Prevestirea Lepadarii lui Petru
Pe drum, spre muntele Maslinilor, Mântuitorul, continuându-si gândurile, îi previne pe ucenici ca, date fiind necazurile prin care El va trece, vor fi si ei pusi la grele încercari; ca îl vor parasi, asa cum prezisese Zaharia, zicând: „Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei “ (Zah. XIII, 7; Mt. XXVI, 31). Pentru a nu-i lasa prada bulversarii, le spune ca încercarea lor va fi doar de moment, ca în cele din urma El va învia si-i va reîntâlni în Galileea (vers. 32). Petru, temperamental cum era, se grabeste sa afirme ca el nu-L va parasi niciodata. Provocat de ucenicul Sau, Domnul îi prezice chiar si momentul când Îl va parasi: „mai înainte de a cânta cocosul tu de trei ori te vei lepada de Mine“ (vers. 33-34). Cocosii cânta în doua rastimpuri. Prima data cam pe la miezul noptii, iar a doua oara spre dimineata. Noi va trebui sa ne gândim la cântatul al doilea al cocosilor, cel spre dimineata, pentru ca evanghelistul Marcu ne spune, si mai clar, ca Domnul a zis lui Petru: „mai înainte de a cânta cocosul· de doua ori, tu de trei te vei lepada de Mine“ (Mc. XIV, 30).Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului dupa Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Apr 17, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei