Ziua onomasticii Intaistatatorului Bisericii noastre

Cu ocazia sarbatoririi zilei onomastice, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a oficiat ieri, 17 decembrie, la Catedrala patriarhala Sfanta Liturghie pentru a multumi lui Dumnezeu pentru ajutorul daruit Bisericii Ortodoxe Romane, poporului roman si Preafericirii Sale in promovarea credintei si a misiunii crestin-ortodoxe, informeaza 'Ziarul Lumina'.La evenimentul festiv au participat IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, PS Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, PS Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, membrii Permanentelor Consiliului National Bisericesc si Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucurestilor, profesori de la Facultatea de Teologie 'Justinian Patriarhul' si de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Bucuresti, preoti si numerosi credinciosi. In cadrul Sfintei Liturghii, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a evidentiat ca Sfantul Prooroc Daniel a profetit jertfa Mantuitorului Iisus Hristos si incetarea jertfelor de la templul din Ierusalim, care este o preinchipuire a Trupului lui Hristos, si despre o alta profetie care se refera la taina Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos din Fecioara Maria. Preafericirea Sa a aratat ca Sfantul Prooroc Daniel este un pastor al migrantilor. 'El poate fi numit ocrotitorul celor care se afla printre straini. Ne invata ca atunci cand suntem printre straini trebuie sa ne purtam cu intelepciune si sa ne pastram dreapta credinta. Cei trei tineri reprezinta taina Intruparii Mantuitorului Iisus Hristos si taina Maicii Domnului care naste pe Dumnezeu Fiul ca Om in lume si totusi nu se distruge, ci se uneste in ea dumnezeirea cu umanitatea luata din ea, care ramane integra.Cei trei tineri, Anania, Azaria si Misail, devin simbolul luptatorilor pentru dreapta credinta intr-o lume pagana. Atat Proorocul Daniel, cat si cei trei tineri sunt pentru noi invatatori nu numai cand ne merge bine, ci si atunci cand trecem prin greutati, cand trecem prin focul suferintei, prigoanei, saraciei, urii fata de noi', a spus Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Casian a transmis un cuvant de felicitare Preafericitului Parinte Patriarh Daniel din partea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.'Am venit pentru a arata ca in Biserica noastra Dumnezeu ne-a binecuvantat cu un patriarh-pastor care incearca si reuseste sa foloseasca darul numelui in daruire, iar din daruire in faptuire si din faptuire reuseste apropierea intre slujitori, credinciosi si romanii de pretutindeni. Dumnezeu v-a randuit ca pastor intr-un moment de cumpana pentru noi toti romanii si ati pus cu multa generozitate, echilibru si cumpana toata tineretea, stiinta si disponibilitatea pana la jertfa in folosul Bisericii, atat ca mitropolit al Moldovei si Bucovinei, cat si acum ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane', a spus Inalt Preasfintia Sa. Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a multumit pentru urari si a aratat infricosatoarele responsabilitati ale unui episcop. 'Intaiul slujitor al Bisericii noastre care vegheaza din varful stalpului Bisericii noastre'Dupa cuvantul de multumire al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc o slujba de polihroniu. Momentul festiv a continuat in Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei, unde PS Varlaam Ploiesteanul a evidentiat ca prin desfasurarea activitatii pastoral-misionare, Patriarhul Romaniei a contribuit la consolidarea dreptei credinte ortodoxe. 'Este profetul Bisericii noastre pentru secolul in care am intrat, este un monah autentic care imbina traditia sihastreasca chinoviala de la Sihastria cu cea urbana de la Manastirea Antim si prin ostenelile de zi si noapte este intaiul slujitor al Bisericii noastre care vegheaza din varful stalpului Bisericii noastre, ca toata activitatea si viata Bisericii sa se desfasoare potrivit traditiei Bisericii noastre de 2.000 de ani', a spus PS Episcop-vicar patriarhal. Cu prilejul acestui moment, parintele prof. Nicu Moldoveanu a oferit Preafericirii Sale dictionarul 'Istoria muzicii bisericesti la romani', o noua aparitie editoriala. De asemenea, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane a fost colindat de grupul de colindatori 'Nanastenii' din cadrul Fundatiei 'Morosanca', judetul Maramures. Grupul a fost format din 14 copii, cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 518

Id: 10833

Data: Dec 18, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).