Se împlinesc, astazi, 15 august 2014, 300 de ani de la moartea martirica a Sfintilor Brâncoveni (1714-2014). Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii sai si cu sfetnicul Ianache au fost declarati sfinti de catre Biserica Ortodoxa Româna. Sunt sarbatoriti pe 16 august pentru a nu coincide cu sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului. Racla cu moastele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se afla la Biserica Sfântul Gheorghe – Nou din Bucuresti, lacasul de cult fiind una din ctitoriile sale.O condamnare pecetluita de boierii tariiUltimii ani ai domniei Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu au coincis cu sultanatul lui Ahmed al III-lea, care a condus Imperiul Otoman de la finele lui 1703 pâna în 1730. Este perioada de dupa chemarea domnitorului român la Adrianopol - când i se pregatea mazilirea -, precum si perioada conflictelor ruso-turce. Soarta Brâncoveanului era pecetluita, turcii asteptau doar sa obtina o cât mai mare parte din averea „Printului Aurului“, cum îl numeau. Din pacate, motivarea unei sentinte de mult hotarâte a fost servita tocmai de boierii tarii, informeaza “Ziarul Lumina”.În aprilie 1713, sultanul Ahmed al III-lea îl nu­meste mare vizir pe gi­nerele sau, Silahdar Ali Pasa, prilej cu care acesta din urma primeste titlul de „Damat“ („ginere“, atribuit bar­ba­tilor care intrau în dinastie prin casatoria cu o printesa oto­mana). Istoricii apreciaza ca Ali Pasa a fost cel mai dur vizir din istoria Imperiului Otoman! Sursa principala în pre­zen­ta­rea relatiei dintre domnitorul român si marele vizir este Anton Maria Del Chiaro, secretarul domnesc cunoscator al realitatilor vremii. Este suficient sa amintim ca Del Chiaro nu­meste data de 5 august 1716, când Ali Pasa este ucis în lupta de la Petrovaradin (Serbia) dintre Imperiul Otoman si Im­pe­riul Habsburgic, „zi glorioasa pentru lumea crestina“.„Maxima lor politica e prefacatoria“În 1714, marele vizir pri­mea din partea lui Constantin Brân­coveanu o scrisoare înso­ti­ta de un dar de 4.000 de galbeni si o blana de samur. Sco­pul corespondentei era pre­ga­tirea casatoriei dintre Radu, al treilea fiu al domnului Ţarii Românesti, si Maria, fiica lui Antioh Cantemir, fost domnitor al Moldovei refugiat la Con­stan­tinopol. Raspunsul dre­ga­torului turc parea pozitiv, încurajator, dar era, de fapt, un „cal troian“: „Sa trimeata cu cea mai mare pompa, cum se cuvine unui print de rangul sau a se lua sotia, care sa fie condusa din Constantinopol pâna în Valahia cu un cortegiu maret, sa celebreze nunta cu fastul si veselia cuvenita, caci prin gra­tia lui Dumnezeu, Poarta fiind în pace cu toata lumea, se poate bucura si el de aceiasi liniste în tara sa, fara a se teme de razboi“. Del Chiaro „citeste“ în acest raspuns „sistemul po­li­ticei turcesti“: „Maxima lor politica e prefacatoria, de care au uzat si la întronarea lui Brân­co­veanu, ales fara avizul Portii si daca n-a fost depus la che­marea sa în Adrianopol la 1703, singurul motiv a fost ca turcii asteptara de la el o acumulare de mai mari averi. La­comia fara sat a Sultanului Ahmet nu-l pierdea din vedere pe Brâncoveanu, supusul lui, poreclit de popor Altin Bei, adica Printul Aurului“. Se­cre­tarul domnesc noteaza chiar ca „se stia de persoane initiate ca, îndata dupa pacea cu rusii, în 1711, Sultanul, de acord cu Marele Vizir, a hotarât o na­praz­nica exterminare a ambelor familii, Brâncoveanu si Can­tacuzino, si ca pregatise lista celora ce trebuiau sa pia­ra ca rebeli fata de Poarta“. În 1716, acest plan era înde­plinit. În relatia cu turcii, bo­ierii Cantacuzini s-au dovedit a fi doar instrumente folosite la nevoie împotriva lui Brân­co­vea­nu: spatarul, stolnicul si tânarul domn au fost executati la mai putin de doi ani dupa martirizarea rudelor lor. Odata cu arzurile trimise împotriva lui Brâncoveanu la Înalta Poar­ta, boierii Can­ta­cuzini si-au semnat propria sentinta.„Cunoscuta nestatornicie a valahilor“Revenind la prima parte a anului 1714, Del Chiaro arata ca turcii nu erau siguri de rivalitatea dintre Brâncoveanu si Cantacuzini. Punând în mis­care aparatul lor de informatii din Ţara Româneasca, au aflat chiar mai mult decât sperau, datorita dezbinarii („cunoscuta nestatornicie a valahilor“). Au aflat chiar de stramutarea unei parti a tezaurului domnesc în Transilvania, petrecuta în timpul razboiului ruso-turc, de fri­ca turcilor si a tatarilor: „Acel ce a procurat toate informatiile Vizirului asupra bogatiilor eva­cu­ate era persoana din sferele înalte, si se afla refugiat în Transilvania în urma evenimentelor rusesti. Nu era valah, dar numele lui se trecea sub tacere. El primea instructiuni din Valahia pentru urzirea infamei sale tradari. A comandat, sub pretextul unei însar­ci­nari, câteva sigilii de ale ma­rilor boieri, de care se servi mai târziu ca sa poata dovedi ur­ma­toarele acuzari contra bie­tu­lui Principe Brâncoveanu“.Noua capete de acuzare au fost trimise de boieri catre Poar­ta Otomana împotriva dom­nitorului român Con­stan­tin Brâncoveanu. Anton Maria Del Chiaro le reproduce:„Întâiul. Ca întretinea corespondenta secreta cu îm­pa­ra­tul Austriei, cu Moscova, cu Polonia si cu Republica Ve­ne­tiei, carora procura stiri privitoare la turci.Al doilea. Ca împaratul Leo­pold, prin diploma data la Viena în 30 ianuarie 1695, declara în toata forma pe Brân­co­veanu cu succesorii sai în linie barbateasca, ca Print al Sfân­tu­lui Imperiu Roman, pentru serviciile însemnate aduse Ma­ies­tatii Sale Chesariene.Al treilea. Ca pentru acumulare de considerabile averi a sa­ra­cit tara prin grele asupriri si impozite, neaflatoare pe timpul predecesorilor sai.Al patrulea. Ca sub pretextul de a schimba aierul, locuia sase pâna la sapte luni la Târ­go­viste, aducând prin aceasta pagube atât supusilor sai, cât si traficului din Bucuresti, si a­ceasta pentru a putea mai usor fugi, într-o buna zi, cu toata familia si bogatiile sale în Tran­silvania.Al cincilea. Ca spre acest scop a cumparat multe mosii, pe una din ele pregatindu-se chiar cladirea unui mare palat.Al saselea. Ca a depus sume mari, nu numai la Viena, dar si la Venetia, tinând agenti în ambele aceste locuri.Al saptelea. Ca fuga lui Toma Cantacuzino la Moscova, în 1711, a fost cu consimtamântul sau.Al optulea. Ca si-a procurat din Viena timpane si trâmbite de argint, ceia ce era insolent, caci însusi Marele Sultan nu le poseda.Al noualea. Ca a batut în Tran­silvania monete de aur, în forma de medalii, de o valoare de la doi pâna la zece galbeni una“.Referirile la politica externa desfasurata de domnitor ar fi trebuit sa fie o mândrie pentru întregul principat, cunoscut fiind ca diplomatia sa dibace a salvat tara. Interese meschine de moment le-au transformat însa în acuzatii. Ipocrizia acestor capete de acuzare reiese tocmai din faptul ca i se impu­tau „grele asupriri si impozite“ pentru „acumulare de conside­rabile averi“, când, de fapt, se stia ca birurile luau calea Ţarigradului. Adevaratii asupritori ai tarii erau tocmai destinatarii arzurilor boieresti! Cât despre fuga lui Toma Cantacuzino si emiterea monedei de aur, acestea nu erau decât calomnii.Referitor la cel din urma ca­pat de acuzare, Del Chiaro re­pro­duce aversul si reversul mo­ne­dei, dar justifica si emi­te­rea ei. Principat sub suzeranitate tur­­ceas­ca, Ţara Ro­mâ­neas­ca nu avea dreptul de a bate moneda de circulatie. Ba­nul respectiv era, de fapt, o medalie comemo­ra­tiva pre­ga­tita pentru sar­ba­to­ri­rea de ca­tre domnitor a îm­pli­nirii vârstei de 60 de ani: „În ziua Adormirii Maicii Domnului, în anul 1714, intrând în al 60-lea an de vârsta si al 26-lea de domnie, Brâncoveanu proiectase pentru acea zi un banchet so­lemn, la sfârsitul caruia avea sa ofere floarei nobilimii sale me­da­liile“. Ziua de 15 august 1714 a­vea sa fie, însa, Botezul sânge­lui pentru domnitor si familia sa.Martiriul Brâncovenilor, jertfa pentru credinta si neamDespre arestarea si moartea lui Constantin Brâncoveanu exista numeroase marturii, multe din ele apartinând unor straini, agenti diplomatici sau economici la Constantinopol. Interesul mare pentru destinul principelui este motivat si de caracterul considerat irational, chiar "bestial" al atitudinii turcilor fata de "nefericitul" principe, asta într-o epoca în care cruzimile erau la ordinea zilei. Toate marturiile sunt unanime în a aprecia ca arestarea întregii familii si modul în care a fost regizata moartea celor sase persoane depasesc cu mult limitele acceptabile, chiar si pentru o societate cruda precum era cea otomana, informeaza"Ziarul Lumina".Torturarea si uciderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, a fiilor sai si a sfetnicului Ianache, precum si suferintele îndelungate ale restului familiei, luate în sine, fara a tine seama de suferinta si jertfa celor vizati, nu sunt nimic altceva decât un exemplu de bestialitate pura, generata de instincte primare.Brusca mazilire de catre Înalta Poarta a batrânului domnitor, cunoscut si pretuit în Europa, a generat întrebari legitime în ceea ce priveste ratiunea gestului facut de sultan. S-au emis în epoca si printre istoricii care s-au aplecat asupra fenomenului diverse explicatii, legate de realitatile geopolitice de la Dunarea de Jos din perioada respectiva, de jocul diplomatic complicat al Brâncoveanului, care i-a fost fatal, cu Imperiul Rusiei si Casa de Habsburg.Deci, trebuia sa existe o explicatie "savanta", care sa tina seama de "înalte ratiuni de stat". Însa, înca de la începutul arestarii, diverse persoane au emis si o ipoteza mult mai "banala": cea a "invidiei" otomane pentru legendara avere a printului valah. Exista texte care arata dragostea de arginti a sultanului Ahmet, dragoste împartasita cu multi alti slujitori ai Portii, lucru care poate constitui o explicatie, mai banala, dar perfect coerenta, a atitudinii conducatorilor otomani.Sordid si maretie în moartea BrâncovenilorPrimele sentimente ale acestor straini fata de drama domnului român sunt de mila profunda. "Bietul" si "nefericitul" sunt cele mai frecvente epitete atribuite Brâncoveanului. Acestea sunt cu atât mai justificate, cu cât arestarea si condamnarea sa sunt datorate unei motivatii josnice: banii. Toate marturiile arata ca, în momentul sosirii domnului român la Constantinopol si al întemnitarii în închisoarea Celor Şapte Turnuri, toate motivatiile "savante" dispar, iar Brâncoveanu este supus unor chinuri atroce pentru a spune unde îsi are ascunsi banii. Nimic altceva.Rapoartele consemneaza în timp etapele "disciplinarii" domnului român, care, pe masura ce marturiseste, este scos din grotele sordide ale închisorii, catre niveluri superioare, unde poate respira. Desi se vorbea ca, daca va da toata averea sa în mâinile sultanului, va scapa cu viata, cei mai experimentati au prevazut din timp ca principele valah va sfârsi în cele din urma ucis, pentru ca aurul stârneste patimi grele. De altfel, unul din rapoarte, reprodus mai jos, arata ca turcii, orbiti de legenda marii averi a lui Voda Brâncoveanu, îi cer în schimbul libertatii o suma absolut colosala. Ştiind ca spusese despre tot ce avea, domnul român si-a dat seama ca acesta e sfârsitul sau.În ceea ce priveste supliciul domnului si al fiilor acestuia, toti cei care scriu sunt de acord asupra caracterului bestial al acestuia. Motivatiile si detaliile evenimentului difera însa destul de mult. În ceea ce priveste motivele otomane, tindem sa credem ca alegerea zilei supliciului (Praznicul Adormirii Maicii Domnului), care cadea în anul 1714 duminica, a fost un gest împotriva "ghiaurilor" infideli Portii, iar actul barbar a fost un avertisment adresat viitorilor domni din Ţarile Române, ca sa ramâna fideli sultanului si sa nu mai "ascunda" banii cuveniti lui.Dimensiunea martirica a actului mortii Brâncovenilor, desi nu este prezenta în toate marturiile, este subliniata totusi adesea, prin gesturi si atitudini relatate diferit, uneori dramatizate, dar care arata ca crestinii din Constantinopol au vazut de la început în uciderea acestor oameni nevinovati un act de jertfa, cu caracter martiric.Torturat pentru a-si marturisi averile"Înspre Constantinopol, nenorocitul domn Brâncoveanu a fost întovarasit de Marele Imbrohor sau întâiul comis al Sultanului. Aici l-au închis la Cele Şapte Turnuri, împreuna cu sotia lui si cinci sau sase fii sau gineri, dupa ce pe dânsul si pe ai sai i-au cercetat pâna la piele si i-au despuiat de toate averile lor. Dupa care l-au dus pe acest principe nenorocit si pe acei fii ai lui, precum si trei boieri fruntasi, într-o groapa adânca sub pamânt, unde din lipsa de lumina nu pot arde lumânari, nici candele, despartit de sotia lui. Se vede bine ca dânsul nu se va izbavi si va fi chinuit atât timp pâna se va descoperi unde-i este ascunsa ramasita banilor si averilor" (Scrisoare, Hochepied, 15 mai 1714; N.B.: datele sunt dupa stilul nou, fiind scrise de occidentali, 31 august 1714 stil nou - 15 august 1714 stil vechi)."Acesta (Brâncoveanu) a fost închis, împreuna cu sotia, fiii si toata familia, în cele Şapte Turnuri; averile sale sunt adunate de peste tot, inclusiv bunurile mobile, lucrurile cele mai marunte si cele de duzina, toate urmând sa fie vândute la licitatie pentru a obtine bani" (Raport, Alvise Mocenigo si Andrea Memmo, 26 mai 1714)."Domnul muntenesc mazil, aratând unde-i e cea mai mare parte din averi, a fost stramutat zilele acestea din asa-numita Groapa a Sângelui, într-o odaie de sus a Celor Şapte Turnuri" (Scrisoare, Colyer, iunie 1714)"Mai departe, vizirul ar fi vorbit cu noul ambasador venetian, cât si cu acel care pleaca, despre oarecare înscris din care se arata ca Domnul mazil al Ţarii Românesti, care sta înca prins în Cele Şapte Turnuri, a cedat Portii o suma de 800 de pungi sau 400.000 de lei, ce a depus-o în Banca Republicii Venetiei, cu rugamintea ca sa se faca astfel încât valoarea acestor bani, care au cazut acum în stapânirea Sultanului, sa fie trimisa cât de repede.Mi se pare adeverit lucru ca acel Domn mazil al Ţarii Românesti, dupa ce-l vor fi jumulit bine, la urma îsi va pierde si viata" (Scrisoare, Hochepied, 22 iunie 1714)."Domnul muntenesc mazil, aratând pe fiece zi mai mult din averile sale si marturisind ca în Ardeal are trei mosii cumparate, e tinut acum de Bostangi-basa, strict pazit, si amenintat zilnic ca va fi chinuit, daca nu va destainui totul de bunavoie" (Scrisoare, Colyer, iulie 1714)."Fostul Principe al Valahiei a fost condus la locul de tortura, unde, dupa câteva zile, au fost adusi sotia, fiii si unul din gineri. Atât sotia, cât si fiica au fost crutate pâna acolo. Principele si ceilalti au fost tratati cu cruzime; dar ceea ce întrece masura oricarei proceduri de felul acesta, sau poate orice exemplu de bestialitate, este faptul ca tatal a fost torturat în prezenta sotiei, iar fiii mai mari si mai mici, în prezenta tatalui si a mamei. Întrebarile nu au fost puse din preocupare pentru provincie (Valahia), ci din motive de avaritie. Bietii prizonieri au marturisit totul si, desi nu li s-au pus întrebari, doamnele au facut marturisiri si ele, vazând chinurile celorlalti.Pe lânga putinele bucurii ale tatalui: fiii, banii economisiti, s-a regasit o suma considerabila de bani. Principele a spus ca, din aceasta, 30 de mii se gaseau în mâinile unui agent de-al sau de la Adrianopol, de unde nenorocitul om a fost adus imediat, pentru ca nu s-a gasit asupra lui întreaga suma - o parte din ea fiind în custodia unui dragoman din Anglia, caruia i-a propus sa pastreze acesti bani -, agentul de la Adrianopole a fost adus la locul de tortura, cu fiare la picioare, la mâini si la gât, ca si cum ar fi fost cel mai nemernic dintre oameni.În plus, la Venetia mai existau 300 de pungi cu bani, care reprezentau 150.000 de reali; un prieten de-al lui Bostangi-basa, în casa caruia se dezbat probleme asemanatoare, mi-a spus ca aceasta veste a fost primita cu multa bucurie de primul vizir, care a ordonat continuarea cercetarilor, deoarece el stia ca existau la Venetia 15 mii de astfel de pungi. Dar nu au putut sa profite în nici un fel de acesti bani, pentru ca banii din aceste 300 de pungi fusesera destinati de catre Principe Bisericii Sfântului Gheorghe din Valahia, iar o alta parte, Bisericii Sfântului Gheorghe din Venetia. În timpul acestei ultime încercari (torturi), Principele a marturisit ca mai detinea înca 200 de pungi în Ungaria" (Raport, Andrea Memmo, 13 iulie 1714).Moartea "bietului" domn"Duminica de dimineata a fost taiat capul batrânului principe al Ţarii Românesti, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier. Însusi Sultanul a venit sa fie de fata la o astfel de jalnica priveliste. Ceea ce i s-a luat din avere, în bani, scule, vite si alte feluri de lucruri, se ridica, dupa cum vorbeste lumea, la mai mult de doua milioane de lei, si-n acestea nu se socoteste valoarea multelor mosii ce le avea în tara sa si în provinciile vecine.Cu câteva zile înainte, Bostangi-basa, în paza caruia principele se afla, îi spuse ca poate sa fie iertat si restabilit pe tronul principatului, dar sâmbata, venind în închisoare cu chip vesel, zise principelui ca daca în timp de cinci luni scria sa-i aduca din Venetia 20.000 de pungi - ceea ce face 10.000.000 - apoi va fi si de aici înainte domn, cum a fost mai înainte, iar mosiile i se vor da iarasi în stapânire.La auzul unei astfel de propuneri, batrânul principe turba de mânie si, rostind cuvinte grele de batjocura si de rusine contra Sultanului, îsi grabi si mai mult sfârsitul nefericit. Iar aceasta s-a petrecut în chipul cel mai sfâsietor. El fu dus cel din urma spre moarte, dupa ce-i vazu pe toti fiii sai (si-i iubea foarte mult!) murind unul dupa altul.Pâna acum nu se stie ce va fi cu sotia, fetele si ginerii Domnului. Un copilas de patru ani si o fetita a celui de-al doilea au fost - ca unii ce sunt nascuti din tati razvratiti - declarati sclavi printr-o sentinta a muftiului, si, ca atare, au fost dusi în Serai. Se aude mai pretutindeni ca turcii nu de mila i-au lasat în viata pe acesti nevinovati copilasi, ci cu speranta de a obtine mai lesne, traind mostenitorii, sumele imense pe care li se pare lor ca domnul le-a trimis spre pastrare în diferitele tari ale crestinatatii" (Raport, Andrea Memmo, 31 august 1714)."Acesti necredinciosi îsi râd uneori de deosebirile care ne dezbina si nu gândesc la crudele vicisitudini care pustiesc atât de mult imperiul lor, care persecuta meritul ca pe cel mai mare viciu din lume si care obliga un om cinstit sa aiba întotdeauna moartea în fata ochilor, din clipa în care detine ceva averi. Marturie sta exemplul nefericitului principe valah, care tocmai îsi pierdu capul laolalta cu toti fiii si trezorierul sau… Niciodata istoria nu a avut parte de un atât de sângeros macel si lumea întreaga se înfioara înca de groaza de a fi vazut pe acest sarman principe, dupa ce si-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogatiile si slava lumii, dându-si în final duhul sub taisul spadei, înotând în sângele întregii sale familii" (Scrisoare, Goultz, 1 septembrie 1714).Sensul martiric al mortii Brâncovenilor"Într-o Duminica, cu un ceas înainte de amiaza, din porunca Sultanului, a fost luat pe neasteptate din închisoarea sa de la Şapte Turnuri si a fost adus, ca un facator de rele, numai în camasa, cu patru fii si un ginere, boier din principat, care mergeau toti înaintea lui, pe jos, prin oras. Şi asa a fost adus lânga Marele Serai, înaintea chioscului împaratesc, pe malul apei. Acolo statea Sultanul cu Marele Vizir, care iesise tocmai din Divanul cel Mare. Atunci, fara nici o forma de dreptate, de fata cu sultanul, s-a dat porunca gealatului ca întâi sa taie pe fiul cel mai mic al Domnului, un tânar care n-avea mai mult de saptesprezece ani. Aceeasi osânda, cu o crâncena neomenie, s-a savârsit si fata de ceilalti fii si fata de cumnat, dupa vârsta, în fata parintelui, care a trebuit sa vada ticaloasa priveliste. Apoi l-a taiat si pe Domn, chinuindu-l mult. Capul ramase atârnând de trup, si asa a murit. Cele sase trupuri chinuite au fost duse pe strazi. Ele au fost tintuite de poarta cea mare a Seraiului. Însa seara au fost aruncate în mare. De care neauzita tiranie cruda s-au mirat nu numai crestinii, dar si între turci s-au observat murmurari mari; care toti blestema aceasta si striga ca e o salbaticie neomenoasa si care nu s-a mai auzit în aceasta tara.Nu numai ca era Duminica în ziua când s-a îndeplinit aceasta executie cruda, dar si marea sarbatoare pe care o serbeaza grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înaltarii la Cer a Fecioarei. Lucru care pare a-l fi facut înadins Vizirul spre a-si arata dispretul pentru crestini, dintru a caror lege era principele mort. Care crestini, prin aceasta, pe neasteptate au si fost tulburati în închinaciunile lor" (Scrisoare, Hochepied, 7 septembrie 1714)."Duminica, 26 august, zi hotarâta pentru primirea solemna a solului suedez Grotus de catre sultan; …Înainte de primire am fost martorii unei scene demne de plâns, pedeapsa mult timp amânata a celui mai nenorocit dintre domni: domnul Ţarii Românesti cu toata casa lui…Sultanul a dat un firman ca sa fie prins de viu si adus la Constantinopol cu toata casa lui. Asa s-a si facut fara zabava si ei au asteptat multa vreme la Iedi Kule o moarte groaznica, fiind între timp supusi la chinuri grele ca sa-si marturiseasca averile lor. În cele din urma, aproape omorându-i, au izbutit sa le afle. În sfârsit astazi au fost dusi la locul de executie. E o piata lânga serai, în fata Galatei, unde se face de obicei executia oamenilor de seama. La margine este o galerie acoperita în care sta sultanul sa priveasca. Într-adevar si cu acest prilej sultanul Ahmet a fost de fata.Primul care-si pierdu capul sub sabie a fost maresalul, ginerele domnului, si în acelasi chip pierira în sânge doi copii. Mai ramânea al treilea, un baietas de doisprezece ani, care tremura înspaimântat; când calaul îl apuca sa-i taie copilul striga cât putu: "La vârsta mea pot eu avea o vârsta asa de mare…? Da-mi voie sa-mi traiesc tineretea, vei vedea cu câta credinta îti voi sluji. Daca pe mine crestin ma vei slobozi cu iertarea ta, ma voi face musulman, daca de asta tine iertarea mea". Îndata aceste cuvinte au fost transmise sultanului si acesta a trimis vorba lui Brâncoveanu întrebându-l: "Daca el, ca parinte, îngaduie fiului sau sa-si schimbe legea, ca sa-si pastreze viata?" Batrânul a suspinat adânc si a simtit cu cruzime în inima aceasta noua lovitura a vorbelor prostesti ale copilului. Desi evlavia se lupta în el cu dragostea parinteasca, totusi evlavia a învins dragostea si cu glas limpede a spus: "Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care sa-si piarda credinta"." (Francisc Gosiciecki, iezuit, în Solia cea mare a lui Stanislaw Chometowski…)."Fostul Principe al Valahiei a fost condus la locul de tortura, unde, dupa câteva zile, au fost adusi sotia, fiii si unul din gineri. Atât sotia, cât si fiica au fost crutate pâna acolo. Principele si ceilalti au fost tratati cu cruzime; dar ceea ce întrece masura oricarei proceduri de felul acesta, sau poate orice exemplu de bestialitate, este faptul ca tatal a fost torturat în prezenta sotiei, iar fiii mai mari si mai mici, în prezenta tatalui si a mamei."

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 801

Id: 43189

Data: Aug 15, 2014

Imagine: