]]>Sâmbătă, 22 noiembrie 2014, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Copenhaga, fiind înconjurat de un sobor de preoți slujitori din Suedia, Norvegia și Danemarca. Cu prilejul acestei slujiri euharistice a fost cinstit Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul parohiei românești din capitala Danemarcei, pomenit în calendarul creștin ortodox în data de 20 noiembrie, după cum informează site-ul www.episcopiascandinavia.se. La slujbă, Preasfinţitul Macarie l-a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Radu Constantinescu care va sluji în parohia ortodoxă română din oraşul Ålesund, Norvegia. După Dumnezeiasca Liturghie, a urmat un dialog duhovnicesc între ierarh, preoți și credincioși despre importanța Tainelor Spovedaniei și Euharistiei în viața duhovnicească, stabilindu-se mai multe teme despre Spovedanie și Euharistie, pentru catehezele care vor fi susținute în Postul Nașterii Domnului, în comunitățile parohiale din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a îndemnat pe preoți și credincioși să fie conștienți de cetățenia cerească, de apartenența fiecăruia la Împărăția lui Dumnezeu trăită din această lume prin viața în Biserică, pentru a putea birui ispitele cotidiene, generate de obsesia acumulării bunăstării, de indeferentism religios și de aplatizare a trăirilor duhovnicești. Ierarhul a oferit în dar preoţilor şi credincioşilor mai multe cărţi de folos duhovnicesc.
Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca in parohia romaneasca din Copenhaga
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 471
Id: 45739
Data: Nov 23, 2014
Imagine:
]]>Școala “Varlaam Mitropolitul” din Iași, instituție aflată sub patronajul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a organizat, sâmbăta aceasta, Ziua Porților .....
Data: Nov 23, 2014
]]>La Duminica a XXVI-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio .....
Data: Nov 23, 2014
]]>Cetatea Băniei va găzdui în perioada 21 noiembrie - 17 decembrie 2014 cea de a 41-a ediţie a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală“. Între evenimentele muzicale .....
Data: Nov 23, 2014
]]>Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost cinstit în mod deosebit joi, 20 noiembrie 2014, la sfântul aşezământ monahal ce-i păstrează sfintele moaşte, Mănăstirea Bistriţa din .....
Data: Nov 23, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).