Parohia „Mănăstirea Cobia” din județul Dâmbovița a organizat miercuri cea de a 12-a ediție a Concursului Eparhial de Toacă, competiție .....
Data: Jul 1, 2022
În Duminica Sfinţilor Români, Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei le-a făcut o serie de recomandări duhovniceşti credincioşilor care au participat la Sfânta Liturghie oficiată .....
Data: Jun 30, 2022
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji de sărbătoarea Sf. Ap. Petru şi Pavel, 29 iunie 2022, după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii .....
Data: Jun 30, 2022
Într-un mesaj transmis în Duminica Sfinţilor Români, Episcopul Ioan Casian al Canadei a vorbit despre trei etape prin care lumina harului și sfințeniei îşi face .....
Data: Jun 30, 2022
Biserica „Înălțarea Domnului” – Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, a organizat marți o conferință de presă cu ocazia încheierii proiectului de restaurare, conservare și punere în valoare a edificiului.
Lucrările au durat patru ani și au fost finanțate prin .....
Data: Jun 30, 2022
Ziua internațională a Dunării este sărbătorită anual în data de 29 iunie și este celebrată în mediul online sub motto-ul #DiscoverDanube (Descoperă Dunărea).
La nivel european, manifestările dedicate acestei zile se desfășoară în 14 state dunărene și au ca scop .....
Data: Jun 30, 2022
Mitropolitul Andrei a resfințit duminică biserica parohială din Petrești, comuna Mintiu Gherlii, județul Cluj, unica din .....
Data: Jun 30, 2022
Parohia Taraclia de Salcie din Protopopiatul Cahul a organizat duminică, după Sfânta Liturghie, un concurs catehetic dedicat Sfinților .....
Data: Jun 30, 2022
Patriarhul Daniel a vorbit miercuri în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală despre trăsăturile, viaţa şi activitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cinstiţi în 29 iunie.
”Considerați primul şi ultimul dintre apostoli
.....Data: Jun 30, 2022
Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat marți slujba Vecerniei Mari unită cu Litia la Catedrala Episcopală din Huși. În cuvântul rostit, .....
Data: Jun 30, 2022
Revista presei ortodoxe
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
