Sarbatoarea Sfantului Grigorie de Nyssa

Biserica Ortodoxa cinsteste pe Sfântul Grigorie de Nyssa în fiecare la 10 ianuarie.Sfântul s-a nascut în anul 335. Tatal, pe nume Vasile, era originar din provincia Pont, iar mama Sfântului Grigorie, Emilia, era din Cezarea Capadociei. Sf. Grigorie de Nyssa era unul din cei 10 frati, dintre care trei vor fi episcopi: Vasile, Petru de Sevasta, Grigorie; cinci vor fi monahi: cei trei dinainte, plus Naucratios si Macrina cea tânara; vor fi sase sfinti în familia mare: Sfânta Macrina cea Batrâna, Sfânta Emilia (mama lui), Sfântul Vasile, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru si Sfânta Macrina cea Tânara.Bunica Macrina a crescut pe copii în duh crestin, împreuna cu mama lor, Emilia, si sora lor, Macrina cea Tânara.A studiat în Cezareea Capadociei. A fost casatorit cu Theosebeia si se pare ca a avut un baiat. Sfântul Grigorie va fi hirotonit în anul 371/372, episcop de Nyssa, oras mic la o distanta de circa 80 de kilometri de Cezareea. Sfântul Grigorie a avut necazuri din partea arienilor, care în anul 375/376, îi însceneaza un proces de ordin economic, în urma caruia episcopul Grigorie este trimis în exil, de unde se va întoarce în scaunul episcopal dupa trei ani, în urma unui decret imperial de gratiere. A fost unul dintre stâlpii Ortodoxiei la Sinodul al II-lea Ecumenic, împaratul Teodosie remarcând calitatea deosebita a prestatiei sale teologice si retorice. El este cel care a rostit cuvântarile la moartea împaratesei Flacilla si a printesei Pulheria. A trecut la cele vesnice în anul 395.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 539

Id: 37241

Data: Jan 9, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).