Din prologul volumului:În Biserica lui Hristos „nu mai este elin si iudeu, taiere-împrejur si netaiere-împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si întru toti Hristos” (Coloseni 3,11). De aceea si Duhul adevarului si al unitatii a grait lumii nu doar în aramaica, ci si în greceste, latineste, siriaca, armeana si în toate limbile pamântului. În veacul al IX-lea, Biserica (atât în Rasarit, cât si în Apus) a con­damnat cu fermitate asa-numita „erezie a celor trei limbi”, potri­vit careia cuvântul dumnezeiesc ar avea eficienta mântuitoare doar daca este rostit în ebraica, greaca sau latina. Cincizecimea (cf. Faptele 2, 6) ne-a aratat limpede ca puterea harica si mântui­toare a cuvântului lui Dumnezeu nu poate fi îngradita în hotarele mai strâmte sau mai largi ale unei limbi. Astfel, tezaurul patristic al Bisericii crestine nu cuprinde doar scrieri în limba greaca, ci si în latina, siriaca, armeana, copta etc. si în toate limbile pamân­tului, fiindca Dumnezeu daruieste neîncetat Sfinti Parinti Bise­ricii Sale.Un asemenea Parinte al Bisericii - desi incomod atât pentru contemporani, cât si pentru posteritate - a fost Ieronim. Ascet, carturar de o statura impresionanta, poliglot (cunostea în mod desavârsit latina si greaca, având si serioase cunostinte de ebraica si alte limbi orientale), talmacitor de geniu (i-a tradus în latina pe marii teologi greci anteriori), exeget si hagiograf, maestru spi­ritual, parinte al filologiei si traductologiei biblice, talmacitor si revizuitor al Bibliei latine (Vulgata ramâne opera lui fundamen­tala), apologet al dreptei credinte si al vietii monahale, erudit, scriitor talentat (ca discipol al celebrului Aelius Donatus, a scris în latina cea mai elevata din toata patristica latina; este men­tionat de Auerbach în a sa istorie a realismului european, Mimesis, ca unul dintre Parintii realismului si naturalismului baroc din literatura occidentala), polemist redutabil, moralist temut, unul dintre ctitorii monahismului occidental - toate reprezinta tot atâtea ipostaze ale personalitatii unice a acestui Doctor Ecclesia, care a trait, a practicat asceza, a studiat si a scris în marile centre spirituale si culturale ale crestinismului vremii: Roma, Constantinopol, Antiohia, Alexandria, Ierusalim.Însa contribuția cea mai însemnata a Fericitului Ieronim la zidirea Bisericii lui Hristos a fost continua sa „campanie ascetica și monastica” întru edificarea unei spiritualitati crestine autentice. Epistolele sale, publicate acum în traducere româneasca, sunt o marturie însemnata si pretioasa a tuturor acestor fatete ale personalitații sale.Discipol al Sfântului Grigorie Teologul la Constantinopol (unde a si luat parte la al II-lea Sinod Ecumenic) si al lui Didim cel Orb la Alexandria, prieten apropiat al Sfântului Grigorie de (care îi încredinta tratatele sale spre a le revizui), al Sfântului Epifanie de Salamina si al Fericitului Augustin, secretar al papei Damasus, ctitor de manastiri la Roma si în Ţara Sfânta, Fericitul Ieronim, preot, monah, savant, a fost și un critic necrutator al clerului si credinciosilor nevrednici, neinstruiti si ipocriți, care „folosesc evlavia ca prilej de câstig”, precum avertiza înca de început Sfântul Apostol Pavel. Actualitatea operei sale este indubitabila, nu pentru valoarea culturala, ci si ca imbold trezitor pentru crestinii de oriunde si oricând, fie ei clerici, monahi ori laici, care se lasa prinsi în mrejele „uriașilor” care nimicesc sufletele: Mamona, nepasarea, nestiinta si uitarea. Sulpicius Severus, contemporanul si admiratorul sau, l-a caracterizat mai bine decât toti biografii sai: «Îl urasc ereticii ca nu înceteaza sa-i atace; îl urasc pentru ca le critica viata si greșelile. Dar oamenii cinstiti îl admira si îl iubesc. [...] Este mereu cufundat în lectura, mereu cufundat în carti, nu se odihnește nici zi, nici noapte; mereu fie citește, fie scrie ceva”.Editura Basilica

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 615

Id: 38247

Data: Feb 17, 2014

Imagine: