Stiri ortodoxe: este - Actualitate ortodoxa - pagina 1604
... al Mitropoliei Ardealului. Cu ocazia acestei sărbători, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a oferit mănăstirii un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Mănăstirea Sfântul Dimitrie de la Sighişoara a fost înfiinţată în anul 1999.
Data: Oct 27, 2015
... Catedralei Patriarhale. Rugăciunea bogată este dublată şi de aceste gesturi de milostenie, de filantropie, care au venit din partea parohiilor şi protoieriilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne-a declarat pr. Ioan Iordăchescu, consilier eparhial în cadrul .....
Data: Oct 27, 2015
... Slujbei Privegherii. Sfântul Ierarh Iachint este cinstit de Biserica Ortodoxă Română, în fiecare an, în data de 28 octombrie. La Catedrala Patriarhală, Slujba Privegherii a fost oficiată în ajunul sărbătorii (27 octombrie 2015) de către Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, .....
Data: Oct 27, 2015
... ctitori, miluitori şi binefăcători ai acestei sfinte biserici. Apoi, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la slujba săvârșită cu ocazia hramului parohiei și a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Dimitrie.
Data: Oct 27, 2015
... a oferit duminică, 25 octombrie 2015, peste 1500 de sandvişuri pelerinilor aflaţi pe Colina Bucuriei cu ocazia manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Hrana a fost distribuită pelerinilor cu ajutorul voluntarilor .....
Data: Oct 27, 2015
... a explicat celor prezenți înţelesurile acestei minuni săvârşite de Mântuitorul Hristos. Totodată, Preasfinţia Sa a hirotesit duhovnic pe noul preot paroh Ștefan Alexandru, oferindu-i mai multe cărți de cult, un rând de veșminte, o cruce de binecuvântare. De asemenea, pentru .....
Data: Oct 27, 2015
... a misiunii pastorale, preotul fiind cel care este responsabil de viața veșnică a sufletelor credincioșilor pe care îi păstorește. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să fie următori poruncilor lui Dumnezeu și să fie apropiați Bisericii, cea care constituie .....
Data: Oct 27, 2015
... Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este cinstit de creştinii ortodocşi, în fiecare an, în data de 27 octombrie. Slujba Privegherii la Patriarhie În această seară (26 octombrie 2015), în ajunul sărbătorii, sute de pelerini au fost prezenţi pe Colina Bucuriei la .....
Data: Oct 27, 2015
... ctitori, miluitori şi binefăcători ai acestei sfinte biserici. Apoi, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la slujba săvârșită cu ocazia hramului parohiei și a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Dimitrie.
Data: Oct 26, 2015
... a oferit duminică, 25 octombrie 2015, peste 1500 de sandvişuri pelerinilor aflaţi pe Colina Bucuriei cu ocazia manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Hrana a fost distribuită pelerinilor cu ajutorul voluntarilor .....
Data: Oct 26, 2015
Cuviosul Antonie s-a nascut intr-un sat din judetul Valcea. A fost tuns calugar la Iezerul - Valcea, un schit retras, primind numele Antonie. Prin anul 1690 s-a retras in Muntele Iezerul, unde a construit un paraclis, timp de trei ani, langa o mica pestera, informeaza Ziarul Lumina. Pentru .....
Data: Nov 24, 2009
Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, a oficiat Sfanta Liturghie in prima duminica a Triodului in Paraclisul Mitropolitan Sfantul Ilie din Craiova, informeaza TRINITAS TV. Inaltpreasfintia Sa le-a vorbit credinciosilor prezenti la slujba despre semnificatiile pildei .....
Data: Feb 14, 2011
In Parohia argeseana Cepari a fost organizat astazi, 19 aprilie, concursul de incondeiat oua Grigorie Balota , aflat la editia a IV-a. Competitia a avut loc la scoala generala din localitate si a reunit elevi din Curtea de Arges si de pe Valea Topologului, informeaza TRINITAS TV. Nadajduim ca .....
Data: Apr 19, 2011
Biserica Domneasca de la Curtea Veche, ctitorita de domnitorul Mircea Ciobanu in anul 1559, va fi resfințita duminica aceasta. Tarnosirea are loc dupa ce au fost finalizate lucrarile de .....
Data: Jun 12, 2013
Duminica trecută, când Biserica noastră a marcat începerea noului an bisericesc, a fost zi de mare sărbătoare şi de o deosebită importanţă istorică pentru enoriaşii parohiei „Sfântul Voievod Ştefan cel .....
Data: Sep 5, 2013
Continuând tradiţia din anii trecuţi, aproape 30 de tineri şi copii, sub îndrumarea preotului paroh Ovidiu Tofan, au derulat o campanie de strângere fonduri. În acest scop au colaborat cu instituţiile locale, iar cei mai .....
Data: Mar 20, 2014
]]>4 noiembrie 1934 - A trecut la cele veșnice în Bistrița, preotul și profesorul Grigorie Pletosu. Studii la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1863-1871), la Institutul .....
Data: Nov 3, 2014
]]>Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sâmbătă 28 martie 2015, la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” s-a .....
Data: Mar 29, 2015

Data: Feb 19, 2018
PS Varlaam Ploieșteanul își serbează ziua de naștere în data de 28 octombrie, imediat după aniversarea Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, centru pe care .....
Data: Oct 28, 2020
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
