|
|
Atelier de formare pentru preotii Protopopiatului Piatra Neamt
|
La Casa de oaspeţi „Sfântul Nicolae“ din Iaşi a Mitropoliei Modovei şi Bucovinei s-a încheiat ieri atelierul de formare pentru proiectul „Alege şcoala!“ cu preoţi din Protopopiatul Piatra Neamţ. La această ultimă întâlnire, din cele trei programate, au participat 12 preoţi, din cei 37 implicaţi în activităţile proiectului. Cursurile s-au derulat timp de două zile (10-11 noiembrie), iar preoţii au primit informaţii referitoare la metodele psiho-pedagogice şi instrumentele de lucru pentru transmiterea mesajului religios copiilor şi tinerilor. „După aceste cursuri preoţii vor organiza activităţi catehetice şi concursul «Alege şcoala». De asemenea, finalitatea demersului educaţional al proiectului constă în stabilirea noţiunilor reale de bază pentru continuarea şcolii şi pregătirea copiilor pentru viaţă“, a declarat pr. Sebastian Teacu, inspector pentru cateheză parohială în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. Primele două ateliere de formare cu preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ au avut loc în perioada 27-28 octombrie şi 3-4 noiembrie 2011. Întâlnirile s-au derulat cu sprijinul şi implicarea părintelui Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, şi a pr. Ştefan Zaharia, responsabil pentru cateheză parohială în cadrul Protopopiatului Piatra Neamţ.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Nov 11, 2011 |
Articole similare
În Duminica a 25-a după Rusalii, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va resfinţi Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din filia Dumbrava a parohiei Româneşti, Protopopiatul Rădăuţi, iar PS .....
Data: Nov 11, 2011
|
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, împreună cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi Asociaţia Culturală "Text şi discurs religios" organizează ediţia a patra a Conferinţei Naţionale "Text şi discurs religios", la Facultatea de .....
Data: Nov 12, 2011
|
Grupul psaltic 'Sfantul Andrei Şaguna' al Arhiepiscopiei Sibiului organizeaza duminica, 13 noiembrie, concertul Cantati Domnului nostru cantati! Din Psalmii lui David. Dupa cum ne informeaza Ziarul Lumina, Ed. Transilvania, evenimentul va avea loc in Catedrala mitropolitana 'Sfanta .....
Data: Nov 12, 2011
|
Concursul se va desășura în conformitate cu prevederileHotărârii Comitetului Director din data de 2 noiembrie 2011,privind aprobarea Regulamentului de organizare și .....
Data: Nov 12, 2011
|
La doi ani de la înălţarea Eparhiei Râmnicului la rang de Arhiepiscopie, a Înaltpreasfinţitul Părintele Nostru Gherasim la demnitatea de Arhiepiscop şi la aniversarea a 97 de ani, precum şi la împlinirea a doi ani de .....
Data: Nov 12, 2011
|
Colegiul National Pedagogic 'Andrei Şaguna' din Sibiu a gazduit in aceasta dimineata simpozionul 'Andrei Şaguna - sfintenie si cultura', informeaza TRINITAS TV. La eveniment au participat elevi din majoritatea liceelor din oras, coordonati de profesorii de Religie. Deschiderea lucrarilor a .....
Data: Nov 12, 2011
|
Random Links
Duminica Cincizecimii este sarbatoarea anuala a pogorarii Duhului Sfant peste Sfintii Apostoli, asa cum ni se istoriseste in cartea Faptele Apostolilor din Noul Testament. Acest eveniment, care are loc la 50 zile de la Invierea Domnului, incheie descoperirea fata de lume si de creatie a lui .....
Data: Jun 7, 2009
|
O serie de evenimente se desfasoara in Sfantul Gheorghe, cu ocazia zilelor festive ale orasului covasnean. Ansamblurile folclorice ale copiilor din Episcopia Ortodoxa a Covasnei si Harghitei au sustinut spectacole de muzica si folclor. Expozitia de patrimoniu eclezial de la Muzeul .....
Data: Apr 24, 2010
|
A trecut la cele vesnice miercuri, 19 ianuarie, parintele prof. univ. dr. Alexie Buzera, renumit muzicolog, compozitor si profesor la Seminarul Teologic si apoi la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova, informeaza TRINITAS TV. Slujba de inmormantare a fost oficiata astazi, 21 ianuarie, .....
Data: Jan 21, 2011
|
De-a lungul timpului, mai multe minti care s-au vrut a fi luminate au pus la indoiala nasterea minunata a Fiului lui Dumnezeu, considerand relatarile evanghelistilor simple basme. Tocmai impotriva acestora, Evanghelistul Matei scrie in introducerea Evangheliei sale Cartea neamului lui Iisus .....
Data: Dec 25, 2011
|
La Bistrita s-a desfasurat editia a XI-a a Seminarului ortodox de medicina si teologie cu tema 'Etica martirajului si mortii martirice', organizat de Arhiepiscopia Ortodoxa a Vadului, Feleacului si Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii 'Babes-Bolyai' Cluj-Napoca, .....
Data: May 10, 2012
|
|
|