Sfantul Ierarh Nectarie, proclamat ca ocrotitor al noii biserici de la Manastirea Izbuc
]]>Pentru Sfânta Mănăstire Izbuc din Eparhia Oradiei, situată în sudul judeţului Bihor, aproape de graniţa cu judeţul Arad, la poalele munţilor Codru Moma, într-un cadru natural de o rară frumuseţe, ziua de 16 noiembrie 2014, Duminica a douăzeci și cincea după Rusalii, prima Duminică din Postul Naşterii Domnului din acest an, va rămâne în istoria așezământului monahal ca un moment de mare însemnătate duhovnicească și de aleasă sărbătoare, fiind ziua în care, la inițiativa și prin grija Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina a fost proclamat solemn ca ocrotitor al noii biserici mari a mănăstirii, aflată în construcție, a precizat Pr. Cristian Rus. A fost o zi de mare bucurie duhovnicească pentru obștea chinoviei bihorene, cea mai veche vatră monahală din Eparhia Oradiei, dar și pentru pelerinii care vin aici în număr din ce în ce mai mare, pentru binefăcătorii și miluitorii care au adus o contribuție substanțială atât la renașterea și înflorirea mănăstirii, dar mai ales la zidirea noii biserici cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea”, la care s-a adăugat, de-acum, și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina”. Cu acest prilej, la o săptămână după pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie, 9 noiembrie, Întâistătătorul Episcopiei Oradiei s-a aflat în cadrul aşezământului monahal și a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi în paraclisul provizoriu, unde se oficiază sfintele slujbe şi rânduiala liturgică mănăstirească până la finalizarea lucrărilor de construcţie a noii biserici mari a mănăstirii. Spaţiul liturgic a fost plin de credincioşi, care au venit să se înalţe sufleteşte și să ia parte la Sfânta Liturghie, având marea binecuvântare de a se închina la racla în care se află o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie. Sărbătoarea a început din ajun, sâmbătă seara, când, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, soborul de ieromonahi al sfintei mănăstiri a oficiat slujba Privegherii. În cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti din ziua de 16 noiembrie 2014, după citirea celor două pericope evanghelice de la Sfinţii Evanghelişti Luca şi Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie al Oradiei a rostit o frumoasă predică în care a tâlcuit celor prezenţi semnificaţiile teologice şi duhovniceşti deosebit de bogate ale cuvintelor scripturistice ce au adus în prim plan pilda samarineanului milostiv şi chemarea la apostolat a Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei: „Ne aflăm astăzi în Duminica a douăzeci şi cincea după Rusalii şi, totodată, în cea dintâi Duminică din Postul Naşterii Domnului, ce s-a întâmplat anul acesta să cadă în ziua de 16 noiembrie, în care Biserica noastră Ortodoxă îl serbează pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, cel care a lăsat cea dintâi dintre cele patru Sfinte Evanghelii, scrisă în limba aramaică, limba pe care a vorbit-o Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului, celelalte trei Evanghelii şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi a Noului Testament fiind scrise în limba greacă.” „Cele două pericope evanghelice pe care le-am ascultat, ce prezintă pilda samarineanului milostiv, de la Sfântul Evanghelist Luca, respectiv un fragment din Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în care el relatează cum a fost chemat la apostolat de către Domnul Iisus Hristos, sunt puternic legate între ele şi vorbesc despre milă, ce este iubirea cea mai adâncă. Mila nu este o simplă compasiune sau o simplă compătimire, ci o expresie foarte adâncă a iubirii. Este iubirea de aproapele, dar în acelaşi timp, şi poate într-o mai mare măsură, este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că, după chipul iubirii preamilostive a lui Dumnezeu faţă de noi, şi noi suntem invitaţi de către Dumnezeu să-l iubim pe aproapele nostru. Aşa cum Dumnezeu priveşte cu milă la noi şi nu aşteaptă jertfa noastră, aşa şi noi suntem chemaţi să căutăm cu milă la aproapele nostru, să privim cu dragoste, cu înţelegere şi, mai ales, să venim în ajutorul aproapelui atunci când el are nevoie de noi.” „Mila aceasta dumnezeiască, ce se reflectă în mila omenească, este temeiul pe care se clădeşte iubirea de aproapele. Iubirea de aproapele se aseamănă, după cum înţelegem din prima pericopă evanghelică, cu un balsam, cu un medicament, cu o alifie vindecătoare care vine să se aşeze pe rănile aproapelui, fiindcă aproapele cel căzut între tâlhari nu înseamnă doar, literal, cel care este rănit de moarte în urma unei tâlhării, ci aproapele este cel rănit în cursul vieţii prin multe împrejurări, prin mari ispite şi prin multe încercări. Pe aproapele cel încercat, rănit, ispitit, îngreunat, neputincios suntem noi chemaţi să-l iubim şi să-l ajutăm, revărsând iubire vindecătoare, balsam tămăduitor peste rănile lui, la fel cum face Dumnezeu.” „Domnul Însuşi a spus şi am înţeles din cea de-a doua pericopă evanghelică ce s-a citit faptul că nu cei sănătoşi, cei drepţi, ci cei bolnavi, cei păcătoşi au trebuinţă de doctor. Pentru noi, cei mulţi şi păcătoşi, Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său, ca să ne vindece, ca să ne tămăduiască, pe Domnul Iisus Hristos, Doctorul Cel Mare al sufletelor şi al trupurilor noastre. Şi El, Cel bogat în slavă, vine la noi, în chip smerit, ca un străin, ca să ne tămăduiască, turnând balsamul harului Duhului Sfânt peste rănile păcatelor noastre şi, cu multă milă, cu mare iubire milostivă, priveşte spre noi şi ne scoate din starea de cădere în care am ajuns. Aşadar, Domnul Hristos vine ca să îl vindece pe cel rănit de tâlharii păcatelor, adică pe omul căzut şi păcătos, pentru a-l aşeza în demnitate, pentru a-l împăca cu Dumnezeu. Iar lucrarea mare de mântuire pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârşeşte se continuă în Biserică şi după Înălţarea Sa la ceruri, prin Tainele Sfintei Biserici.” „În cea dintâi pericopă evanghelică, a samarineanului milostiv, Îl vedem pe Hristos Domnul venind sub chipul celui străin, celui marginal, celui respins, ca să îl vindece pe cel căzut între tâlhari, prezentând pe preotul Legii celei vechi şi pe levit ca trecând pe lângă cel căzut şi nebăgându-l în seamă, la fel cum în cea de-a doua pericopă evanghelică Îl vedem mâncând împreună cu vameşii şi cu cei păcătoşi, fiind judecat de farisei că stă la masă împreună cu aceştia.” „Untdelemnul şi vinul pe care le toarnă samarineanul milostiv peste rănile celui căzut între tâlhari sunt o prefigurare a ceea ce materiile sfinţite şi sfinţitoare urmau să săvârşească în viaţa Bisericii, prin Tainele Sfinte ale Bisericii, asupra noastră, a celor mulţi şi păcătoşi. Untdelemnul este folosit în cea dintâi taină ce ni se administrează nouă din clipa în care devenim fii ai Sfintei Biserici, prin Taina Sfântului Botez. În cristelniţă sau colimvitră, acolo unde este apa ce se sfinţeşte şi în care urmează a se boteza pruncul sau prunca, cel sau cea care vine să se îmbrace cu haina luminoasă a lui Hristos, se toarnă, mai înainte de săvârşirea Tainei Sfântului Botez, îndată după sfinţirea apei, untdelemn binecuvântat şi sfinţit, cântându-se „Aliluia”. Acest untdelemn ce se varsă în cristelniţă îl unge, atunci când este botezat, pe cel botezat, făcându-l purtător de Hristos, ca apoi să primească, bineînţeles, ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, primind „pecetea darului Duhului Sfânt”. Untdelemnul este folosit şi în Taina Sfântului Maslu, taina prin care se cere iertarea păcatelor şi vindecarea celor bolnavi. Apoi, pe parcursul vieţii, sunt şi alte ungeri cu untdelemn, ca atunci când venim la biserică şi suntem unşi cu untdelemn sfinţit de la candela Mântuitorului Iisus Hristos.” „Pe lângă untdelemn, Mântuitorul Iisus Hristos, sub chipul samarineanului milostiv, foloseşte în tămăduirea celui căzut şi vin, ce este, de asemenea, materie liturgică, creştinii aducând la biserică, după porunca Mântuitorului Iisus Hristos, daruri de pâine şi vin din care se pregătesc darurile ce se folosesc la Sfânta Jertfă şi care, prin pogorârea Duhului Sfânt, se prefac, pâinea în Trupului Domnului Iisus Hristos, iar vinul amestecat cu apă în Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, cu care apoi ne cuminecăm toţi credincioşii, primind vindecare de păcatele noastre şi merinde pentru viaţa cea veşnică.” „Domnul Iisus Hristos vrea ca fiecărei generaţii de oameni să îi ofere vindecarea Sa în dar. Rămâne ca şi noi, oamenii, să dăm răspunsul nostru şi să ne lăsăm vindecaţi, să ne lăsăm tămăduiţi de Domnul. Răspunderea noastră, a creştinilor, este, însă, mult mai mare. Nu numai că trebuie să ne lăsăm vindecaţi de Domnul Iisus Hristos, dar avem şi datoria de a propovădui, de a mărturisi Evanghelia păcii, de a mărturisi înaintea lumii întregi că Dumnezeu vrea milă, nu jertfă, de a vesti aproapelui nostru care încă nu a ajuns să audă de dragostea lui Dumnezeu, care încă nu a ajuns să creadă în Domnul Hristos Iisus şi a-i chema pe semenii noştri la vindecarea dăruită de Dumnezeu.” „De mare folos ne este nouă, iubiţi fraţi şi surori, să ne rugăm şi să cerem de la Dumnezeu, în rugăciunea noastră, ca prin noi, în noi şi cu noi să lucreze Dumnezeu, să se facă voia lui Dumnezeu cu noi, în noi şi prin noi, rugăciune ce ne ajută mult să ne înţelegem şi propriile noastre ispitiri şi încercări, dar ne ajută şi mai mult să vedem lumina din fratele nostru, să-l iubim pe fratele nostru, să-l ajutăm pe aproapele nostru care are nevoie de mângâiere şi vindecare.” În cadrul slujbei s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind însemnătatea Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii), iar la final Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh şi stareţ al Mănăstirii Izbuc, a citit Actul Chiriarhal prin care noua biserică de zid cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic de la Niceea” de la Mănăstirea Izbuc a primit ca nou ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, Făcătorul de minuni. Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Oradiei a mulţumit, în cuvântul său, Preasfinţitului Părinte Sofronie, exprimându-şi, totodată, recunoştinţa pentru prezenţa Preasfinţiei Sale în mijlocul obştii şi a pelerinilor aflaţi la Mănăstirea Izbuc, dar mai ales pentru marele dar făcut prin aşezarea Sfântului Ierarh Nectarie ca ocrotitor al noii biserici mari a mănăstirii şi al întregului aşezământ monahal. Preacuviosul Părinte stareţ a arătat, în cuvinte alese, grija pe care Preasfinţitul Părinte Sofronie a manifestat-o, îndată după întronizarea sa în scaunul de Episcop al Oradiei, Sfintei Mănăstiri Izbuc, precum şi tuturor aşezămintelor monahale din eparhie, subliniind că prin noua biserică ce s-a zidit Preasfinţia Sa a devenit al treilea mare ctitor al Mănăstirii Izbuc, alături de iluştrii săi înaintaşi în tronul vlădicesc al Oradiei, Episcopii de pie memorie Roman Ciorogariu şi Vasile Coman. Chiriarhul Oradiei, în cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, a felicitat pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău şi obştea Sfintei Mănăstiri Izbuc pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, grija pentru restaurarea, înnoirea şi înfrumuseţarea mănăstirii adăugându-se la marele efort ctitoricesc de construire a noii biserici mari a mănăstirii. Totodată, Preasfinţia Sa a ţinut să aducă mulţumiri tuturor binecredincioşilor creştini care şi-au adus obolul la zidirea noii biserici, înscriindu-şi pentru veşnicie numele între ctitorii aşezământului monahal şi a bisericii celei noi, ce a fost numită de Ierarh „Catedrala Munţilor Codru Moma”. De asemenea, Ierarhul Oradiei a adresat un îndemn părintesc credincioşilor ca în această perioadă a Postului Crăciunului să aibă în vedere mai ales ajutorarea semenilor aflaţi în nevoi, participând la colectele de alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau bani organizate în Eparhia Oradiei, prin Centrul Eparhial, protopopiate, parohii şi mănăstiri, pentru a fi distribuite celor care sunt în suferinţă şi care au nevoie de ajutor şi mângâiere. Mănăstirea Izbuc a funcţionat din străvechime ca vatră de sihăstrie monahală, fiind reactivată în anul 1928 de către venerabilul Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei. Ea funcţionează neîntrerupt de la reluarea firului vieţii monahale, fiind singurul aşezământ monahal existent în Episcopia Oradiei până la evenimentele din decembrie 1989. În ultimii ani, Mănăstirea Izbuc şi-a regăsit vocaţia de adevărată oază duhovnicească pentru foarte mulţi pelerini din Bihor dar şi din întreaga ţară, care vin în pelerinaj în mod organizat sau pe cont propriu, atraşi de cadrul natural deosebit de pitoresc, de sfintele slujbe ce se săvârşesc aici potrivit tipicului mănăstiresc, de dragostea şi ospitalitatea cu care sunt întâmpinaţi de către obşte, dar mai ales de izvorul de apă tămăduitor, de icoana făcătoare de minuni a Macii Domnului, copie după icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Dălhăuţi, din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, care se află aici încă de la reînvierea mănăstirii, din anul 1928, dar şi de moaştele Sfântului Ierarh Nectarie şi ale altor sfinţi ai Bisericii dreptmăritoare, aflate în patrimoniul aşezământului monahal, astfel încât la Mănăstirea Izbuc rugăciunea continuă a monahilor se împleteşte cu evlavia permanentă a pelerinilor. La iniţiativa, cu binecuvântarea şi prin grija Preasfinţitului Părinte Sofronie, prin osteneala părintelui stareţ, Arhimandritul Mihail Tărău şi a obştii de la Mănăstirea Izbuc, începând din anul 2010 la Sfânta Mănăstire Izbuc se află în construcţie o nouă biserică reprezentativă, al cărei plan este inspirat după modelul bisericii de la Mănăstirea Ravaniţa din Serbia, construită între anii 1375-1377, ctitoria Sfântului cneaz Lazăr. După ce piatra de temelie a noii biserici fost sfinţită de către Preasfinţitul Părinte Sofronie în ziua de 16 mai 2010, în Duminica a şaptea după Paşti, biserica s-a ridicat de la un an la altul, în ciuda dificultăţilor cauzate de perioada de criză materială. Prin jertfele obştii monahale şi cu sprijinul a numeroşi binefăcători, ctitori şi miluitori, s-a reuşit ca în cursul a doar trei ani de zile, lucrările începând practic în anul 2011, sfântul lăcaş să fie ridicat şi acoperit, turlele şi crucile să fie executate şi aşezate, iar în prezent fiind aproape de finalizare placarea exterioară cu piatră. În interior, biserica este tencuită şi pregătită pentru primirea veşmântului de pictură.
Download: Click for download attached file: Sfantul Ierarh Nectarie, proclamat ca ocrotitor al noii biserici de la Manastirea Izbuc

Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Nov 17, 2014
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro: VORBIREA CU CEI MORTI (NECROMANTIA SAU SPIRITISMUL) din categoria: Despre credinta ortodoxa - Parintele ILIE CLEOPA, Cuviosul Ioan inainte-vazatorul, pustnicul si inchisul din Egipt din categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie, Pacatul mare sau mic se sterge prin adevarata pocainta :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif din categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif, Fiii lacrimilor tale din categoria: Cantari si priscene,
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei