Slujire arhiereasca in Parohia Suiug din prot. Marghita

In Duminica a XXI-a dupa Rusalii, 16 octombrie 2011, Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvantat lucrarile de innoire a bisericii parohiale Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din parohia Suiug, Protopopiatul Marghita si a savarsit Sfanta Liturghie arhiereasca, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, dupa cum ne informeaza Pr. Bogdan Pop. In cadrul slujbei, diaconul Bogdan-Vasile Briciu a fost hirotonit in treapta preotiei, ca preot misionar pentru protopopiatul Oradea, imbisericit pe seama bisericii cu hramul Sfantul Ierarh Vasile cel Mare din parohia Tomnatic.Raspunsurile liturgice de la strana au fost date de un grup vocal format din elevi de la Liceul Teologic Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea si studenti ai Facultatii de Teologie Ortodoxa Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea.In cuvantul de invatatura rostit, Chiriarhul Oradiei a explicat pericopa evanghelica duminicala. Pilda semanatorului pe care am ascultat-o este una dintre cele mai cunoscute pilde rostite de Mantuitorul Iisus Hristos. O pilda care ne arata, in cuvinte pline de incarcatura simbolica, dar foarte simple in acelasi timp, cum este lumea in raportul ei cu Dumnezeu si, mai precis, cum ne comportam noi, oamenii, fata de Cuvantul cel viu si adevarat al lui Dumnezeu, adica fata de Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ca stim ca El este Cuvantul Care dintru inceput a fost la Dumnezeu. Cuvantul S-a intrupat, S-a facut om, pentru ca pe noi, oamenii, sa ne mantuiasca, insa, inainte de jertfa Sa mantuitoare, Cuvantul S-a folosit de cuvinte pline da har si de intelepciune care alcatuiesc Evanghelia Sa si in care ni s-a spus tot ceea ce trebuie sa stim ca sa ne mantuim. Pilda ne mai arata ca, desi cuvantul lui Dumnezeu se raspandeste in lume, nu toti oamenii il primesc si nu toti oamenii se comporta la fel in fata adevarurilor mantuitoare. Astfel, desi cuvantul lui Dumnezeu fascineaza si propovaduirea Evangheliei ramane intotdeauna minunata, multi dintre noi traim si ne comportam cu totul superficial, pe cand adevarata rodire a cuvantului lui Dumnezeu se petrece intru rabdare, dupa cum ne arata Domnul Hristos , a precizat Preasfintia Sa.La final, Parintele Ioan Şugar, Protopopul Marghitei, a adresat un cuvant de bun venit Ierarhului si a dat citire hrisovului indatinat, aratand, printre altele, ca prima atestare documentara care face referire la vechea vatra a satului Suiug dateaza din prima jumatate a secolului al XIV-lea. Intr-un moment plin de emotie, parintele paroh Iosif Turdean, aflat in al 31-lea an de pastoratie la Suiug, a rostit cuvantul de multumire adresat cu multa caldura Preasfintitului Sofronie.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 785

Id: 17215

Data: Oct 17, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).