Sfaturi Duhovnicesti

Autor: Veniamin Ilie

Au colaborat la realizarea materialului:

Codrin Constantin, Camelia,

Gabriel Claudiu, Emanul,

Mihaela, Anton, Silviu, Vali si Nicusor.

1.Gândurile sunt porțile prin care diavolii însămânțează în mintea omului toate necurațiile, toate deprinderile spre păcate, și pornirea cea rea a patimilor. De aceea Sfinții Părinți ne învața să lepadam gândurile de la noi, pentru că ele pătrund în mintea omenească având chipuri diverse, ca întru început să pară a fi spre folos, spre mângaiere, spre vindecare, dar, dupa ce pun rădacinile lor în inima omului, se prefac în obiceiuri rele și devin începutul a multe răutăți. Astfel, gândurile primejduiesc mântuirea sufletului. Pentru a pune pază minții noastre de gândurile cele viclene și rele, se cuvine ca dintru început să le oprim atunci când ele pătrund în mintea noastră, și așa luptandu-ne până le vom îngradi departe de la noi, vom afla răsplătirea cea dumnezeiască și odihna. Gândurile sunt cele ce depărtează mintea omului de la rugaciune și, in zadar se roagă creștinul dacă mintea sa nu este întru toate cu atenție. Pentru a birui acest război al gândurilor, avem trebuință de a ocupa timpul zilelor cu rugăciunea minții și a inimii, și cu lucrul mâinilor, că acestea două sunt potolirea pornirilor dintru fierbințeală trupească, sunt izbăvirea de patimi, de poftele cele nefolositoare și rele, de tot meșteșugul prin care diavolul încearcă să-l tragă pe om spre iadul cel vesnic. Deci, rugându-ne în toată vremea cu adevărat, bineplăcând Lui Dumnezeu, ne va izbăvi de toată lucrarea cea rea a celui potrivnic, și așa vom dobândi mântuirea, pentru că prin rugăciune și prin osteneală, mulți Sfinti Părinți s-au mântuit, împletindu-le pe acestea în toată vreme.

2.Viața aceasta pe pământ este precum scara. Fiecare treaptă pe care o săvârșim este spre înalțare ori spre coborâre. Deci, de săvârșim lucrul bineplăcut Lui Dumnezeu, pășim cu o treaptă spre înălțimea împărăției celei cerești, unde Dumnul îi fericește pe cei ce bine i-au plăcut întru viața lor; iar orice faptă nelegiuită și orice păcat este asemenea alunecării de pe scara cea către cerurile desfătărilor celor veșnice și cădere spre iadul chinuitorilor diavoli. Scara vieții este povățuită pe o parte de către îngerii Lui Dumnezeu care ne cheamă la viața cea curată și frumoasă, care îi place Domnului; iar pe de cealaltă parte este influiențată de către înșelătorii diavoli care așteaptă să pună mâna pe sufletele celor ce le urmează prin faptele cele rele, și să-i chinuie veșnic. Deci, de vom asculta pe îngerii Lui Dumnezeu care ne povățuiesc pe calea mântuirii, când vom termina a pași pe ale vieții trepte, la veșnica fericire vom ajunge; iar de vom urma influiențelor diavolilor, vom cădea în focul iadului celui veșnic. Deci, să ne păzim de gândurile care ne viclenesc și de la adevărata cale ne răpesc, ducându-ne spre iadul celor ce au slujit trupurilor și patimilor. Nici răula pe care ni-l-au făcut alții să nu-l ținem în minte, nici altora rău să facem, ca nu cumva să ne facem bucurie diavolilor care așteaptă să chinuiască sufletele celor păcatoși, ci bineplăcuți înaintea Domnului să fim, pentru a moșteni viața cea veșnică întru împărăția Lui Dumnezeu. Atunci când suntem înconjurați de gândurile viclene și de ținerea în minte a răului, să alergăm întru rugăciune la Dumnezeu, și El ne va izbăvi, văzând credința și puterea rugăciunii noastre.

3.Domnul nostru Iisus Hristos întâi i-a învățat pe Sfinții Apostoli cuvântul Evangheliei și Sfintele Scripturi, le-a dăruit înțelepciune multă, puterea cuvântului, apoi i-a blagoslovit și i-a inițiat în misiunea de a propovădui tot ceea ce au învățat de la Dânsul, și pogorându-și Duhul Sfânt peste ei, i-a trimis la neamurile toate să binevestească Dreapta Credință și să-i unească întru Sfânta Sa Biserică. Asemenea și creștinii zilelor noastre au trebuință de a învăța cuvintele Sfintei Evanghelii și Sfintele Scripturi, apoi cu luare aminte să se înțelepțească din învățăturile Sfinților Preacuvioși Părinți și din predaniile Sfintelor Sinoade, pentru a înțelege puterea cuvintelor pilduitoare ale Sfintei Scripturi, și prin această putere să depărteze de la dânșii toată răutatea și patima, ca vindecându-se de toată vătămarea păcatului, să dobândească darul grăirii celor mântuitoare, având întru toate blagoslovenia duhovnicului, care, de va fi întru buna rânduială a Lui Dumnezeu, cu luare aminte îi va iniția în misionarismul pravoslavnic, spre a propovădui Dreapta Credință la toți cei apropiați lor, la cunoscuți și necunoscuți, dobândind și meșteșugul predicării și al vorbirii cu oamenii, roade fiind acelea de a spori credința și slujitorii Ortodoxiei. Deci, de acestea toate fiind cuprins creștinul ortodox, primind blagoslovenia duhovnicului, să învețe cuvintele Sfintei Evanghelii și învățăturile Sfinților Părinți, învățături cu temei în Sfintele Scripturi. Deci, se cuvine ca până cineva Nu va împlini acestea toate întocmai rânduielilor date de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, toate câte va învăța vor fi spre osânda sufletului său; căci, fără toate acestea și fără blagoslovenie, nimic nu este bineplăcut înaintea Lui dumnezeu, ci prilej de bucurie diavolilor, pentru că harul Duhului Sfânt nefiiind dat în dar prin această rânduială, statornicia nu va dăinui în mărturisirea aceea și nici în cuvânt. Să se păzească ortodocșii creștini de toți cei ce învață fără a avea blagoslovenia preoților s-au arhiereilor, că aceștia învață oarecum greșit și pot avea minciuni pe buzele lor și scopuri primejdioase în mintea lor, ci mai cu seamă să primească învățăturile cele mântuitoare din gurile bineplăcute de Dumnezeu, din buzeie preoților , arhiereilor, diaconilor și a monahilor. Așa luând seama credincioșii Bisericii Lui Hristos, numai întru buna rânduială să se îndrume la calea mântuirii, căci, după cuvântul Evangheliei, cunoscut este că mulți propovăduitori mincinoși se vor ivi între oameni, lucrând întru înșelăciune și surpând pe cei neascultători de Sfîntele Învățături ale Sfinților Preacuvioșilor Părinți.

4.Se cuvine a ști că nici a învăța pe cineva nu este spre folosul celui ce nu s-a vindecat pe sine de patimile trupului, de cugetul întinat, de îmbuibarea pântecului și de băutură, de viclenie și ură; că precum doctorii nu sunt iscusiți până ce nu cunosc cu adevărat ce medicamente se administrează fiecăreii boli în parte; asemenea și cel ce învață pe alții, iar pe sine rău se ocârmuiește, își pierde și pe al său suflet, dar vatămă și pe cel pe care-l povățuiește, căci povățuirea este întru neștiință și în primejdie de pierzare. De aceea, mai-nainte a ne apuca de vindecarea sufletelor altora, pe noi înșine să ne vindecăm de întinăciunea diavolilor și luminată înțelepciune să dobândim, ca lumea văzând faptele noastre cele bineplăcute Domnului, să slăvească pe Dumnezeu și să vină la cunoștința adevărului. Așa orânduială bună să avem, spre sporirea Bisericii Lui Hristos să lucrăm, ca bineplăcându-i, să ne învrednicească și pe noi de Împărăția cerurilor, cea făgăduită Sfinților.

5.Cea mai mare grijă a creștinului trebuie să fie mântuirea sufletului, pentru că toate celelalte pe care le are omul, sunt vremelnice, iar sufletul veșnic este. Deci, de suflet să se îngrijească și pe toate cele trecătoare să le facă unelte cu care sufletul să-și croiască drum spre împărăția Lui Dumnezeu. Sufletul în toate zilele are trebuință de hrană duhovnicească, adică de citirea Sfintelor Scripturi și deprinderea învățăturilor Sfinților Preacuvioși Părinți, culegând înțelepciunea ca pe o hrană a sufletului și a trupului; căci, orice hrană mâncăndu-o, iarăși flămânzește, dar din hrana duhovnicească constantă, din Sfintele Cărți ale Sfinților Părinți, niciodată nu va mai flămânzi nimeni, metaforic vorbind. De aceea, orice facem noi creștinii, să fie cu temei în Sfintele Scripturi, urmând vieților Sfinților. Înainte de toate, să-l avem pe Dumnezeu în mintea și-n faptele noastre, toate spre slava Lui să le facem, mintea să i se roage permanent, faptele să-i fie bineplăcute, inima noastră să-L dorească neâncetat iar inima să-l iubească mult și curat, fără de păcat, fără de ură și invidie, fără de răutate și viclenie. În tot locul să luăm aminte la noi înșine și la păcatele noastre, cu mintea mereu trează la rugăciune, ca nu cumva să fim prinși în ispitele vicleanului și să mâniem pe Dumnezeu, pentru a nu ne tragem osândă asura noastră. Acestea toate păzindu-le pravoslavnicii creștini, împlinesc datoria față de suflet, apropiindu-se cu pași mărunți de fericirea dobândirii împărăției Lui Dumnezeu.

6.Bine este ca în fiecare seară să stăm în liniște înaintea Lui Dumnezeu întru rugăciune și cerându-i iertare pentru toate greșelile noastre pe care le-am săvârșit în decursul zilei, pe parcursul vieții și în tot ceasul. Așa amintindu-ne de toate prin care l-am mâniat pe Dumnezeu, să conștientizăm că trebuie să ne îndreptăm și cu umilință să cădem la dânsul întru rugăciuni și în pocăință sinceră. Aceasta să o facem întru sfârșitul fiecărei seri, iar în decursul fiecărei zile, cu evlavie să zicem: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiște-mă pe mine păcătosul, robul tău!’’ și ,,Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Mântuiește-ne pe noi!”. Aceste rugăciuni să nu ne lipsească niciodată, ci mereu să le rostim cu inima și cu mintea. Așa împlinim cuvăntul Scripturii, care zice: Neâncetat vă rugați! Că datori suntem să depărtăm de la noi toată răutatea, și plini de Duh Sfânt făcându-ne, să trecem peste toate ispitele cele ce ne vin nouă de la trup, de la lume și de la diavoli. Biruitori ai acestor trei felui de ispite au fost Sfinții Părinți, căci aflându-se în ispite, luptau până ce le biruiau, și niciodată nu cereau de la Dumnezeu să-i scutească de ispite, ci cu toată dorirea se rugau Domnului să le dăruiască putere pentru a trece peste ispite. Asemenea și noi, fraților, să nu ne lenevim când suntem întru ispite, ci cu rugăciuni la Dumnezeu, să luptăm ca să ne învrednicim de cununa biruitorilor, și vrednici de împărăția Lui Dumnezeu să ne facem; că ispitele sunt pentru a încerca starea fiecărui creștin, ca prin răbdare și smerenie să-și dovedească tăria sa și dragostea față de Dumnezeu. Așa să luptăm și noi, cerând mijlocirile Prea Curatei de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinților.

7.Atunci când suntem ispitiți foarte mult, nu trebuie să ne întristăm, ci mai cu seamă se cuvine să luptăm întru bucurie și să nu ne lăsăm biruiți de diavoli, că așa biruind noi ispitele, ne învrednicim de o cunună ca a biruitorilor mucenici, de împărăția cerurilor, de fericirea cea de veci. Că precum ostașii care luptă cu vitejie, biruiesc pe potrivnicii patriei lor; asemenea și lupta noastră cu ispitele este un război plin de primejdii, plin de nesiguranță și, niciodată nu trebuie să ne biruiască, nici noi să fugim cu lenevie și așteptând să se sfârșească, pentru a nu ne asemăna ostașilor care, atunci când văd că lupta este puternică, cu mare lenevie cedează și sunt luați prizonieri. Că păcatul vine atunci când te-a biruit lupta ispitelor, iar de nu te ridici repede, te prinde în lanțuri, îți devine patimă și face orice voiește din tine, făcându-te bucurie a diavolilor și întristare îngerilor Lui Dumnezeu. Deci, să luăm aminte și mereu cu mintea trează să fim, gata să biruim orice ispită cu ajutorul Lui Dumnezeu, că de ne vom ruga atunci când suntem ispitiți, negreșit Dumnezeu ne va trimite într-ajutor pe Sfinții Îngeri și împreună cu dânșii biruitori vom fi.

8.De multe ori diavolul ne înșeală în așa fel încât ajungem să ne nădăjduim în propria noastră minte, în priceperea noastră limitată. În acest timp el, diavolul, își face loc în mintea noastră și însămânțează mândria cea omorâtoare de trup și de suflet. Așa au fost înșelați ereticii, că în mintea lor limitată punându-și încrederea, socotind că pot pricepe, îndată diavolul i-a întunecat la minte, și ei au început să răstălmăcească Sfintele Scripturi și Sfânta Tradiție, fără să-și dea seama că sunt în înșelăciunea satanei. Tot așa s-au înșelat și toți cei ce s-au depărt de Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului, încredințăndu-se în eretici și-n erezii, în modernisme și-n concepte greșite și fără temei în Sfintele Scripturi și-n Sfînta Tradiție, neștiind că toți cei ce nu-și au comuniune cu Sfânta Ortodoxie, nu sunt de la Dumnezeu, ci de la diavolul care i-a înșelat și i-a lepădat de la calea cea mântuitoare. De aceea, să luăm aminte și, socotind slăbiciunea minții noastre, să ne statornicim a păzi ceea ce Duhul Sfânt ne-a lăsat prin gurile Sfinților Preacuvioși Părinți, și să păstrăm adevărata Credință, curată și neschimbată, precum Sfintele Sinoade ne-au predat-o, precum au mărturisit-o Sfinții Mărturisitori dându-și viața pentru dânsa. Nu ni se cuvine nici nouă și nici altora, chiar ierarhi de ar fi, să modifice ceva din cele predanisite de către Sfinții Părinți și de Sfintele Sinoade; că tot ceea ce ne-au predanisit dânșii, Duhul Sfânt le-a dictat datorită înaltei smerenii și sfințeniei faptelor lor; iar, a modifica ceea ce Dumnezeu a grăit, este mare erezie! Să luăm aminte și să nu greșim călcând peste Sfintele Așezăminte, că acest fel de greșeală este mai mare decât toate, este erezie, este voia satanei; că, fiecare literă din Sfintele Dogme, din Sfintelor Canoane, din Sfintele Așezăminte, se face temelie a scaunului pe care se sălășluiește Duhul Cel dumnuzeiesc! A modifica ori a lepădat literele și înțelesurile Sfintelor Predanii, armă drăcească este, că prin acest fel de păcat se tinde spre surparea Unității Bisericii Lui. Prin acest păcat Nu se vatămă Biserica, ci cei ce se depărtează, prin el, de la Ortodoxie și de la adevăratele Dogme și Așezăminte, făcându-se biruită armă împotriva Unității Bisericii Ortodoxe. Ceea ce pot vătăma ereticii prin modificarea Predaniei, nu este spre primejdia Bisericii, ci pot surpa pe creștinii care nu se limitează la citirea cu folos a Sfintelor Scripturi, a Vieților Sfinților, a învățăturilor sfintelor Sinoade și a Sfinților Părinți. Încă de la înființarea Bisericii Lui Hristos, diavolii au tot încercat să o clatine, să o doboare, dar nu au reușit și nu vor reuși; că Biserica a rămas în aceeași stare în care a fost la început. Chiar de mulți nelegiuiți și dornici de nelegiuiri se vor lepăda de Biserica Ortodoxă, Ea nu va fi primejduită; că întru început doisprezece Apostoli au fost într-ânsa, și așa a crescut și mult a sporit Ortodoxia! Unitatea Bisericii nu este globală, nu este mondială, Unitatea Bisericii este în Dogmă, în Sfânta Tradiție, în Sfintele Așezăminte, în întreaga Predanie a Sfintelor Sinoade.

(P. 8 în varianta a II-a)

8. De multe ori, diavolul ne înşeală în aşa fel încât ne nădăjduim în propria noastră putere de apricepe. În acest timp el îşi face loc în mintea noastră şi însămânţează mândria cea omorâtoare de trup şi de suflet. Aşa au fost înşlaţi ereticii, că în mintea lor limitată punându-şi încrederea, socotindu-se pe sine înţelepţi, în dată diavolul i-a înşelat şi au început să răstălmănească Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, Credinţa Ortodoxă, fără să-şi dea seama că sunt defapt întru înşelăciunea satanei. Tot aşa s-au înşelat şi cei ce s-au depărtat de Biserica Ortodoxa a Răsăritului, încredinţându-se în eretici precum: protestanţii şi neoprotestanţii, papistaşii şi toţi ereticii, punându-şi încrederea în-trânşii, neştiind că toţi cei ce nu au împărtăşire în Ortodoxie, nu sunt ai Lui Dumnezeu şi Duh Sfânt nu este pe buzele lor, ci sunt de la diavolul care i-a înşelat şi i-a lepădat de la calea cea mântuitoare. De aceea luând aminte şi socotind că noi suntem oameni slabi şi cu puţină pricepere, să păstrăm Credinţa curată, precum au predanisit-o Sfintele Soboare şi Sfinţii Părinţi, fără ca noi să modificăm vreo literă sau vreun înţeles; că acest chip de greşeală este după voia diavolilor,care aşa vor să ne prindă în cursele lor şi să ne tradă le la Ortodoxie la pierzarea sufletelor –eresurile. Păcătuirea în Credinţă este armă diavolească ce tinde spre a surpa Unitatea Bisericii Ortodoxe dezbinându-i pe creştinii pravoslavnici. Încă de la fondarea Bisericii Lui Hristos, diavolii au tot încercat să o surpe şi s-o clatine, dar nu au reuşit, pentru că Hristos este Cap al Bisericii şi purtătorul ei de grijă. Astfel, au încercat cu prigonire, omorându-i pe mulţi Sfinţi Mucenici şi Mărturisitori, dar fără de vreun folos, că Biserica a prosperat şi creştinii nu s-au separat de dânsa. Cu toate Acestea, Biserica Ortodoxă a rămas în aceeaşi stare în care a fostă lăsată de Mântuitorul Hristos. Numărul creştinilor a crescut foarte mult, ruşinându-i pe eretici şi pe diavoli că nu au reuşit să distrugă Corabia Mântuirii – Biserica Sobornicească şi Apostolească. Ei bine, lupta împotriva Bisericii nu au sfârşit-o ruşinaţii diavoli, ci o continuă şi acum. În aceste zile potrivnicii luptă Biserica Ortodoxă cu diplomaţie, prin aşa-zişii episcopi şi clerici, care defapt sunt oameni cu o deplină viaţă politică, neavând nimic creştinesc în inimile dânşilor, ci chipuri fariseice şi înşelătoare, ca prin acestea să amăgească pe multe suflete şi să sape la temelia Unităţii Bisericii Lui Hristos, tocma pretinzând întru neadevăr sporirea şi folosul Bisericii. Că mai mult spor au cei ce luptă Biserica din interior, pe când mulţi nu-şi dau seama, decât cei ce o luptă din exterior, în văzul tuturor... De aceea, să ne ferim de toate modernismele cele fără de rânduială dumnezeiască, cele ce sunt uneltele cu care potrivnicii sapă la temeliile Bisericii Ortodoxe pentru a o surpa; să nu ne încredem în cuvintele celor ce nu se limitează a propovădui Ortodoxia cea predanisită de către Sfintele Soboare şi de către Sfinţii PreaCuvioşi Părinţi ai Ortodoxiei. Biserica nu este cea zidită din pietre, Biserica adevărată este cea alcătuită din sufletele dreptslăvitorilor creştini, care întru toate se supun rânduielilor dumnezeieşti predate prin de Dumnezeu purtătorii, Sfinţii Părinţi. Chiar şi de vor stăpâni potrivnicii clădirile şi locaşurile, Nu a lor este Biserica Ortodoxă şi nu ei o mărturisesc, ci cei ce se ţin de rânduială, chiar şi de vor fi nevoiţi a se ruga în puţine Bisericici, ori prin paraclise zidite în casele credincioşilor, de vor fi prigoniţi. De aceea vin ereticii şi potrivnicii printre ortodocşi, dându-le lor tot felul de poveţe răstălmăcite şi lipsite de adevăr, dar după mintea omenească uşor de amăgit pe cei slabi în credinţă. De aceste învăţături ferindu-ne, de cunouna biruinţei învrednicindu-ne, apărători ai Bisericii Ortodoxe ne facem, iar Mântuitorul se va bucura de noi, şi noi împreună cu Dânsul; căci Biserica este Trupul Său, iar credincioşii dreptslăvitori sunt mădulare sănătoare ale Bisericii. Deci, cu luare aminte să ne ferim de căderea în păcat, pentru a ne feri de osânda iadului, în toate zilele slavoslovindu-L pe Dumnezeu şi pentru toate mulţumindu-i neâncetat întru rugăciunile noastre, Amin.

9. Ia aminte la trăirea ta duhovnicească! Oricât vei trăi pe pământul acesta vremelnic, să propăşeşti spre dobândirea virtuţilor, cu luare aminte să nu cazi în vreo ispită şi să îţi atragi mânia Lui Dumnezeu, că niciodată nu ştii când va veni la tine glasul îngeruluisă-ţi ceară sufletul tău. La acea clipă să te gândeşti şi Cămaşa Botezului să o păzeşti curată şi nepătată de păcat, ca atunci când va fi vremea, să te duci din trup întru curăţie, spre moştenirea vieţii cele veşnice, întru Împărăţia Lui Dumnezeu. Atuncă când întru greşeală omenească te afli, mergi la duhovnicul tău şi-ţi mărturiseşte păcatul tău, fără a te feri de dânsul, că şi el este om ca şi tine. De nu vei supune trupul tău canonului cel pe care el ţi-l va rândui, şi cugetul pocăinţei, iertare nu vei lua, iar păcatul sporeşte şi înfloreşte în trupul tău spre a te doboră în patimile cele cumplite. De te vei osteni şi vei împlini canonul cel rânduit de duhovnic, Dumnezeu va privi cu dragoste la nevoinţa ta şi te va ierta, stingându-ţi focul lăuntric al poftelor, poruncind îngerilor Săi să te păzească şi de consecinţele păcatului să te ferească. Să nu îţi duci mintea ta acolo unde zace păcatul, şi nici de l-ai săvârţit să nu cazi în deznădejde, pentru că şi pentru tine Hristos Mântuitorul a răbdat Crucea şi chinurile; ci te pocăieşte şi degrab te ridică din cădere, cu convingerea că-i vei fi bineplăcut Lui Dumnezeu întru împlinirea poruncilor. Cu umilinţă roagă-te, cu inimă convinsă, ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatul, blagoslovindu-te cu multă putere asupra ispitelor cele ce-ţi vin întâi de la trupul tău ispitit, apoi de la diavolii care te viclenesc, iar în ultimul rând vin de la lumea care care nu se mai află în hotarele dragostei. În toată vremea să-ţi hrăneşti sufletul tău citind Sfânta Scriptură, vieţile şi învăţăturile Sfinţilor, împletindu-ţi rugăciunea cu lucrul şi lăpedând lenevirea ceea ce îţi face trupul neputincios înaintea ispitelor. Să dai hrană trupului tău la vremea binerânduită, nici o dată umplându-l de ceea ce pofteşte, pentru că acest fapt îl face să lenevească când este ispitit, născând în trup poftele cele aprinse ca focul şi arzătoare. Deci, fereşte-te de îmbuibarea bântecului, fugi de poftele cele păcătoase, care după ce se cază în cursă, pun stăpânire pe trupul tău, vătămându-te. Să pui pază buzelor tale de a grăi vorbe deşarte şi fără rost; că destul îţi este războiul cel din interiorul tău. Fereşte-ţi limba de clevetire; că prin acest păcat s-au distrus familii, s-au despărţit soţii, s-au dezbinat fraţii între ei, s-au stricat prietenii frumoase, s-a distrus fericirea. Aşa a intrat ura între oameni. Vorba cea fără de rost mereu a uneltit împotriva binelui, împotriva dragostei, dovedindu-se a fi armă diavolească împotriva zidirii mâinilor Lui Dumnezeu. De aceea Sfinţii PreaCuvioşi Părinţi grăiau puţin şi cu bun folos. Să te păzeşti ca gura ta să grăiască judecata păcatelor cuiva, ca nu cumva să te părăsească îngerul Lui Dumnezeu şi să cazi şi tu în păcatul pe care l-ai judecat; că judecător este doar Mântuitorul Hristos, Cel ce a fost judecat cu nedreptate de către jidovi. Singura pe care se cuvine să o mustri şi cu aspră judecată se o judeci, este propria ta conştiinţă, pe care o ai pătat-o cu păcatele.

SFATURI DUHOVNICESTI intr-o alta varianta:

1). Gandurile sunt portile prin care diavolii insamanteaza in mintea omului toate necuratiile, toate deprinderile spre pacate si pornirea cea rea a patimilor. De aceea Sfintii Parinti ne invata sa lepadam gandurile de la noi, pentru ca intru inceput sa para spre folos, spre mangaiere, spre vindecare; dar, dupa ce pun radacinile lor in inima omului, devin obicei rau si inceput a toata rautatea. Astfel, gandurile sunt un pericol pentru mantuirea sufletului. Pentru a pune paza mintilor noastre de gandurile cele viclene si rele, se cuvine mai intai sa le oprim atunci cand ele patrund in minte, si asa luptandu-ne pana le vom ingradi departe de la noi, vom afla odihna. Gandurile sunt cele ce departeaza atentia omului de la rugaciune; si in zadar se roaga crestinul, daca mintea lui nu este cu totul la rugaciune. Pentru a birui razboiul gandurilor avem trebuinta de a ocupa timpul zilelor cu lucrul mainilor si cu rugaciunea, ca acestea doua sunt izbavirea de fierbinteala si de poftele trupesti, de patimi si de tot mestesugul diavolesc. Deci, lucrand in toata vremea si rugandu-ne cu adevarat, placand Domnului Dumnezeu, ne va izbavi de toata lucrarea cea potrivnica a diavolilor, si asa vom dobandi mantuirea, pentru ca prin lucrul mainilor si prin rugaciune multi Sfinti s-au mantuit, ca rugaciunea adevarata este impletita cu faptele si cu credinta.

2). Viata aceasta pe pamant este asemenea unei scari. Fiecare fapta pe care o savarsim este otreapta. Deci, de savarsim lucru placut Lui Dumnezeu, pasim cu o treapta spre imparatia cerurilor, locul unde Domnul ii veseleste pe cei ce bine i-au placut in viata lor; iar orice fapta rea si orice pacat este asemenea alunecarii de pe scara cea catre cerurile desfatarilor vesnice, si caderea spre iadul chinuitorilor diavoli. Scara vietii este pe o parte si pe alta influentata spre rau de multi diavoli care asteapta sa puna mana pe un suflet si sa-l chinuie vesnic. De asemenea, pe de o parte si de alta are ingerii Lui Dumnezeu care ii povatuiesc pe crestini la lucrarea faptelor bune. Deci, de vom asculta de ingerul Domnului care ne cheama la viata cea placuta Lui Dumnezeu, cand vom termina de pasit pe ale vietii trepte, la fericirea vesnica vom ajunge, iar de vom urma influentelor diavolului, vom cadea in focul iadului celui vesnic. Deci, sa luam aminte si sa ne pazim de gandurile care ne viclenesc si de la adevar ne rapesc, ducandu-ne spre iad. Nici raul pe care ni l-au facut altii sa nu-l tinem minte, nici altora rau sa facem, ca sa nu le facem bucurie diavolilor care asteapta sa chinuie sufletele, ci placuti Domnului sa fim, pentru a mosteni viata cea vesnica intru imparatia Lui Dumnezeu. Atunci cand suntem inconjurati de gandurile viclene si de tinerea in minte a raului, sa alergam cu rugaciune catre Domnul, si El ne va izbavi.

3). Domnul nostru Iisus Hristos intai i-a invatat pe Sfintii Apostoli Evanghelia si Sfintele Scripturi, le-a daruit intelepciune multa, puterea cuvantului, apoi i-a blagoslovit si i-a initiat in misiunea de a propovadui ceea ce au invatat de la Dansul, apoi trimitand Duhul Sfant peste ei, i-a trimis la neamurile toate sa binevesteasca dreapta credinta si sa-i aduca la Biserica Lui Hristos. Asemenea si crestinii zilelor nosatre, au trebuinta de a invata cuvintele Evangheliei si Sfintele Scripturi, apoi cu luare aminte sa se intelepteasca din invataturile Sfintilor.

parinti si din inteleptele invataturi ale Bisericii Ortodoxe pentru a intelege puterea cuvintelor pilduitoare ale Scripturii si prin aceasta putere sa departeze de la dansii toata rautatea si patimile , ca vindecandu-se de toata vatamarea pacatului sa dobandeasca darul grairii de cele Sfinte , avand intru toate blagoslovenia preotului duhovnic , care , de va fi raduit de la Dumnezeu , il va initia in misionarismul pravoslavnic de a propovadui invatatura dreptei credinte la toti cei aproape lui , la cunoscuti si necunoscuti , pentru a deprinde mestesugul predicarii si vorbirii cu oamenii , roade fiind acelea de a invata pe multi cuvantul Lui Dumnezeu . Deci , de acestea toate fiind cuprins crestinul ortodox , primind hirotesia arhiereului ori blagoslovenia preotului duhovnic , sa invete neamurile invatatura Ortodoxa . Deci , se cuvine a sti ca pana cineva nu va implini aceastea toate cate va invata vor fi spre osanda sufletului sau ; caci fara toate acestea si fara hirotesie , ori blagoslovenie , nimic nu este bine placut inaintea Lui Dumnezeu , ci prilej de bucurie diavolilor , pentru ca harul Duhului Sfant ne fiind dat in dar prin randuiala aceasta , multa statornicie in marturisire si in cuvant nu va fi . Deci , se cuvine sa se pazeasca crestinii de cei ce invata vre-un cuvant fara a avea blagoslovenia preotului , ca acestia indeamna oarecum gresit si pot avea minciuni pe buzele lor . Asa luand seama credinciosii Bisericii noastre Ortodoxe , numai dupa buna randuiala sa se indrume la calea mantuirii , pentru ca , dupa cum zice Sfanta Evanghelie , multi propovaduitori mincinosi se ascund sub haine stralucite , asemanandu-se lupilor care luand pe deasupra piele de oaie , se vara intre oi sa le piarda si sa le rupa .

4) Se cuvine a sti ca nici a invata pe cineva nu este spre folos celui ce nu s-a vindecat pe sine de patimile trupului si cugetului sau ; ca precum doctorii nu sunt iscusiti pana ce nu cunosc cu adevarat ce medicamente se administreaza fiecarei boli in parte , asemenea si cel ce invata pe altii si pe sine rau se ocarmuieste , isi pierde si pe al sau suflet , dar vatama si pe cel ce-l povatuieste , ca povatuirea este intru nestiinta si intru bucuria diavolului . Deci , se cuvine ca intai sa ne apucam a vindeca pe altii de patimi si de necredinta , noi insine sa ne vindecam si luminata intelepciune sa dobandim , ca lumea vazand faptele noastre sa slaveasca pe Dumnezeu si la cunostinta adevarului sa vina . Asa oranduiala buna sa avem , spre sporirea Bisericii sa lucram , ca bineplacand Lui Dumnezeu , sa ne invrednicim de viata vesnica intru imparatia Lui .

5) Cea mai mare grija a crestinului trebuie sa fie mantuirea sufletului , pentru ca toate celelalte pe care le are omul , sunt vremelnice ; iar sufletul este vesnic . Deci , de suflet sa se ingrijeasca si pe toate cele trecatoare sa le faca unelte cu care sufletul sa isi croiasca drum spre Imparatia Lui Dumnezeu . Asadar , in toate zilele are trebuinta de hrana duhovniceasca , adica citind Sfintele Scripturi si invataturile Sfintilor Parinti sa culeaga intelepciunea care hraneste sufletul ; ca orice hrana mancand-o iarasi flamanzeste . Deci , se cuvine ca orice facem noi crestinii sa fie cu temei din Sfintele Scripturi . Inainte de toate sa-l avem totdeauna pe Dumnezeu inaintea noastra , mintea sa i se roage permanent , faptele sa-i fie bineplacute , inima noastra sa-L doreasca neincetat si sa-L iubim mult si curat , fara de pacate , fara de ura si invidie , fara de rautate si viclenie . In tot locul sa luam aminte la noi insine , sa avem mereu mintea treaza pentrunu nu cadea degraba in vre-un pacat si maniind pe Dumnezeu sa ne atragem osanda si mane asupra noastra. Acesta pazindu-le toti crestinii pravoslavnici implinesc datoria fata de suflet, si cu pasii mari se indreapta spre mantuire ce multasteptata.

6) Bine este ca in fiecare seara sa stam cu liniste inaintea Lui Dumnezeu in rugaciune si sa-i cerem iertare pentru toate faptele pe care le-am savarsit in decursul zilei, in decursul vietii noastre. Asa amintindu-ne toate cate am facut sa constietizam ca mult l-am maniat pe Dumnezeu si trebuie sa ne indreptam si spre dansul sa cautam in rugaciunea noastra cerandu-ne iertatre. Aceasta s-o facem in fiecare seara; iar in timpul zilei sa zicem: Doamne, Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu , milueste-ma pe mine pacatosul!” Aceasta rugaciune nicodata sa nu ne lipseasca si mereu sa o rostim in minte si in inima. Asa implinind porunca Apostului care zice: Neincetat sa va rugati! Ca datori suntem sa departam toata rauatatea din noi si plini de Duh Sfant sa ne facem, trecand peste toate ispitele cele ce ne vin de la trup, de la lume si de la diavol. Biruitorii asupra acestor trei feluri de ispite ai fost Sfintii Parinti, ca aflandu-se in ispite, luptau pana ce le biruiau, si niciodata nu cereau de la Dumnezeu sa le daruiasca putere sa treaca peste toate ispitele

7) Atunci cand suntem ispititi foaret mult, nu trebuie san e intristam, ci mai cu seama sa luptam cu bucurie si sa nu ne lasam biruiti de diavoli, ca asa biruind ispitele, ne invrednicim de cununa biruitorilor mucenici, de imparatia cerurilor, de fericirea cea vesnica. Trebuie sa luam ca pilda pe soldatii care lupta cu vitejie si biruesc lupta; ca asemenea unui razboi este lupta cu ispitele, si niciodata nu trebuie san e biruiasca, nici noi sa fugim si cu lenevie sa asteptam ca ispita sa se sfarseasca; pentru a nu fi asemanator soldatilor care, atunci cand vad ca lupta este puternica, cu lenevie cedeaza si sunt luati prizonieri. Ca pacatul vine atunci cand te-a biruit ispita, iar iar de nu te ridici repede, te prinde in lanturi, iti devine patima si face tot ce voieste cu tine; iar tu devii bucuria diavolilor, intristarea ingerilor. Deci sa luam aminte si sa fim mereu cu mintea treaza, gata sa biruim orice ispita cu ajutorul lui Dumnezeu zicand: Doamne da-mi putere sa trec peste aceasta ispita! Si Dumnezeu iti va da tie putere si vei birui indata , daca rugaciunea ta a fost cu adevarat din inima.

8 ) De multe ori diavolu ne insala in asa fel incat ne nadajduim in propria noastra pricepere. In acest timp el isi face loc in mintea noastra si insamanteaza mandria cea omoratoare de trup si suflet. Asa au fost inselati eretici, ca in mintea lor limitata punadu-si increderea, socotindu-se intelepti, indata diavolu i-a intunecat si au inceput sa rastalmaceasca Sfintele Scripturi, Sfnta Traditie, Credinta Ortodoxa, fara sa-si dea seama ca sunt defapt intru inselaciunea satanei. Tot asa s-au inselat cei ce s-au indepartat de Biserica Ortodoxa a Rasaritului incredintandu-se in eretici precum: lutereanii, calvinii, papistasii, in protestanti si in neoprotestanti punadu-si increderea, ne stiind ca toti cei ce nu-si au partsire in Ortodoxie nu sunt de la Dumnezeu , ci de la diavolul care i-a amgit si i-a lepadat de la calea ea mantuitoare. De aceea sa luam aminte si socotind ca noi suntem oameni slabi, ai caror minti nu au multa putere, sa pastram Credinta curate, asa cum Sfintii Parinti au lasat-o, fara ca noi sa modificam vreo litera ori vreun inteles, ca a gresi in acest chip este voia diavolilor care asa vor sa ne prinda in capacanele lor, ca pacatuire in credinta este arma draceasca ce tinde spre a surpa Unitatea Ortodoxiei si sa-i piarda pe crestinii pravoslavnici. Inca de la fondarea Bisericii Lui Hristos diavolii au tot incercat sa o clatine si sa o surpe, dar nu au reusit. Asa au incercat cu lupta crancena omorandu-i pe Sfintii Mucenici, dar nu au reusit sa o surpe, ca Biserica a ramas in aceeasi stare in care a fost fondata. Ba chiar numarul crestinilor a crescut foarte mult rusinandu-i pe diavoli ca nu au putut sa distruga corabia mantuirii - Biserica. Ei bine, nu au incetat diavolii sa lupte Biserica; acum o lupta cu diplomatie, prin asa zisi episcopi, preoti si oameni care sunt infiltratiile diavolilor si intentioneaza sa distruga Biserica Ortodoxa. Ca mai mult spor au cei ce lupta din interior, decat cei din exterior. De aceea sa ne ferim de toate noile aparitii care nu se tin intru totul de invatatura Sfintilor Parinti. Ca Biserica nu este cea zidita din piatra, ci cea alcatuita din sufletele credinciosilor; iar daca acestia sunt inveninati de invataturile gresite, atrag mania Lui Dumnezeu. De aceea ereticii vin printre pravoslavnicii crestini si le dau tot felul de invataturi cu temei rastalmacit. De acele invataturi pazindu-ne, de cununa biruintei invrednicindu-ne, aparatori ai Bisericii Lui Hristos ne facem, si Domnul se va bucura de noi, caci Biserica Ortodoxa este Trupul Sau iar credinciosii ortodocsi sunt madulare ale Bisericii, adica madulare ale Trupului Lui Hristos. Deci, sa luam aminte la ispite, sa le rabdam, sa nu patam credinta, sa aparam Ortodoxia si neincetat Lui Dumnezeu sa-i multumim si Sa-L proslavim.

9). Ia aminte la trairea ta duhovniceasca. Oricat vei trai pe pamantul acesta sa propasesti spre sporire, cu luare aminte sa nu cazi in vreo ispita, ca nu stii cand va veni glasul ingerului la tine si-ti va cere sufletul. La acea clipa sa te gandesti sa te pazesti curat, ca atunci cand va fi vremea, sa te duci din trup curat ca un porumbel. Atunci cand greseala omeneasca faci, mergi la preotul duhovnic si te spovedeste; de nu vei pazi canonul pe care ti-l va randui, pacatul infloreste in trupul tau si sporeste spre a te dobora; iar de vei asculta si vei implini canonul, pentru osteneala aceasta Dumnezeu va porunci ingerului sau si va departa de la tine pacatul si-ti va scuti trupul si sufletul de consecintele sale. Sa nu ramai in pacat si nici daca l-ai facut sa nu te afli deznadajduit, ci spre ce va fi sa privesti, lepadand tot raul prin a te spovedi, a te ruga ca Dumnezeu sa-ti ierte pacatul si sa te blagosloveasca cu putere ca sa nu mai devii rob al pacatului, In toata vremea sa citesti Sfanta Scriptura si din vietile Sfintilor, din invataturile Sfintilor Parinti, sa impletesti rugaciunea cu faptele, sa dai pantecului tau hrana la vreme potrivita si niciodata sa nu te inbuibezi, ca inbuibarea pantecului naste in trup pofta aprinsa si pacatoasa. Deci, ferindu-ti trupul de hrana multa, pazesti sufletul de primejdie si de povara pacatului, Si pui hotare buzelor tale si sa vorbesti foarte putin si fara a grai glume nefolositoare, vorbe desarte si spurcate, ca prin graire se savarsesc pacate foarte mari. Asa a descins clevetirea intre oameni, asa s-au distrus casnicii fericite, asa s-au dezbinat parintii de copii, fratii intre ei, prietenii si cunoscutii. Aceasta graire fara rost tot timpul unelteste pacate si surpa trupul si sufletul. De aceea inteleptii graiau numau cu bun rost si spre folos. Sa te pazesti ca gura ta sa judece pacatele cuiva, ca acest pacat surpa foarte mult pe om si-l face bucurie diavolilor. Cel ce judeca pacatele tuturor este singurul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos; de aceea nu se cuvine nimanui sa judece ori sa condamne pe altii. Singurul pe care-l poate condamna oricine este propria constiinta. Deci, in tot ceasul, examineaza-ti constiinta si vezi cu ce te-ai facut vinovat in fata Stapanului tau. Roaga-te Lui cu evlavie si cu smerenie multa, pentru ca rugaciunea si faptele il apropie mult pe om de Dumnezeu; iar smerenia este fapta care-i izgoneste pe diavoli de langa tine si da putere mai mare ingerului Domnului. Deci, smerindu-te lui Dumnezeu si facandu-te curat inaintea Sa, vei lua cununa de la Dansul si rasplatire placuta; pentru ca Dumnezeu ne iubeste foarte mult si se bucura cand ne intoarcem inapoi la El si izgonim de la noi pacatul si pe diavol prin smerenie.

10) Oricat de mult te-ai osteni si ai posti, de nu cugeti cele drepte inaintea lui Dumnezeu in tot ceasul, zadarnica iti este osteneala. Ca asa s-au ostenit multi postind, rugandu-se, facand fapte diverse, dar pentru ca au avut cugetul spurcat, osteneala nu a fost primita. De aceea se cuvine sa-ti pazesti inima si cugetul de a purta ura asupra cuiva, ca prin ura te ranesti pe tine insuti. Tot asa sa te feresti de a cleveti pe cineva precum fac barfitorii, ca mai de folos iti este sa nu te intereseze faptele altora, ci sa te ingrijesti de tine insuti, sa te feresti de a pacatui in vreun fel, dar mai ales sa inmultesti dragostea in inima ta si vei descoperi tainele cele rodite din dragoste, din cuget curat si din minte luminata de Cuvantul Lui Dumnezeu.

11) Cand vei vedea pe aproapele tau ca se intristeaza, degraba sa te silesti si sa-l inveselesti; iar de-l vei afla pe el flamand, hraneste-l; de-l vei afla in stramtorare, ajuta-l din putinul tau, si nu astepta ca si el sa se revanseze, ci lasa fapta ta sa fie pentru folosul sufletului tau. Atunci cand vei putea sa-l ajuti pe aproapele tau, mai de folos iti este cu putin sa amani lucrul tau si sa fii de ajutor fratelui tau. De iti va face vreo suparare, iarta-l si mai mult sa ai dragoste fata de dansul, ca diavolul cauta sa ii desparta pe oameni, pentru ca asemenea soldatilor care, se cearta si poarta ura, se fac prilej de vatamare din partea potrivnica; asa si oamenii cand se despart pentru ura, se fac usor de vatamat, ca aceasta urmareste diavolul. De aceea, cauta sa nu manii sau sa te manii pe aproapele tau, ci mai bine cere-ti iertare si cand gresesti tu si cand iti greseste el. Cand vei avea prilejul cheama-l pe aproapele tau in Casa lui Dumnezeu, in Sfanta Biserica Ortodoxa sa isi descopere radacinile sale de creatie a lui Dumnezeu. Prin faptele tale sa-i dovedesti aproapelui tau ca Ortodoxia este calea dragostei, a faptelor bune, a unitatii depline, a fericirii, a lui Dumnezeu. Asa facandu-te iubit de fratele tau si aducand pe multi crestini la Biserica lui Hristos, la Sfanta Ortodoxie, bineplacand lui Dumnezeu in toate zilele vietii tale, vei afla si fericirea de aici si pe cea din imparatia lui Dumnezeu.

12) Unul dintre cele mai mari pericole ce pot rani sufletul, este convorbirea cu ereticii. Acest fapt este cu totul de la diavol, caci cu el ii lupta pe multi dintre crestinii ortodocsi. Este bine pentru orice crestin ortodox ca pazindu-se de vatamarea eresului, sa nu se angajeze in discutii, oarecum convingatoare, cu ereticii si sectarii. De va fi cu putinta sa-l povatuiasca pe acela spre vorbirea cu preotul Bisericii, nicidecum intrand in discutii amanuntite cu ereticul despre eresul sau ori despre dreptele Dogme, caci ereticii sunt vicleni si oricat le-ai arata adevarul ei se prefac neintelegatori, cu toate ca inteleg totul, si cauta sa afle un dezechilibru in credinta oricarui ortodox, ca apoi sa-l traga la eres. Deci, sa luam aminte si sa ne lepadam de pacatele noastre si sa ne unim cu Hristos; sa ne unim noi ortodocsii si sa nu fim dezbinati, si apoi sa aducem pe eretici la Ortodoxie. Ca la vremea actuala, Ortodoxia este desavarsit in unitate; ca sunt si alte religii si secte, nu este important a cunoaste nimic din ele, de vreme ce noi nu am ajuns la desavarsirea in cunoasterea invataturilor Ortodoxe. astfel, fara a avea toate cunostintele despre Ortodoxie, mandria ii lupta pe multi sa se increada in propriile capacitati, ca aventurandu-se in discutii cu slugile diavolului sa se faca pricina de vatamare. Pentru aceasta nimanui din Biserica Ortodoxa nu i se cuvine sa slujeasca, sa se roage sau sa faca comrpomisuri cu ereticii, nici vreo alta intelegere. Asa nici noi sa nu ne amestecam in discutie cu sectarii; iar de vom afla sectari patrunsi in Biserica, sa-i lepadam de la noi; iar de nu va fi cu putinta aceasta, datori suntem a ne separa de ei pentru a pazi intregita Credinta si Traditia Bisericeasca predanisita de Sfintii Parinti. Gresesesc cei ce spun ca Biserica Ortodoxa este sora cu alta religie, secta, grupare extremista; caci nici cu catolicii nu avem fratie, ci acestia sunt si Botezati atunci cand trec la noi, la Biserica Pravoslavnica (Ortodoxa). Si chiar de vreun episcop sau preot ne va invenina cu moderniste conceptii, sa nu-l ascultam, ci cu luare aminte sa pazim adevaratele invataturi lasate de Sfintii Parinti; caci ereticii s-au infiltrat cu viclenie in multe Biserici Ortodoxe si in viclesug au luat conducerea. De acestia se cuvine sa ne ferim si ortodoxiei sa-i urmam si Sfintii Parinti sa-i ascultam, ca prin ascultare vine si mantuirea. Problemele ce tin de o oarecare deschidere verbala fata de eretici sunt probleme care nu ne privesc pe noi, nici pe Arhierei, preoti sau monahi. Problemele cele mai importante pe care suntem datori sa le rezolvam, sunt acestea: Atata vreme cat pacatul ma stapaneste, stau supus fiarei; pana ce nu ma pocaiesc si ma lepad de pacat, nu ma numesc fiu al Lui Dumnezeu, caci pacatul il desfiaza pe om. O alta problema pe care trebuie sa o rezolvam este aceasta: dator este crestinul sa lepede din cugetul sau toata rautatea, sa alunge toate gandurile viclene, toata ura, toata clevetirea, toata pornirea spre pacat. In deosebi, se cuvine ca fiecare crestin sa-si pazeasca mintea de orice intinaciune si sa o lumineze prin rugaciune, prin Cuvantul Lui Dumnezeu, prin citirea cartilor Sfinte. Caci un bun crestin ortodox se ingrijeste numai de sufletul sau si nu lasa mintea sau gura lui sa vorbeasca pe altul. Ca acest obicei al clevetirii este de la diavol. De la Hristos este iubirea, pacea, curatia, sfintenia, smerenia , cugetul curat si virtutile. Acestea toate sunt datori, crestinii sa le inradacineze intr-ansii, dezradacinand pacatul. Deci, asa lucrand la mantuirea noastra, fara ca noi sa ducem grija, Dumnezeu ne face luminati inaintea oamenilor, ca vazand ei trairea noastra, faptele si curatia noastra, sa se faca dreptslavitori intru Biserica Lui Hristos.

13). Sunt multi crestini ortodocsi care sporesc foarte mult in fapte, in credinta, in dragoste fata de aproapele; implineste ficare din ei Sfanta Evanghelie dupa puterea pe care le-a daruit-o bunul Dumnezeu. Pe acestia diavolul ii ispiteste in trei feluri, si anume: sa auda nedreptati si sa le tine in cugetul lor; sa vada desertaciuni lumesti si sa se raneasca prin ele; sa graiasca cuvinte ce strica unitatea dintre frati. Pe altii ii lupta diavolul, astfel: le aduc in fata ochilor greselile aproapelui, ca prin judecata sa-l

doboare din toata inaltimea duhovniceasca; ii ispitesc sa graiasca de rau pe altii si sa parasca pe apropele; ca astfel sa strice prietenia folositoare; ii ispiteste sa cada din lumina intru intuneric; aducandu-le la urechi tot felul de naluciri stranii; ca incredintandu-se in ele, sa-si piarda rasplata faptelor. Aceste ispite pentru cei ce se hranesc duhovniceste din Sfanta Evanghelie, din vietile Sfintilor, din invataturile Ortodoxe, sunt doar forme prin care diavolii i-au ispitit si pe sfinti; dar hrana cea duhovniceasc ai-a intarit foarte mult si i-a facut biruitori asupra ispitelor, ca Sfinti sunt numai cei ce au biruit ispitele. Pe cei ce se lupta cu ispitele venite in graire, in auzire, in vedere, de le vor trece, una le va ramane ispita mai grea: desfranarea, care ia nastere in trandavire, in inbuibarea pantecului cu multe feliri de hrana si cu bautura multa. Deci, cel ce va voi sa biruiasca desfranarea, mai intai are nevoie sa biruiasca voia pantecului, si sa se ingrijasca de post, cu mancaruri si bautira putine, atat cat au nevoie slabiciunea si vietuirea; tot asa are trebuinta si de osteneala, de metanii side rugaciune multa, ca de acestea Dumnezeu sa-i trimita putere de a birui desfranarea. deci, cel ce va lua putere din dar de la bunul Dumnezeu, va trece de voie peste ispitele desfranarii si la odihna va ajunge. Cel ce va fi biruit de toate acestea, prada usoara se va face diavolilor. Intru inceput, diavolii il vor desfata cu amagiri, iar dupa ce vor lega pacatul de el, la chin, osanda si robie a pacatului, il vor surpa. Sa luam aminte si sa ne ingrijim de mantuirea sufletelor noastre, fiecare plangandu-si pacatele sale.

14) Multe sunt cursele pe care diavolul incearca sa-i insele pe oamenisi sa-i traga spre prapastia iadului si spre chinurile cele de veci. Ca atat de mult incearca potrivnicul sa amageasca lumea, incat de la inceput s-a facut pierzator de suflete. El este in lume de cand imul nu a ascultat legea lui Dumnezeu si plein de mandrie a ravnit spre slava de care nu era vrednic, ceea ce l-a osandit la mult chin si suferinta. In atata vreme diavolul a invatat multe viclesuguri prin care iarasi sa-i faca pe oameni sa lepede grija cea pentru mantuire si sa se foloseasca de cele nefolositoare si aducatoare de moarte. Asa i-a inselat diavolul pe multi oameni ca prin pofta trupeasca sa-si agoniseasca cumplitele patimi ale betiei, ale fumatului, ale inbuibarii pantecului cu multe feluri de mancare, pentru a aprinde in trup focul desfranarii. Asa i-a amagit pe multi sa se faca robi ai poftelor trupului, lasand de-o parte grija pentru suflet. Tot asa i-a inselat diavolul pe ghicitori si vrajitori, pe cei ce pretind ca aud glasuri si vad chipuri, pecei ce nu se ingrijesc in nici un ceas de felul in care se cuvine sa fie bine placuti inaitea lui Dumnezeu, dar afirma ca au puteri si ca au puteri de sus. Acestia care se declara paranormali si cu puteri supranaturale sunt impartiti in doua grupe: unii fac toate pentru a castiga bani de la oamenii pe care-i duc in eroare, iar altii sunt simplii oameni, care cazand prada diavolului, aud glasuri care se si adeveresc, vad chipuri si viseaza. Acestea toate sunt inselaciuni prin care diavolul le distrage atentia oamenilor si-i face sa uite ca sunt trecatori si ca au datoria de a se ingriji de suflet. De aceea sa luam aminte si sa ne ingrijim de citirea Sfintelor Scripturi, de inteleptele invataturi ale Sfintilor Parinti, pazindu-ne sufletele de vatamatoarele viclesuguri ale diavolilor. Inselaciune diavoleasca este si atunci cand oamenii vor cu ravna orbitoare sa stie lucrurile viitoare si asa merg la tot felul de persoane pentru a le vesti lor ceea ce va fi. In aceasta inselaciune sunt tinuti si cei....

19) Spre mantuire este stiinta si toate invataturile ortodoxe; dar spre pierzare este rastalmacirea Sfintelor Scripturi dupa voia fiecaruia. Decat sa se apuce cineva sa rastalmaceasca Sfanta Scriptura, inainte de a cerceta talcuirile si invataturile Sfintilor Preacuviosilor Parinti, mai de folos ii este as e ingriji sa pazeasca poruncile si sa asculte de preotul sau duhovnic. Acelora ce intru inceput de invatatura se afla, nu le este folositor a grai cuvintele Scripturii, pe care multa intelepciune si traire duhovniceasca le talcuieste. Acestora le este de folos a asculta pe cei ce au agonisit intelepciunea si au talcuit toate, implinind voia Lui Dumnezeu. Bine este a grai din cuvintele cele intelese ale Sfintilor Preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parinti; inca si aceasta graire este primejdioasa pentru cei ce nu pot pricepe, dar nu se incred in propria lor putere. Deci ,randuiala celor ce inca nu au deprins intelepciunea Sfintilor Parinti, este aceea de a se curati pe dansii de patimi, pacate si intinaciuni, si apoi sa graiasca ceva din cele ale Sfintilor Parinti, ca nu cumva sa povatuiasca gresit pe cineva, ca osanda-si va lua acela. Atunci cand cineva iti cere un sfat, si de nu vei fi convins ca-i poti raspunde, povatuieste-l la preotul pravoslavnic, si acesta va sti ce sa-i raspunda; nicidecum sa povatuiesti intru mandria ca stii a raspunde si a povatui, ca nu spre osanda sa-ti fie tie aceasta. Mai bine smerestete si spune: Nu stiu, intreaba preotul, si iti va raspunde!

Categoria: Cuvantari si cuvinte de folos

Vizualizari: 1299

Id: 15

Data: May 23, 2010

Imagine: