si nu judeca pe omul pacatos inainte de a-l ajuta cand acesta cauta vindecarea sau mantuirea. El spune celui bolnav doar atat: Iti sunt iertate pacatele, nu spune care pacate, cand sau de ce au fost savarsite. Vedem ca Mantuitorul - Duhovnic, vindecator de suflete, elibereaza pe om de un trecut intunecat si apasator, pentru a-i oferi un nou viitor. Iar cand ridica pe cineva din pacat si boala, Hristos - Duhovnicul nu-l umileste prin reprosuri, El vindeca direct si discret pe cel bolnav fara sa-l judece si fara sa divulge pacatele acestuia, pentru a nu-i diminua demnitatea umana. Raportul de parinte duhovnicesc si fiu duhovnicesc pe care il vedem in Evanghelia vindecarii slabanogului din duminica a-II-a din Postul Mare ne indeamna la pocainta si ridicare din pacate, la vindecarea sufletului nostru de paralizia sau slabanogirea lui, din cauza pacatelor pe care le-am facut, cunoscute sau necunoscute altora, dar stiute de noi si mai ales cunoscute de Dumnezeu Cel sfant si Atotstiutor.Rugaciunea pentru altii si ajutorarea lor ne arata taina Bisericii-comuniuneEvanghelia duminicii a-II-a din Postul Mare ne mai arata ca Hristos Domnul iarta pacatele cuiva si ii daruieste vindecare bolnavului tinand seama si de credinta celor care aduc la El pe omul pacatos si bolnav. Evanghelia dupa Sfantul Apostol Marcu ne spune: Atunci, vazand credinta lor, Iisus a zis slabanogului: Fiule, iarta-se tie pacatele tale! Din aceasta vedem cat de mare si de folositoare pentru noi este si credinta altora, nu numai a noastra personala. Cand credinta noastra a slabit, cand rugaciunea noastra s-a rarit, cand sufletul nostru este paralizat de pacat, de mare folos ne sunt noua rugaciunea si prezenta celor care ne iubesc si au credinta mai puternica decat noi, rugaciune mai fierbinte decat noi, ravna mai mare decat noi si sanatate a sufletului mai buna decat a noastra. Aici vedem taina Bisericii. Acesti patru oameni anonimi reprezinta Biserica slujitoare si milostiva, care se roaga nu numai pentru cei prezenti la rugaciunile ei, ci si pentru toti cei bolnavi, saraci, singuri, captivi, calatori, pentru sanatatea si mantuirea oamenilor si pentru pacea a toata lumea. Biserica se roaga pentru toti cei care au nevoie de ajutorul si mila lui Dumnezeu. Asadar, trebuie sa nu ne rugam numai pentru sanatatea noastra, ci si pentru sanatatea altora, mai ales pentru cei care nu se mai pot ruga pentru ei insisi. Vedem cat de folositor este sa aducem la Hristos, la Biserica, si sa ajutam pe cei suferinzi, pe cei bolnavi, pe toti cei ce au nevoie de sprijinul nostru!Pacatosul iertat devine un fiu duhovnicescIn mod surprinzator, Mantuitorul Iisus Hristos il numeste pe acest om paralizat fiule, ceea ce nu era un lucru obisnuit. El a vindecat o multime de bolnavi, dar nu tuturor le-a spus fiule. Acestui bolnav, acestui om paralizat, insa, i-a spus fiule, dupa cum i-a spus femeii care avea scurgere de sange de ani multi: Indrazneste, fiica (Luca 8, 48). Cand Mantuitorul Iisus Hristos numeste pe cineva fiu sau fiica inseamna ca a recunoscut credinta acelei persoane. Deci prin insusi faptul ca il numeste pe acest om paralizat fiu, adica fiu duhovnicesc, Mantuitorul vrea sa spuna ca a citit in sufletul acestuia faptul ca are multa credinta si multa dorinta de a fi vindecat, iar El ii arata iubirea parinteasca a lui Dumnezeu, iertandu-l si vindecandu-l.Asadar, omului pacatos care se pocaieste, trecand prin suferinta, Dumnezeu ii daruieste harul infierii. Astfel, omul iertat de Dumnezeu este un om infiat prin har. Dintr-un rob al pacatului, harul iertator, vindecator si eliberator al lui Hristos face un fiu al credintei si al iubirii divine parintesti! Indemn la fapte de milostenieEvanghelia Mantuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia iubirii, ne indeamna ca, pe langa marturisirea pacatelor, pe langa spovedanie, sa savarsim si fapte bune, sa ajutam pe cei bolnavi sa-si aline suferinta, pe cei nestiutori sa invete care sunt binefacerile credintei, lumina iertarii si a ajutorarii fratesti, sa ne rugam pentru toti oamenii pe care ii vedem ca sufera de boala, de singuratate si de intristare. De fapt, cei patru oameni care il ajuta pe slabanogul din Evanghelie simbolizeaza, de asemenea, si pe toti medicii, asistentii medicali, preotii de caritate si pe toti oamenii care ajuta pe cei suferinzi, de pilda parinti, prieteni, frati, vecini sau altii. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne rugam si sa lucram pentru vindecarea sufletelor si a trupurilor noastre si ale semenilor nostri, spre slava lui Dumnezeu si spre mantuirea oamenilor! Amin. (Articol publicat in ziarul 'Lumina de Duminica' din data de 28 februarie, 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 3861

Id: 4842

Data: Feb 28, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).