Stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului se vor reuni mâine la Centrul eparhial Roman. Sinaxa stareţilor şi stareţelor, care va fi prezidată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală din Roman. „Lucrările sinaxei vor începe la ora 10:00 în sala de şedinţe a Centrului eparhial Roman cu un cuvânt introductiv al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. În continuare, vor fi prezentate utimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la viaţa monahală, vor fi analizate activităţile derulate în aşezămintele monahale, precum şi proiectele de viitor ce urmează a fi implementate în schiturile şi mănăstirile din eparhie. De asemenea, în contextul serbării Anului Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, va fi prezentat modul în care aşezămintele monahale s-au implicat în activităţile social-filantropice derulate în decursul acestui an“, a spus pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La sinaxa monahală de la Roman vor fi reprezentate cele 27 de mănăstiri şi schituri de pe cuprinsul eparhiei. (C. Ciofu)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 492
Id: 26039
Data: Nov 20, 2012
Imagine:
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, s-a întâlnit ieri cu directorii organizaţiilor non-guvernamentale, cu asistenţii sociali şi coordonatorii proiectelor social-filantropice din Eparhia Romanului şi .....
Data: Nov 20, 2012
Sute de credinciosi din Eparhia Ramnicului si din tara s-au adunat astazi, 21 noiembrie, la Sfanta Manastire Turnu, pentru a praznui Intrarea in Biserica a Maicii Domnului , hramul .....
Data: Nov 21, 2012
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi (ASCOR) Timisoara organizeaza vineri, 23 noiembrie 2012, conferinta "Libertatea noastra", sustinuta de Inalt Preasfintitul Serafim Joanta, .....
Data: Nov 21, 2012
Pentru obstea Asezamantului Monahal Romanesc Sfantul Ioan Botezatorul din Budapesta, Praznicul Imparatesc al Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost prilej de mare bucurie.In ajunul .....
Data: Nov 21, 2012
Clubul "International Transilvania" a reluat seria de conferinte "Martea gandirii crestine" din Postul Craciunului. La prima intalnire duhovniceasca de ieri, 20 noiembrie 2012, din .....
Data: Nov 21, 2012
Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, a oficiat in seara zilei de duminica, 18 noiembrie, o vizita in Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Bocsa Romana, Protopopiatul Resita. .....
Data: Nov 21, 2012
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).