Sfintire de lucrari la biserica din Zabrani

Duminica a XXV-a dupa Rusalii (a Samarineanului milostiv) a constituit o zi de aleasa sarbatoare pentru credinciosii Parohiei Zabrani, din cadrul Protopopiatului Lipova, informeaza “Ziarul Lumina”. Sarbatoarea de aleasa traire spirituala a fost încununata de venirea în aceasta parohie a Înaltpreasfintitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, pentru a binecuvânta si sfinti lucrarile de înfrumusetare exterioara si interioara a bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“, precum si noul iconostas, mobilierul si pardoseala de marmura din lacasul de cult. În dimineata zilei, Întâistatatorul Eparhiei Aradului a fost întâmpinat de un ales sobor de preoti si diaconi, în frunte cu parintele Crinel Onea, protopopul Lipovei, numerosi copii purtând costume nationale oferindu-i Înaltpreasfintiei Sale frumoase buchete de flori, exprimând astfel o dragoste fiasca si o deosebita pretuire. Dupa cuvântul de bun venit adresat de catre protopopul locului, Înaltpreasfintia Sa a multumit pentru invitatie, precum si pentru primirea calduroasa, accentuând faptul ca a pasit într-o parohie de frunte a Arhiepiscopiei Aradului, cu oameni vrednici si muncitori, unde printr-o buna conlucrare a preotului cu organismele parohiale si, totodata, cu oficialitatile locale si judetene ale statului, s-a reusit realizarea lucrarilor de înfrumusetare si împodobire a lacasului de cult, ca mostenire lasata de înaintasi. În cadrul Sfintei Liturghii arhieresti, la momentul respectiv, Înaltpresfintitul Timotei a tinut cuvântul de învatatura având ca tema „Viata vesnica prin comuniunea tuturor celor care cred în Biserica“, dupa pericopa apostolica de la Efeseni 4, 1-7, precum si pericopa evanghelica de la Luca 10, 25-37, despre pilda samarineanului milostiv. Pentru întreaga sa activitate administrativ-gospodareasca si pentru activitatea parohiala sustinuta pe toate planurile, la finalul Sfintei Liturghii, parintele paroh Teodor Farcas a fost hirotesit iconom-stavrofor. Raspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie arhiereasca au fost date de catre corul barbatesc din Parohia Bata, condus de preotul Vasile Florin Matei. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh a multumit Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop Timotei pentru grija parinteasca pe care o are si fata de aceasta parohie, si pentru distinctia oferita, fagaduind ca, asa cum a facut-o si pâna acum, va purta în suflet crucea cu demnitate si credinta. Frumoasa zi de aleasa sarbatoare din Parohia Zabrani s-a încheiat cu o agapa crestineasca, ce a avut loc la Caminul cultural din comuna Zabrani. Spre seara, Înaltpreasfintia Sa a poposit în Parohia Pilu, Protopopiatul Arad, unde în fruntea soborului de preoti a savârsit Taina Sfântului Maslu, vorbind la final credinciosilor prezenti despre hramul bisericii si însemnatatea alegerii lui.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 654

Id: 35475

Data: Nov 12, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).