Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 1602
... fiind ocrotite de acesta dintru începuturi. Este purtătorul sfinţeniei lui Dumnezeu prin viaţa sa şi prin sfârşitul său martiric. Înainte de a ajunge mucenic al Mântuitorului Hristos, înainte să pătimească şi să fie asemenea Celui pe care L-a iubit şi L-a slujit cu tot devotamentul, .....
Data: Oct 29, 2015
... Europei Centrale și de Nord. Sfântul Dimitrie este ocrotitorul românilor din Nürnberg încă de la înființarea parohiei, în anul 1981. Hramul este sărbătorit întotdeauna în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea sfântului pentru a face posibilă participarea cât mai multor .....
Data: Oct 29, 2015
... din moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe. Acestea au fost oferite de către Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos în data de 22 iulie 2011 Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul zilei de naștere, dar și cel al resfințirii Paraclisului istoric. Cuviosul Părinte Gheorghe s-a .....
Data: Oct 28, 2015
... la începutul lunii noiembrie 2015. Acesta este adus, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei .....
Data: Oct 28, 2015
... fiind ocrotite de acesta dintru începuturi. Este purtătorul sfinţeniei lui Dumnezeu prin viaţa sa şi prin sfârşitul său martiric. Înainte de a ajunge mucenic al Mântuitorului Hristos, înainte să pătimească şi să fie asemenea Celui pe care L-a iubit şi L-a slujit cu tot devotamentul, .....
Data: Oct 28, 2015
... Europei Centrale și de Nord. Sfântul Dimitrie este ocrotitorul românilor din Nürnberg încă de la înființarea parohiei, în anul 1981. Hramul este sărbătorit întotdeauna în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea sfântului pentru a face posibilă participarea cât mai multor .....
Data: Oct 28, 2015
... din moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe. Acestea au fost oferite de către Înaltpreasfințitul Părinte Pavlos în data de 20 iulie 2010 Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul zilei de naștere, dar și cel al resfințirii Paraclisului istoric. Cuviosul Părinte Gheorghe s-a .....
Data: Oct 28, 2015
... la începutul lunii noiembrie 2015. Acesta este adus, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, de la Mănăstirea Kato Xenia, din Mitropolia de Volos, Grecia, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei .....
Data: Oct 28, 2015
... fiind ocrotite de acesta dintru începuturi. Este purtătorul sfinţeniei lui Dumnezeu prin viaţa sa şi prin sfârşitul său martiric. Înainte de a ajunge mucenic al Mântuitorului Hristos, înainte să pătimească şi să fie asemenea Celui pe care L-a iubit şi L-a slujit cu tot devotamentul, .....
Data: Oct 28, 2015
... generații de creștini, viețuitori de pe aceste meleaguri bănățene, spre Împărăția lui Dumnezeu. În continuare, Chiriarhul a săvârșit Slujba de Sfințire Mică a Apei și a binecuvântat lucrările de restaurare realizate la sfântul locaș, în ultimii trei ani, în cadrul unui amplu .....
Data: Oct 28, 2015
Pastorul cu cea mai indelungata arhierie pe scaunul episcopal de la Roman si al 75 ierarh pe scaunul vladicesc de la Roman si pe acest tron, Inaltpreasfintitul Arhiepiscop Eftimie a fost omagiat la Catedrala Arhiepiscopala Sf. Cuvioasa Parascheva din Roman, miercuri, 20 ianuarie, la ora 9.30, .....
Data: Jan 21, 2010
Veteranii de razboi din Urziceni au participat astazi, 29 aprilie, la o slujba de Te-Deum savarsita la Monumentul Eroilor din localitate. Evenimentul a fost organizat de Protoieria Urziceni, cu prilejul zilei veteranilor de razboi. Mai multe informatii despre acest eveniment a oferit pentru .....
Data: Apr 29, 2010
Biserica Ortodoxa va cinsti luni, 21 mai 2012, pe Sfintii Imparati Constantin si Elena. Cu acest prilej, Catedrala Patriarhala isi sarbatoreste hramul istoric inchinat Sfintilor Imparati intocmai cu Apostolii. Sarbatoarea a inceput din aceasta dupa-amiaza prin savarsirea Slujbei .....
Data: May 20, 2012
Biserica Reprezentanței Patriarhiei Ortodoxe Române pe lânga Instituțiile Europene de la Bruxelles și-a cinstit ocrotitorul la 6 decembrie. .....
Data: Dec 6, 2013
Tabăra „Bucuria credinţei” a adus fericire pe chipurile a 130 de copii, dintre care 70 în seria a doua, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Participanţii, copiii preoţilor din Arhiepiscopia Iaşilor, .....
Data: Aug 8, 2014
]]>Ziua pomenirii Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia a fost prăznuită cu bucurie la Mănăstirea Valea Teilor din judeţul Tulcea. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, .....
Data: Mar 11, 2015

Data: Feb 4, 2019
Ortodoxia văzută în imagini de la Ziua Copilului până în Duminica Cincizecimii, de la bucuria copilăriei la marea sărbătoare ce marchează întemeierea Bisericii. Vă prezentăm selecția noastră de fotografii din lumea ortodoxă, realizate în perioada 1 -7 iunie 2020.
Data: Jun 9, 2020
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în data de 26 iunie 2022, în Duminica Sfinților Români, după următorul program, transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe .....
Data: Jun 27, 2022
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
