Sfințirea bisericii Parohiei Marga-Mehedinți

Dupa zeci de ani de când nu mai aveau biserica, credincioșii din localitatea mehedințeana Marga se pot ruga acum într-un frumos locaș de cult amplasat în cel mai vizibil loc al satului.Slujba de sfințire a Bisericii ”Sfântul Ierarh Grigorie Dascalul” a fost oficiata sâmbata aceasta de Preasfințitul Parinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.„Biserica pe care au ridicat-o credincioșii este încredințata lui Dumnezeu. Biserica aceasta formata din materiale de construcții este predata de noi toți în momentul târnosirii Preamilostivului Dumnezeu și El vine și trimite în noua biserica, asupra noastra, a tuturor, harul Sau, binecuvântarea Sa și ne bucuram de toata purtarea de grija, de toata darea cea buna a lui Dumnezeu”, a marturisit Preasfințitul Parinte Nicodim.Pentru munca depusa la ridicarea bisericii, epitropul a primit o ,,Diploma de cinstire” iar parintele paroh a fost hirotesit iconom.La final, cei prezenți au trecut prin sfântul altar pentru a se ruga și a saruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și Sfânta Masa.Biserica va fi pictata în perioada urmatoare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 549

Id: 43772

Data: Sep 6, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).