Cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur la Sarbatoarea Sf. Arhidiacon Ştefan

Cuvânt la 27 Decembrie, în ziua Sf. Arhidiacon Ştefan„ Scotându-l afara din cetate, îl ucidea cu pietre.Iar martorii s-au pus hainele sale lânga picioareleunui tânar, ce se chema Saul.” (Fapt. VII, 58)Cugetare asupra mortii Sf. Ştefan si întoarcerea Sf. PavelInainte de întoarcerea sa la credinta Pavel sau Pavlu a umplut Ierusalimul de sânge, el sugruma pe cei credinciosi, prigonea pe Apostoli, si a ajutat la uciderea sfântului Ştefan, si nu cruta nici barbati nici femei. Asculta, cum vorbeste de aceasta ucenicul sau Sf. Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor: „Pavel strica Biserica, mergând prin case si tragând barbati si femei îi da la temnita” (Fapt. VIII, 3).Asadar lui nu-i ajungeau locurile publice, el strabatea înca si prin case. Luca zice raspicat, nu ca Pavel „scotea pe barbati si pe femei”, ci ca „ii tragea afara”, spre a arata, ca furia lui se aseamana unei fiare salbatice. Şi nu numai barbati, ci si femei tragea afara, caci el nesocotea firea, nu cruta nici sexul, si nu simtea compatimire catre slabiciune, însa ceea ce il împingea la aceasta nu era ura, ci o râvna mincinoasa.Pentru aceasta alti iudei care faceau aceeasi, erau mai vrednici de osânda decât dânsul, caci ei o faceau din ura sau din dorul slavei, ca sa-si câstige un nume mare în popor; el însa facea aceasta din râvna catre Dumnezeu, negresit din o râvna mincinoasa si fara de minte.Aceia nu prindeau femeile dintre cei credinciosi, ci numai pe barbati, pentru ca ei vedeau, ca prin faptele si prin minunile acelora ei îsi pierdeau stima, ce avusese pâna atunci; Pavel dimpotriva, tocmai pentru ca lucra din râvna, s-a înfuriat asupra tuturor. Sfântul Luca stia toate acestea. Vazând el însa, ca setea lui Pavel de sângele crestinilor nu s-a potolit înca, de aceea povesteste el mai departe: „Pavel sufla cu groaza si cu ucidere asupra ucenicilor Domnului” (Fapt. IX, 1).Moartea lui Ştefan si prigonirea Bisericii, urmata dupa aceea, nu l-au îndestulat pe dânsul, ci el a mers mai departe si furia lui nu avea margini, pentru ca el era mânat de râvna cea oarba. Abia întors de la uciderea Sfântului Ştefan, el prigonea pe Apostoli, si se asemana cu un lup furios, care navalind într-un staul si rapind si sfâsiind un miel, prin aceea se face mai furios si mai lacom de sânge. Tocmai asa a navalit Saul asupra cetei barbatilor apostolici, a rapit de acolo un mielusel al lui Hristos, adica pe Sf. Ştefan, l-a sfâsiat, si prin aceasta s-a facut mai cumplit decât înainte. De aceea zice istoria Apostolilor: „Pavel înca suflând cu îngrozire”, s.c.A cui sete de sânge nu s-ar fi saturat cu moartea Sfântului Ştefan? Pe cine nu a fi împacat blândetea celui ucis? Pe cine n-ar fi muiat rugaciunea lui pentru ucigasi, când el a strigat: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta” (Fapt. VII, 5, 9). Dar tocmai pentru ca Domnul n-a socotit pacatul acesta, de aceea din gonaci s-a facut înca un propovaduitor al Evangheliei. Adica curând dupa moartea lui Ştefan, Pavel s-a întors la credinta, si Dumnezeu a ascultat rugaciunea aceluia, în adevar, Ştefan merita sa fie ascultat, atât pentru viitoarea însemnatate a Apostolului Pavel, cât si pentru cuprinderea cea slavita a rugaciunii sale, caci în ea se zice: „Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta”!Aceasta rugaciune trebuie sa o asculte toti cei ce au vrajmasi, si sunt jigniti de dânsii. Când ti-ar fi facut vrajmasii tai mii de jigniri, totusi nu te-au ucis cu pietre, ca pe Ştefan. Dar uita-te, ce s-a întâmplat. S-a astupat un izvor al crestinatatii, adica Sfântul Ştefan, dar s-a deschis în locu-i un altul, care a curs în mii de pâraie si râuri.Când a amutit gura lui Ştefan, a rasunat trâmbita Sfântului Pavel. Asa Dumnezeu nu paraseste nici odinioara pe cei ce nazuiesc la dânsul, ci le daruieste mai mult, decât le-ar fi luat vrajmasii. Adevarat, iudeii prin uciderea Sfântului Ştefan au rapit un luptator slavit din oastea crestineasca, dar Hristos l-a înlocuit cu altul si mai slavit, adica cu Sfântul Pavel.Cu toate acestea, „Pavel înca sufla cu îngrozire”. Acest „înca” ne duce la o alta gândire mai departe. Pe când el înca se înfuria, pe când el înca turba si era la culmea zgomotului sau, pe când el gândea înca la ucidere si omor, Hristos l-a atras la sine. N-a asteptat, pâna ce patima lui se va domoli, sau furia lui sa se potoleasca, sau urgia lui sa se îmblânzeasca. Nu l-a atras la sine dupa ce s-ar fi linistit, ci l-a îmblânzit tocmai, când acela era mai tare înfuriat, spre a arata puterea sa prin aceea, ca el pe prigonitorul cel mai grozav l-a biruit si l-a învins în mijlocul zgomotului si al turbarii sale.Noi mai mult admiram pe un doctor, când el poate birui puterea frigurilor, în timpul când acelea sunt mai cumplite. Tocmai aceasta s-a întâmplat la Pavel. Pe când el era în fierbinteala cea mai mare a frigurilor, s-a pogorât glasul Domnului ca o roua asupra lui, si l-a slobozit cu totul din boala lui.„Pavel înca sufla cu îngrozire si cu ucidere asupra ucenicilor Domnului”. El acum a lasat multimea cea mare în liniste si s-a repezit asupra capeteniilor Bisericii. Precum cel ce voieste sa dezradacineze un arbore, lasa ramurile sa stea, dar taie radacinile, asa a navalit Saul asupra Apostolilor si cu aceasta voia sa smulga radacinile propovaduirii Evangheliei, însa el a ratacit; caci adevaratele radacini ale Evangheliei nu erau ucenicii Domnului, ci Domnul ucenicilor.De aceea el a zis: „Eu sunt butucul viei, iar voi vitele” (Ioan. XV, 5). Cu cât vitele se taie mai mult, cu atâta odraslesc altele noi, si înca în numar mai mare decât înainte. Ştefan s-a taiat, iar Pavel a odraslit în locul lui, si împreuna cu dânsul toate miile, care au crezut El.Istoria Apostolilor povesteste mai departe: „Şi a fost, când s-a apropiat Saul de Damasc, fara de veste a stralucit peste el lumina din cer. Şi cazând la pamânt, a auzit glas zicându-i: Saule, Saule, de ce ma prigonesti? (Fapt. IX. 3,4).Pentru ce însa n-a venit glasul mai întâi? Pentru ce a trebuit sa straluceasca mai înainte lumina? Pentru ca el sa poata auzi glasul în liniste. Caci un om, care cu totul a pironit gândirea sa la un lucru si totodata este înfuriat, nu se poate lasa de obiceiul sau, chiar de ar striga la dânsul mii de glasuri. El este cu totul cuprins de obiceiul sau. Deci pentru ca sa nu se întâmple aceasta si cu Saul, si pentru ca el, zapacit de smintirea faptelor sale de pâna acum, sa nu auda glasul sau, sa-l nesocoteasca, caci toata tintirea lui era îndreptata la stârpirea Bisericii lui Hristos; de aceea Domnul mai întâi i-a rapit vederea ochilor, a linistit prin aceasta duhul lui cel întarâtat, a alinat furtuna sufletului sau, si a restatornicit odihna si linistea în duhul lui.Atunci a venit glasul de sus, pentru ca el, curatit de mândria cea desarta, sa socoteasca cu mintea treaza si cugetatoare cuvintele cele mai departe ale Domnului. „Saule, Saule, ce ma gonesti”? Acestea mai nu seamana a fi cuvintele unui pedepsitor, ci mai vârtos ale unuia, care voieste sa se îndrepteze. „Ce ma gonesti”? Aceasta vrea sa zica: despre ce lucru mare sau mic ai tu sa te jeluiesti asupra mea? De ce ai tu sa te tânguiesti asupra mea? Poate pentru ca eu am sculat mortii vostri, am curatit leprosii vostri, am izgonit duhurile cele rele? Dar pentru aceasta eu trebuie sa fiu închinat, iar nu prigonit! „Saule, Saule, ce ma gonesti? Iata tu acum zaci la pamânt si esti legat fara lanturi. Ca si când un stapân prinde pe robul sau cel fugar, care a facut multe rele, porunceste sa-l lege, si apoi zice catre dânsul: „Ce trebuie sa fac eu acum cu tine? Iata acum ai cazut în mâinile mele”: asa a grait acum Hristos catre Pavel, când acesta prins, zacea pe pamânt, plin de frica si de tremur, lipsit de toata puterea si miscarea. „Saule, Saule, ce ma gonesti”? Ce o sa iasa din aceasta pornire a ta? Ce vrea aceasta turbare? La ce slujeste aceasta râvna fara de vreme? Ce alergi tu pretutindeni, ca sa duci pe oameni legati la Ierusalim? (Fapt. IX. 2). De ce aceasta nebunie? Iata acum tu nu te mai poti misca, nici macar a vedea pe cei ce îi prigonesti! Tu, care cutreieri pretutindeni cu atâta râvna, acum singur ai nevoie de un conducator, si fara dânsul nu poti merge un pas! Asadar Hristos de aceea a zis catre dânsul: „Ce ma gonesti”? pentru ca Saul sa cunoasca, ca tot ce facuse el înainte împotriva credinciosilor, Hristos numai a îngaduit; cele dinainte nu sunt dovada de slabiciune, întâmplarea cea de fata nu este semn al asprimii Domnului, ci întru cele de mai înainte el a aratat îndelunga-rabdare si pasuiala, în cele de fata îngrijirea sa pentru Saul.Ce a facut acum Pavel? El a zis: „Doamne cine esti tu”? (Fapt. IX, 5). Din îngaduinta cea de mai înainte si din orbirea sa cea de acum el a cunoscut ca este Domnul; era convins acum despre puterea lui, si zicea: „cine esti tu, Doamne”?Vezi tu felul cel bun al sufletului sau si duhul lui cel slobod? Vezi tu inima lui cea sincera? El nu se împotriveste, nu se otaraste, ci îndata cunoaste pe Domnul. El nu face ca iudeii, care, când vedeau morti sculati, orbi cu vederea dobândita, si leprosi curatiti, nu numai nu alergau la marele facator de minuni, ci înca îl porecleau înselator, si în mii de chipuri cautau a-L vatama. Pavel n-a facut asa, el îndata s-a întors.Dar ce zice acum Hristos catre dânsul: „Eu sunt Iisus, pe care tu gonesti”. (Fapt. IX, 5). Pentru ce nu zice El: „Eu sunt Iisus cel înviat, Iisus cel ce sade de-a dreapta Tatalui”? Pentru ce zice El: „eu sunt Iisus, pe care tu gonesti”?Pentru ca sa atinga inima lui, si sa frânga sufletul lui. Asculta pe însusi Sfântul Pavel, cum el înca dupa multi ani, dupa ce el savârsise nenumarate fapte mari, pururea vedea înfrângerea si cainta sa si zicea: „Eu sunt mai micul apostolilor, si nu sunt vrednic a ma chema Apostol, pentru ca am gonit Biserica lui Dumnezeu” (1 Cor. XV, 9).Daca el si dupa un timp atât de îndelungat, si dupa ce savârsise atâtea fapte mari, totusi pururea se pâra pe sine, ce trebuie oare sa fi suferit el în acea clipa, când Domnul a atins inima lui si a frânt sufletul lui, atunci când el nu avea în constiinta sa nici o fapta buna, ci numai prigonirea sa cea înfricosata?Cu toate acestea unii ne arunca împotrivire si zic: „Ce minune mare este aceasta, ca Pavel s-a întors, când Dumnezeu i-a aruncat acel glas asa zicând ca o funie pe grumaz si l-a tras la sine cu de-a sila”? Rogu-va îngaduiti-mi luare aminte a voastra. Aceasta împotrivire o fac oamenii cei ce vor a-si dezvinovati necredinta lor. Asadar ce zice reclama lor? „Cu de-a sila, zic ei, a tras Dumnezeu pe Pavel la sine, si daca s-ar întâmpla si cu noi aceasta, si noi am crede si ne-am îmbunatati”. Dar spune mie, o omule, cu ce de-a sila a tras Dumnezeu la sine pe Pavel? „L-a chemat din cer”, zici tu. Bine, dar Dumnezeu te cheama si pe tine astazi, tocmai prin cuvintele, pe care le-ai auzit; totusi tu nu asculti.Vezi tu ca aici nu este vorba de nici o sila? Caci daca Dumnezeu ar sili, si tu ar trebui sa asculti. Iar daca neascultarea ta vine de la voia cea sloboda, tot asa sloboda trebuie sa fi fost si ascultarea lui Pavel. Dar ca sa vedeti, ca strigarea ce a venit la Pavel, desi a confaptuit mult la mântuirea lui, el însa totusi de buna voia sa s-a lipit de Domnul, voiesc sa va arat aceasta si din alta întâmplare, înca si iudeii au auzit odinioara un glas din cer, si înca glasul Tatalui, care la Iordan public a declarat pe Hristos de Fiu al Sau cu cuvintele: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele am bine-voit” (Mat. III, 17).Dar macar ca iudeii au auzit aceasta, totusi ziceau: „Acesta este un înselator si amagitor” (Mat. XXVII, 63). Asadar ei s-au împotrivit Insusi lui Dumnezeu si au grait împotriva glasului celui dumnezeiesc.Spre a asculta de acest glas, se cerea o inima bine formata si sincera, si un suflet, care sa nu fi fost mai dinainte cuprins de patimi. Aici a venit glas din cer, si acolo glas din cer, însa cu deosebire, ca Pavel a ascultat de acest glas, iar iudeii i s-au împotrivit. Ba înca ei n-au auzit numai glasul, ei au vazut înca si pe Sfântul Duh în chip de porumb, si au auzit marturia lui Ioan, care zicea: „Eu nu sunt vrednic, ca sa dezleg cureaua încaltamintelor Lui” (Ioan. l, 27; Luc. III, 16). Ei totusi nu au crezut. Cu totul altminterea a urmat Apostolul Pavel. El numai o singura data a auzit glasul Aceluia, pe care el Il gonea, si îndata a alergat la Dânsul, îndata a ascultat si s-a întors din toata inima.Daca veti voi sa-mi mai haraziti luare-amintea voastra, as vrea sa va mai aduc si o alta întâmplare. Şi iudeii au auzit o data glasul a Insusi Fiului, si tocmai asa ca Pavel, si în asemenea împrejurari, si totusi nu au crezut întru El. Pavel a auzit glasul în timpul, când el se înfuria, când el se turba, când el gonea. Tocmai asa s-a întâmplat si cu iudeii. Cum si când? Ei s-au dus noaptea, cu faclii, cu felinare si cu arme, ca sa-L prinda (Ioan. XVIII, 3). Ei socoteau ca navalesc asupra unui om simplu. Dar când Hristos a voit sa le arate puterea Sa, si sa le dovedeasca, ca El este Dumnezeu si ca ei calca împotriva boldului (Fapt. IX, 5), asa a grait catre dânsii: „pe cine cautati”? (Ioan XVIII, 4). Ei sta cu totul aproape de El si nu-L vedeau. El Insusi, pe care ei cautau, i-a adus la Sine, pentru ca ei sa poata vedea, ca El de bunavoie se supune patimilor, si ca ei nu L-ar fi putut prinde, daca El Insusi n-ar fi voit.Sau cum L-ar fi putut ei prinde, daca ei nu-L puteau afla? Ce zic eu: nu-L puteau afla? Ei nu putuse nici sa-L vada, când El sta înaintea lor. Ba chiar si când El vorbea cu dânsii, ei înca nu stiau, cine sta înaintea lor.Asa de tare lovise El ochii lor cu orbire. Dar glasul sau a putut înca mai mult, ca a aruncat pe prigonitorii sai la pamânt. Adica, când El a zis: „Eu sunt”, ei s-au tras îndarat si au cazut la pamânt (Ioan XVIII, 6). Precum glasul cel din cer a rasturnat pe Pavel, tot asa El a aruncat la pamânt pe toti acesti iudei, si precum Pavel nu putea sa vada pe acela, pe care el prigonea, tot asa nu puteau nici ei sa vada pe acela, pe care Il cautau.Precum Pavel a fost lovit cu orbire tocmai în timpul furiei sale, asa au fost si ei loviti cu orbire în mijlocul turbarii lor. Lui i s-a întâmplat aceasta, când se ducea sa prinda pe ucenicii lui Hristos, iar lor li s-a întâmplat, când ei voiau sa prinda pe Insusi Hristos.Acolo erau legaturi, si aici legaturi, acolo prigonire, si aici prigonire, acolo orbire, si aici orbire, acolo glasul Domnului, si aici glasul Domnului, dovada puterii lui Hristos este aceeasi aici si acolo, aceleasi mijloace mântuitoare pentru întoarcerea prigonitorilor s-au întrebuintat în amândoua întâmplarile, dar nu în amândoua întâmplarile au urmat aceeasi îndreptare.Caci chiar între bolnavi era o foarte mare deosebire. Din toate acestea tu poti trage încheierea, ca Pavel n-a fost silit la credinta si la întoarcere, ci aceasta a venit din felul cel bun al sufletului sau si din inima lui cea sincera. Asadar voi stiti, ca Dumnezeu nu face sila celor ce nu vor sa vina la Dânsul, dar trage la sine pe cei ce au bunavointa la aceasta.Dumnezeu nu sileste pe nimeni la mântuire cu puterea, dar el voieste ca toti sa se mântuiasca.Aceasta o spune de-a dreptul Apostolul Pavel în întâia sa Epistola catre Timotei cu cuvintele: „Dumnezeu voieste, ca toti oamenii sa se mântuiasca si la cunostinta adevarului sa vie” (l Tim. II, 4). Dar cum se întâmpla, ca nu toti se mântuiesc, când totusi Dumnezeu voieste ca toti sa se mântuiasca? Aceasta vine de acolo, ca nu fiecare vointa omeneasca urmeaza vointei lui Dumnezeu, iar el nu sileste pe nimeni cu puterea.Asa zice si Domnul catre Ierusalim: „Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am voit sa adun pe fiii tai, si nu ati voit”, însa ce adauga el la aceasta? „Iata se lasa casa voastra pustie”. (Luc. XIII. 34, 35). Asadar vezi tu, ca noi pierim, chiar când Dumnezeu voieste a ne mântui, noi însa nu voim a alerga la Dânsul.Scriind noi acestea, sa gândim la bunatatea Domnului nostru, si dupa putere sa cautam a face viata noastra vrednica de harul sau, pentru ca sa dobândim mântuirea cea vesnica. De care fie ca sa ne împartasim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia împreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh se cuvine lauda si slava, acum, si pururea si în vecii vecilor! Amin.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 474

Id: 36957

Data: Dec 27, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).