Sarbatoarea Soborului Maicii Domnului la Lugoj

În cea de a doua zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, în care este sarbatorit Soborul Maicii Domnului, la 26 decembrie 2013, Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj, potrivit mitropolia-banatului.ro. Cu acest prilej, ierarhul a savârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului. La slujba au participat numeroși lugojeni alaturi de autoritați locale și județene. La momentul potrivit din Sfânta Liturghie foarte mulți credincioși și copii s-au împartașit cu Sfintele Taine. La final, Preasfințitul Paisie a transmis celor prezenți binecuvântarea și gândurile de bine ale Înaltpreasfințitului Parinte Nicolae, Mitropolitul Banatului. Raspunsurile liturgice au fost date de corul ”Ion Vidu” al parohiei, condus de prof. Alina Bogoevici.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 427

Id: 37010

Data: Dec 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).