Resfintirea bisericii din parohia Tihau

Duminica, 18 august 2013, Preasfintitul Parinte Petroniu, Episcopul Salajului, a binecuvantat lucrarile de restaurare si infrumusetare efectuate la biserica cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din parohia Tihau, protopopiatul Jibou si a savarsit Sfanta Liturghie, informeaza episcopiasalajului.roIn cuvantul de invatatura, Preasfintitul Parinte Petroniu a aratat ca printre minunile savarsite de Mantuitorul Hristos din iubire asupra semenilor a fost si cea a saturarii multimilor cu cele cinci paini si doi pesti. O zi intreaga ii invatase Mantuitorul pe oameni pentru ca ii vazuse ca pe niste oi fara pastor, iar acestia nu se mai puteau dezlipi de El. Cand a venit seara stim ca Mantuitorul le-a poruncit Apostolilor sa le dea sa manance. Şi relateaza Evanghelia ca erau acolo ca la 5000 de barbati, in afara de femei si copii. Din experienta vedem ca in biserica sunt prezente la slujba mai multe femei decat barbati si cu siguranta la fel a fost si atunci, asa incat numarul celor care au primit mancare a fost mult mai mare. Referitor la acest aspect Preasfintitul Parinte Petroniu a dat ca exemplu o intrebare din societatea franceza: De ce sunt mai multi barbati in inchisoare decat femei? Iar raspunsul a fost: Pentru ca femeile sunt in biserica.Painile din Evanghelia de astazi reprezinta Trupul lui Hristos cu care ne impartasim si noi la Sfanta Liturghie.De asemenea, pestele este tot un simbol crestin. In primele veacuri crestine, pentru a se recunoaste intre ei, crestinii desenau pe nisip simbolul pestelui. In limba greaca pestele se numea IHTIS. In acest cuvant sunt cuprinse cuvintele Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii.Prin minunile savarsite, Domnul Hristos isi arata dumnezeirea pentru a-i incredinta pe Sfintii Apostoli si pe oamenii din jurul Sau ca El este Fiul lui Dumnezeu. Prin aceste minuni Mantuitorul nu facea decat sa implineasca unele profetii din Vechiul Testament care spuneau ca la venirea lui Mesia orbii vor vedea, surzii vor auzi, mutii vor grai, iar schiopii vor salta ca cerbii. Prin aceste minuni Mantuitorul le arata ca aceste vremuri au sosit.La finalul cuvantului de invatatura Preasfintitul Parinte Petroniu a felicitat pe Preacucernicul Parinte paroh Augustin Salajan si pe credinciosii parohiei pentru efortul depus la lucrarile efectuate la locasul de cult.Localitatea Tihau isi afla originile inca din vremea stapanirii roamane in Dacia. Aici, la Tihau, era limesul, adica granita Imperiului Roman, iar pe meleagurile satului se mai pastreaza si astazi urmele unui castru roman.Ridicata intre anii 1930-1933, biserica a intrat intr-un amplu proces de reparatii incepand cu anul 1997. Astfel pictura din interiorul locasului de cult a fost curatata si restaurata, a fost montat sistemul de incalzire prin pardosea, ulterior aceasta fiind placata cu granit, au fost inlocuite geamurile si usile si a fost restaurat iconostasul. De asemene, exteriorul bisericii a fost retencuit, a fost schimbat acoperisul, a fost amenajata curtea bisericii, s-au ridicat gardurile, iar mormintele eroilor din curtea locasului de cult au fost imbracate cu granit.Cu prilejul resfintirii bisericii, Preasfintitul Parinte Petroniu a acordat persoanelor implicate la lucrarile de restaurare, diplome de apreciere.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 720

Id: 33204

Data: Aug 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).