'Dati Cezarului ceea ce este al Cezarului, si lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu'. (Matei, 22: 21) Versetul atat de cunoscut a strabatut veacurile, generand interpretari multiple, mergand de la 'dispretul lumii' pana la convingerea ca raiul poate fi faurit pe acest pamant. Modernitatea a incercat sa alunge crestinismul din planul social in cel privat, contestandu-i dreptul de a emite opinii pe taramul social si in cel al organizarii politice, creandu-se o fractura conceptuala intre 'cetatean', actorul principal in structura socio-politica a modernitatii, si crestin. Dupa loviturile primite incepand cu sfarsitul veacului al XVIII-lea, crestinismul cunoaste o lenta, dar sigura revenire in prim-planul dezbaterilor, ca o posibila forma mentis a societatii europene. Mutatia fundamentala care se produce incepand de la sfarsitul veacului al XIX-lea consta in reluarea in calcul a posibilitatii regandirii socialului si politicului din perspectiva crestina, iar nu a gandirii crestinismului din perspectiva sociala si politica, asa cum tindea sa faca modernitatea laicizata si laicizanta. Evident, exista momente fondatoare in cadrul acestui fenomen, cum este cazul vestitei enciclice Rerum Novarum a papei Leon al XIII-lea, document dedicat problemelor capitalului si muncii, act care a stimulat in mediul catolic dezvoltarea curentelor cu caracter socio-politic ale 'crestinismului social' si 'crestin democratiei'. Insa, asemeni fenomenului revolutionar petrecut in Europa la 1848, cand revolutia cuprinde practic intregul continent pe un set unitar de valori, aceasta implicare a Bisericii in societate si regandirea socialului din perspectiva valorilor crestine nu sunt apanajul unei confesiuni, ideile raspandindu-se extrem de rapid oriunde spiritul modern incerca sa inlature sau sa puna sub semnul intrebarii valorile crestine. In spatiul catolic, in mediile ortodoxe sau protestante, premisele de la care s-a pornit au fost aceleasi, ele fiind sintetizate foarte bine de marele reprezentant al 'crestinismului social' in cuprinsul Ortodoxiei romanesti, episcopul de Ramnic, Vartolomeu Stanescu.Rolul social al crestinismului la Vartolomeu StanescuEpiscopul Vartolomeu a subliniat in repetate randuri incercarile de eliminare a Bisericii din social: 'Jenata in anumite cazuri de stapanirea pe care Biserica crestina o are asupra sufletelor, politica statelor europene a luptat si ea mai ales de la inchegarea monarhiilor incoace sa-i restranga Bisericii crestine cadrul actiunilor ei sociale si sa-i taie influenta din sanul maselor'. Cu toate acestea, aparent paradoxal, modernitatea, care numara printre valorile ei fundamentale ideea de libertate, este totusi mediul cel mai propice pentru afirmarea deplina a principiilor crestine in mediul social. Conflictul dintre modernitate si crestinism, crede episcopul, este numai aparent rezultat al evolutiei istorice si al gresitei intelegeri. De fapt, crestinismul este cel care poate sa fecundeze lumea moderna astfel incat aceasta sa se dezvolte in chip fericit pentru oameni. Pentru atingerea acestui scop, Vartolomeu Stanescu propovaduia o reconsiderare a perspectivei asupra crestinismului, asa cum s-a construit de-a lungul istoriei: 'Sa incetam de a mai vedea in problema mantuirii sufletelor o problema opusa si in ruptura cu viata trupeasca si omul pamantesc; si sa ne potolim in crestinismul nostru traditional atat spiritul de opozitie dintre suflet si trup, cat si tendinta de renuntare la viata sociala si la operele veacului. Toate produsele vietii noastre pamantesti sa inceapa a ne deveni familiare ca intelegere, intrucat ele nu sunt decat germinari ale fondului omenesc, adancit in fiinta omeneasca de insusi Dumnezeu; si datoria noastra, ca fiinte cu discernamant moral si cu deslusiri evanghelice, nu este sa le uram si sa fugim de ele prin renuntare la lume, nici sa le privim cu indiferenta ca pe niste infaptuiri straine de interesele noastre, ci sa le despartim in bune si rele dupa putinta lor de innobilare si de intarire a vietii, apropiindu-ni-le pe cele bune si desfacandu-ne prin luminile si prin sfortarile noastre proprii de toate cele rele.Pentru noi, cei de astazi, care am vazut in cursul a doua mii de ani atat puterea de rezistenta a omenirii ca constructie si durata, cat si puterea de izbanda a crestinismului peste toate rasele omenesti si peste toate starile de cultura, spiritul de renuntare integrala, la lume si la operele veacului, nu-si mai poate avea sensul anahoretic pe care i l-au imprimat geniile crestinismului din veacurile de inceput'.Dintr-o asemenea perspectiva, 'crestinul' si 'cetateanul' nu se mai aflau in opozitie, iar 'lumea' devenea locul de exprimare si afirmare deplina a valorilor crestine. Tentatiile si pericolele legarii crestinismului de politicaTotusi, pana unde se putea merge? Daca in planul mai general al socialului implicarea crestinilor a fost acceptata mult mai usor, iar rezultatele au fost extrem de profitabile, mult mai greu de acceptat era implicarea in domeniul politic. In operele sale, Vartolomeu Stanescu a subliniat pericolul la care este expusa Biserica atunci cand face politica de partid, anume acela ca Biserica sa nu mai fie 'maica buna a tuturor credinciosilor', ci sa capete chip sectar. Şi totusi, episcopul roman ajunge sa spuna la un moment dat ca Biserica si crestinii nu trebuie sa fie indiferenti la politica, insa politica Bisericii nu trebuie sa fie una de partid, ci una a promovarii valorilor si a principiilor morale, care sa creeze premisele unei vieti politice sanatoase si cu fata catre cetatean.Evolutia istorica din spatiul romanesc in secolul al XX-lea nu a permis adancirea reflectiei in acest domeniu, insa in alte orizonturi culturale discutia despre raporturile dintre crestinism si politica a continuat. Fara indoiala, cel mai de succes 'produs' al acestei reflectii este 'crestin democratia', care detine si astazi o pondere importanta pe esichierul politic european. Criticii acestui curent au fara indoiala dreptate atunci cand arata ca apelativul 'crestin' a devenit o simpla denumire, multi dintre exponentii 'crestin democratiei' de azi avand prea putin de-a face cu valorile crestine. Pentru multi, acest lucru este o dovada clara ca, atunci cand crestinismul se implica prea adanc in domenii precum politicul, devine un simplu '-ism', degradat din demnitatea sa de religie relevata. De aici intrebarea: Merita sau nu aceasta implicare in politic?Raspunsul la o asemenea intrebare este deosebit de dificil. Putem incerca insa altceva: sa vedem care au fost ratiunile pentru care un preot catolic italian, Luigi Sturzo, si-a asumat o implicare efectiva in politica si a incercat sa impuna valorile crestine in acest domeniu, devenind unul din precursorii straluciti ai 'crestin democratiei', mereu laudat, insa prea putin citit.Cautarile unui preot italianParintele Luigi Sturzo s-a nascut in Caltagirone, Sicilia, la 26 noiembrie 1861. Conditiile istorice concrete ale Siciliei, zona cu mari probleme sociale si economice, in care prin traditie preotii aveau un cuvant greu de spus, l-au indemnat pe parintele Luigi sa nu ramana indiferent la suferintele semenilor, implicandu-se activ in diferite organizatii si structuri de putere locale, propovaduind idei care au fost incadrate ca 'socialism clerical'. Devine viceprimar la Caltagirone si, din aceasta postura administrativa, incearca sa promoveze o serie de valori, care nu sunt neaparat apanajul crestinismului, dar care sunt necesare pentru o buna administratie, in interesul si in folosul cetateanului: 'Pentru a administra bine, este nevoie de anumite calitati. Nu va lasati doborat de birocratia locala; respectati-o, dar impuneti respectarea orarului, a serviciului si a publicului. Nu pretindeti de la angajati ceva care ar putea fi impotriva legii; adoptati o atitudine corecta si echitabila in privinta optiunilor si a promovarilor.Contactul cu cetatenii, in special cu cei defavorizati, trebuie sa fie constant, atent, just… Banul public trebuie sa fie sfant… Grija de a administra banii altora, adica ai tuturor, trebuie sa fie superioara celei de a administra banii proprii…Numai cu o buna administratie poporul va putea beneficia de toate avantajele unei politici sanatoase, ale unei legislatii inteligente si chiar ale activitatii partidelor, cand nu sunt demagogice si revolutionare; dimpotriva, cand administratia este proasta sau prea putin inteligenta, societatea se duce de rapa, chiar daca ar avea conducatori oameni de stat de mare valoare, politicieni dibaci, cand parlamentul ar face legi progresive si impecabile, cand partidele ar avea programe si planuri foarte moderne, iar vistieriile ar fi pline de miliarde'.Parintele Luigi sublinia astfel ca exista un intreg sistem de conditionari care face ca viata oamenilor sa fie mai buna. Din acest motiv, oprirea doar la un singur nivel nu era satisfacatoare. Pentru Luigi Sturzo, una din cauzele majore ale unei proaste administratii reprezentau politicianismul, viata publica impregnata de gelozii personale, de intrigi, de dorinta de a distruge cu orice pret un adversar politic: 'Unii trec de la o legislatura la alta, de la o scadenta la alta, si se gandesc la lupta electorala ca la unica, principala afacere, uitand familia, profesia, practica religioasa, indatoririle proprii'.De la Partidul Popular la 'crestin democratie'In ianuarie 1919, cu acordul papei Benedict al XV-lea, este infiintat Partidul Popular Italian, care pune capat politicii 'non expedit' (interzicere a implicarii catolicilor in viata politica), adoptata de papalitate dupa proclamarea in 1861 a Constitutiei noului Regat al Italiei. Conflictul surd dintre papalitate si autoritatile tanarului stat italian crease o ruptura sociala intre 'adevaratii catolici' si restul populatiei Italiei, considerati ca lipsiti de fidelitate fata de Biserica, fapt de natura sa rupa unitatea turmei Bisericii. Infiintarea acestui partid si participarea lui la viata politica insemnau, in pofida aparentelor, o dorinta de normalizare, de reunire a comunitatii italiene cel putin in orizont social. Parintele Sturzo s-a implicat cu entuziasm in organizarea acestui partid, care castiga in scurt timp o mare popularitate pe scena politica italiana, insa, inevitabil, divergentele si-au spus cuvantul si in interiorul acestui partid 'crestin'. Ascensiunea fascismului si a lui Mussolini, de care unii oameni ai Bisericii au fost fascinati, refuzul colaborarii cu socialistii au subminat forta si identitatea partidului. De la inceput, Sturzo a fost ostil fascismului, considerat ca incompatibil cu catolicismul, fapt exprimat in lucrarea 'Constiinta crestina'. Din acest motiv, in anul 1924 a trebuit sa apuce calea exilului, un exil lung de 22 de ani.In tot acest timp, parintele Sturzo a fost preocupat sa gaseasca o solutie acestei probleme aparent insolubile, a raporturilor dintre Biserica si puterea politica, dintre 'constiinta crestina' si omul politic. El incepe prin a face clar o distinctie intre Biserica si un partid ce vehiculeaza valori crestine: 'Nu cedati ispitei de a asimila soarta unui partid sau a unei coalitii de partide cu Biserica; nu spuneti ca cel invins este catolicismul si sa nu credeti ca pentru ei totul este pierdut. Caile Domnului ne sunt adesea ascunse: Biserica sa sufera de pe urma persecutiilor, nu a infrangerilor. Noi suntem servitori ai lui Dumnezeu si ai Bisericii sale si facand politica, si interesandu-ne direct de tara noastra si de partidul creat pentru a sluji tara. Dar faptele politice nu trebuie sa fie legate in nici un fel de soarta Bisericii'.Odata stabilit acest lucru, parintele Sturzo cauta sa fundamenteze principiile unei miscari politice cu caracter crestin, diferita de 'crestinismul' altor partide, inteles ca opozitie la 'evrei' sau denumind un aparator al 'Vechiului Regim'. Prin urmare, nu o denumire exterioara, ci un set de valori. De fapt, reflectia parintelui Sturzo incepe cu aceasta intrebare fundamentala: 'Ce este moralitatea? Poate fi introdusa oare legea morala in viata sociala, poate fi ea aplicata relatiilor internationale? Şi, admitand ca-si va gasi un loc, locul acesta va fi primul? Cand exista conflicte intre legea morala si politica, legea morala ar trebui sa spuna ultimul cuvant?'. Pentru Luigi Sturzo, raspunsul este evident: 'Pentru noi, morala este unica, pentru motivul ca nu exista nici o societate extraindividuala, nici un individ extrasocial. Morala este intotdeauna individuala, pentru ca toate faptele umane pornesc de la individ, si este intotdeauna sociala, pentru ca toate faptele umane se exprima in societate'. De aici, doua consecinte majore. Prima: nu se poate invoca faptul ca 'politica' isi are regulile ei murdare, pe care poti juca linistit, si sa fii 'moral' in viata personala. A doua: omul este scopul; societatea si statul sunt numai mijloacele necesare: 'Scopul efectiv al oricarei societati (inclusiv statul) este persoana umana concreta, fiecare individ in parte'. Din acest motiv a respins Luigi Sturzo atat de categoric fascismul, care a ridicat statul la rang de 'absurda zeitate' si a conditionat 'fericirea individuala' de 'fericirea comuna'. Crestinismul aduce 'persoana' in prim-planul atentiei si face din libertatea ei conditia unei existente autentice. De aceea, primatul revine persoanei, deoarece 'totul este activitate personala a omului, individ si societate; totul depinde de libera sa initiativa'. Libertate, responsabilitate, democratieOmul este prin urmare liber, responsabil si ceea ce il ghideaza este propria constiinta. Parintele Sturzo insista intens pe ideea de 'autocontrol', cu alte cuvinte, pe responsabilitatea individului, singurul lucru cu adevarat eficient pentru bunul mers al unei societati. Libertatea si responsabilitatea sunt lucruri care merg mana in mana, fapt pe care l-a subliniat foarte bine in lucrarile sale si episcopul Vartolomeu Stanescu. Mai binele nu este obtinut daca distrugi o clasa sociala, cum viseaza comunismul, sau topesti personalitatile individuale intr-un construct fantast al 'natiunii', cum face fascismul, ci prin libertatea si responsabilitatea fiecaruia.Trecand la alt plan al discursului, parintele Luigi Sturzo face o distinctie intre cele 'divine' si cele 'naturale', ca sa folosim distinctiile folosite de parintele Dumitru Staniloae, alt om al Bisericii care a incercat sa gaseasca o cale de convergenta intre cele ale lui Dumnezeu si lumea pamanteana. Luigi Sturzo constata ca exista o serie intreaga de 'res', precum statul, clasele sociale etc., care exista de foarte mult timp, iar incercarile oamenilor fie de a le distruge, fie de a le transforma in idoli au condus la derapaje grave. Ele sunt pur si simplu realitati 'naturale', nici bune, nici rele in sine, de care trebuie sa tinem seama, dar sa nu le absolutizam. De aici 'centrismul' conceptiei lui Luigi Sturzo, de fapt apologia bunului-simt, nelipsit de o doza de autoironie. Pentru el lumea aceasta este un permanent provizorat, pe care trebuie sa o imbunatatim recurgand la bunul-simt, orice viziune despre un 'maine' perfect, de tip milenarist, fiind paguboasa. Concret, in cazul relatiilor de productie, este firesc sa existe patron si angajat, numai ca patronul trebuie sa respecte pe muncitor si sa-i dea plata corecta (asemenea pildei lucratorului la vie), iar muncitorul, dincolo de drepturile sale, sa-si faca treaba corect si cinstit. Centrarea pe ideea de libertate si echilibru l-a condus in cele din urma pe parintele Sturzo la privilegierea democratiei in raport cu alte sisteme politice: 'Pentru noi democratia este un sistem politic si social care cuprinde intreg poporul, organizat pe o baza de libertate pentru binele comun. In aceasta consta adevaratul spirit al democratiei, cel mai amplu ideal al sau, asa cum ar trebui sa fie realizat in tarile civilizate si crestine. Acest ideal este punctul nostru de plecare; iar ca tinta practica este scopul nostru. Intre punctul de plecare si acest scop se afla un spatiu ce trebuie traversat, este spatiul istoric dat de Dumnezeu oamenilor pentru experientele lor, care vor fi intotdeauna un amestec de bine si rau'.Ideile parintelui Sturzo s-au adaugat celor ale altor mari ganditori crestini din epoca, generand un 'front' cu largi ecouri dupa al Doilea Razboi Mondial. Cu alt prilej, vom vorbi despre cate miscari politice cu caracter democrat crestin s-au format in Romania in foarte scurta perioada de respiro din anii 1944-1946, expresie a vointei de libertate si democratie sub stindard crestin. Acum, la multi ani de la cele spuse de parintele Sturzo, multi l-ar considera si pe el un autor utopic. El insusi era perfect constient de limitele si slabiciunile conceptiei sale. Cu toate acestea, el merita amintit macar ca si o oglinda pentru cei ce pretind ca sunt 'democrat crestini', fara sa inteleaga ce inseamna cu adevarat acest lucru. (Articol publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 27 februarie 2011)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 761

Id: 12072

Data: Feb 27, 2011

Imagine: