Slujire arhiereasca la Paraclisul Mitropolitan Maica Precista – Dudu, Craiova

]]>Noul an calendaristic a fost întâmpinat cu rugăciune de mulţumire în locaşurile de închinare din Mitropolia Olteniei. În Cetatea Băniei, prima Sfântă Liturghie Arhierească din 2015 a avut loc în Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista” – Dudu, de Praznicul Tăierii Împrejur a Domnului, joi, 1 ianuarie. După rugăciunile de mulţumire aduse la miez de noapte în catedralele chiriarhale, mănăstiri sau biserici de enorie din întreaga Mitropolie a Olteniei, prima zi a noului an, închinată Praznicului Tăierii Împrejur a Domnului şi Sfântului Vasilie cel Mare, a adunat sute de credincioşi la slujba euharistică. În această zi, Catedrala Maicii Domnului din Cetatea Băniei a devenit neîncăpătoare pentru numărul dreptmăritorilor creştini, care au luat parte la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. „Sfântul Vasile apărat învăţătura adevărată a Bisericii prin lucrare şi cuvânt” La finele slujbei euharistice, Părintele Mitropolit a vorbit celor prezenţi despre importanţa zilei de prăznuire, amintind că prin Tăierea Sa Împrejur, Domnul arată cu adevărat că a luat trup omenesc „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”. „După ce Mântuitorul S-a născut în Betleemul Iudeii, după Legea lui Dumnezeu, la opt zile, a fost adus la templu de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi de dreptul Iosif şi a fost tăiat împrejur. În felul acesta, El se supune Legii ca să împlinească rânduiala făcută de Dumnezeu cu poporul Său, ca să arate că este om adevărat, că este purtător de trup omenesc şi că a luat toate asemenea nouă, în afară de păcat. Trece asftel prin aceste rânduieli ale lumii şi vine la templu ca să sufere pentru prima dată această durere în Trupul Său, durere care se va prelungi în toată viaţa Sa, până la Răstignirea pe Cruce, la Îngropare şi la Învierea din morţi. El împlineşte acest lucru pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră, căci aveam trebuinţă de toate aceste împliniri ale Legii, ca să ne arate că a luat asupră-Şi neputinţele noastre «şi cu rănile noastre S-a împodobit» (cf. Is. 53)”, a spus IPS Părinte. În continuare, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre rolul şi locul Sfântul Vasile cel Mare, prăznuit de asemenea în această zi, în viaţa Bisericii Ortodoxe. „Vieţuitor în primele veacuri creştine, Sfântul Vasile cel Mare, dimpreună cu fratele său, Sfântul Grigorie de Nyssa, cu Sfântul Grigorie Teologul şi cu ceilalţi Părinţi Capadocieni, au apărat învăţătura adevărată a Bisericii prin lucrare şi cuvânt. Şi în scris, şi în faptă, Sfântul Vasile cel Mare s-a arătat plăcut al lui Dumnezeu, fiind născut şi crescut în duhul Sfintei nostre Biserici, într-o familie aleasă. Învăţătura lui s-a îmbogăţit şi s-a desăvârşit la şcolile din Atena şi Constantinopol, unde l-a avut ca tovarăş de învăţătură şi rugăciune pe Sfântul Grigorie Teologul, alături de care nu a cunoscut decât două drumuri: Biserica şi şcoala. Deci Biserica a fost pentru ei Casa lui Dumnezeu şi totodată Mama cea bună, care hrăneşte pe copiii ei cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos”, a conchis IPS Părinte Irineu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare au fost date de Corala Paraclisului „Madona Dudu”, dirijată de diac. prof. Alexandru Racu, după cum ne-a transmis Diac. Ioniţă Apostolache.

Download: Click for download attached file: Slujire arhiereasca la Paraclisul Mitropolitan Maica Precista – Dudu, Craiova

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 537

Id: 47175

Data: Jan 4, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).