În traditia crestina raportul viata-moarte se descopera permanent în iubirea lui Hristos, Cel mort, rastignit si înviat, „pentru noi oamenii si pentru a noastra mântuire“. Întarita de nadejdea vietii vesnice, acolo unde nu este „durere, întristare sau suspinare“, existenta pamânteasca îsi desfasoara adevarata menire pe o circumferinta comunitara.Sfânta Scriptura ne învata ca moartea a venit în lume din cauza pacatului stramosesc. Fiind zidit „dupa chipul lui Dumnezeu“, omului paradisiac îi mai trebuie putin pentru a se face „dupa asemanarea“ Parintelui sau. „Prin pizma si prin lucrarea diavolului“, cel ce fusese asezat stapân peste toate bunatatile Raiului a cazut din aceasta mare cinste si s-a îmbracat în vesmântul stricaciunii. Toata apasarea a venit asupra sa prin nesocotirea poruncii pe care Stapânul l-a îndemnat sa o urmeze: „Şi l-a sfatuit Dumnezeu pe Adam zicând: Din toti pomii din rai poti sa manânci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu manânci, caci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negresit!“ (Facere 2, 16-17). Moartea a intrat asadar în constitutia lui organica, amintindu-i ca trupul sau „este din pamânt si în pamânt trebuie sa se întoarca“, iara sufletul „la Dumnezeu care l-a dat“, asa cum spune Eclesiastul („ca pulberea sa se întoarca în pamânt cum a fost, iar sufletul sa se întoarca la Dumnezeu, Care l-a dat“ - Eccl. 12, 7). Greutatea acestei sarcini a devenit cu atât mai grea pentru înaintasii nostri, cu cât în inima lor s-a adâncit dorul dupa desfatarile paradisului pierdut si mai ales dupa „bratele Parintesti“, de care fusesera atât de aproape.Mai multe informatii în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 494

Id: 43411

Data: Aug 23, 2014

Imagine: