Preotii si preotesele din Protopopiatele Pascani, Saveni si Roznov, in conferinta la Durau

Centrul Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastrul" - Durău a găzduit în perioada 7-9 iunie o nouă serie de conferinţe pentru 160 de preoţi şi preotese din Protopopiatele Paşcani, Săveni şi Roznov. Preotesele au avut un program special, în cadrul căruia au discutat tema "Slujirea preotesei - rol, valoare, misiune". Miercuri dimineaţa, Înalt Preasfinţitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica "Buna Vestire" a Mănăstirii Durău, care a fost urmată de cuvântul de binecuvântare al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, adresat preoţilor şi preoteselor. Părintele Ioan Manoliu, de la parohia "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" Drăguşeni, Protopopiatul Săveni, a susţinut tema "Pregătirea mirilor pentru Taina Cununiei şi viaţa de familie". "Căsătoria este instituţia în care Dumnezeu a intervenit, încă de la facerea lumii, cu o grijă specială. Hristos, prin participarea Sa la Nunta din Cana Galileii, ridică nunta la rang de taină şi Îşi arată prezenţa Sa alături de cei ce întemeiază o familie. De aceea, nu mică este responsabilitatea Bisericii şi, implicit, a slujitorilor ei pentru modul în care se întemeiază o familie, pentru creşterea ei duhovnicească, pentru seriozitatea şi responsabilitatea ei în Biserică şi mediul social. Nu trebuie să fim pasivi la viaţa lor de familie, ci să intervenim atunci când situaţia o cere", a precizat pr. Ioan Manoliu.

O altă temă expusă în plen, de pr. Dumitru Rusu de la parohia Giurgeşti, Protopopiatul Paşcani, a fost "Taina Sfântului Botez - Provocări pastorale actuale", din care vă prezentăm un scurt fragment. "În Botez se închipuie moartea, patima şi Învierea Mântuitorului, şi aceste lucruri se fac toate deodată. Capul nostru fiind cufundat în apă ca într-un mormânt, vechiul om este înmormântat şi astupat cu totul; când ieşim apoi din această apă, învie noul om. Precum ne este uşor să ne afundăm în această apă şi să ieşim apoi, la fel Îi este uşor lui Dumnezeu să-l înmormânteze pe vechiul om şi să-l creeze pe cel nou. Această repetare se face de 3 ori, pentru a ne învăţa că puterea Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Sfânt este cea care face toate lucrurile acestea", a remarcat pr. Dumitru Rusu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 678

Id: 14311

Data: Jun 10, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).