Sarbatoare la Manastirea Hodos-Bodrog

La sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh, de hramul bisericii noi a Manastirii Hodos-Bodrog, vietuitorii de aici au avut bucuria de a-l primi in mijlocul lor pe Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Inalt Preasfintia Sa, inconjurat de un sobor ales de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie.La momentul cuvenit, IPS Timotei a rostit cuvantul de invatatura, in care a accentuat importanta duhovniceasca a sarbatorii, dupa ce, la inceput, a facut o scurta prezentare istorica a praznicului. Inalt Preasfintia Sa a numit aceasta sarbatoare 'hotarul dintre sarbatorile cu data fixa si cele cu data schimbatoare'.De asemenea, dupa cum ne informeaza 'Ziarul Lumina', Editia de Banat, in cuvantul sau, IPS Timotei a vorbit despre intemeierea Bisericii, adica Biserica cea din Rai, Biserica Vechiului Testament, cat si despre Biserica intemeiata la Cincizecime: 'Lucrarea Bisericii a fost intemeiata in Rai, dar, prin Jertfa Mantuitorului si prin Pogorarea Sfantului Duh, a fost concretizata in Noul Testament'.Cele sapte rugaciuni care se citesc in cadrul Vecerniei la praznicul Rusaliilor dezvaluie misterul lucrarii lui Dumnezeu in lume prin Biserica. Ele sunt simbolul unei asteptari deosebite, dar, mai ales, se constituie intr-o adevarata epicleza a Duhului Sfant.La sfarsitul slujbei, parintele staret, arhimandritul Nestor Iovan, a adus cuvant de multumire Inalt Preasfintitului Parinte pentru bucuria prilejuita de poposirea sa in mijlocul obstii monahale si a credinciosilor care cerceteaza sfanta manastire.O veche sarbatoare crestinaPogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile rememoreaza si actualizeaza in fiecare an trimiterea de catre Dumnezeu, a Sfantului Duh peste Apostolii Mantuitorului adunati in Ierusalim. Pogorarea Sfantului Duh, alaturi de sarbatoarea Pastilor si de ziua Duminicii, este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine. Mentiuni despre Sarbatoarea Cincizecimii gasim la Sfintii Parinti si la scriitorii bisericesti - precum Sfantul Irineu al Lionului († 202), Tertulian († 220-240), Origen († 253), Sfantul Epifanie al Salaminei -, cat si in canoanele Bisericii. Canonul 43 al Sinodului de la Elvira (300), Canonul 20 al Sinodului I Ecumenic si Constitutiile Apostolice (secolul al V-lea) fac referire la acest praznic. Pana aproape de sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, Pogorarea Duhului Sfant era praznuita dimpreuna cu sarbatoarea Inaltarii Domnului la cer, asa cum apare mentionata la Eusebiu de Cezareea (Viata lui Constantin, in P.G., t. 20, col. 1220). Abia dupa anul 400, Inaltarea Domnului era praznuita la 40 de zile, iar Cincizecimea la 50 de zile dupa Pasti, cele doua praznice fiind astfel sarbatorite in mod separat. In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei. Pogorarea Sfantului Duh marcheaza intemeierea Bisericii prin trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh in lume ca sa imputerniceasca pe Sfintii Apostoli sa vesteasca Evanghelia. Biserica devine o realitate vazuta prin pogorarea Duhului Sfant, iar a fi crestin inseamna a avea pe Duhul Sfant.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 677

Id: 14422

Data: Jun 14, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).