Patruns de credinta cea adevarata, acest Sfant Parinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regaseste in aceasta o imensa bucurie sufleteasca. In viziunea lui, scopul credintei este acela de a se uni si mai mult cu Dumnezeu, Care este Inceputul si Sfarsitul, precum si de a intensifica asemanarea cu El.Sfantul Vasile cel MareIn Biserica Ortodoxa, Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai populari sfinti, opera sa constituie si astazi un izvor bogat de invataminte folositoare, iar exemplul vietii sale este unul dintre cele mai pilduitoare modele ale celor ce se nevoiesc pe calea desavarsirii crestine.Opera Sfantului VasilePe parcursul scurtei sale vieti, Sfantul Vasile a fost un ferm aderent la credinta niceeana. Continutul celor patru volume de mari dimensiuni care cuprind lucrarile sale prezentate in Patrologia abatelui Migne este format din opere dogmatice, omilii si cuvantari, lucrari ascetice, liturgice, pedagogice, canonice si corespondenta.Dintre lucrarile sale dogmatice, cea mai cunoscuta si mai utila este Despre Duhul Sfant. Sfantul Vasile apeleaza la Scriptura si la traditia crestina timpurie ca sprijin pentru doctrina ortodoxa referitoare la Persoana si lucrarea Duhului Sfant, iar cartea este bine structurata si edificatoare ca ton si substanta. In viziunea Sfantului Vasile, Duhul Sfant nu este doar cel in Care crede crestinismul, ci si prin Care crede. Intru lumina Lui vedem noi lumina. Impotriva invataturilor gresite ale ereticilor, Sf. Vasile a scris, pe langa tratatul Despre Duhul Sfant, și tratatul Impotriva lui Eunomie. Acestea suntlucrari de referinta ce au facut lumina in aceste capitole ale teologiei crestine, inlaturand confuziile de termeni si logica stramba. In cele noua omilii la Hexaemeron este prezentata o adevarata enciclopedie a cunostintelor vremii, altfel spus, o suma a cunostintelor stiintifice pe care le poseda marele ierarh, si anume: teologie, astronomie, cosmogonie, geografie, meteorologie, istorie naturala, botanica si medicina, fiind prezentate in fata unui auditoriu crestin, pe care autorul l-a considerat, cel putin initiat, atat in problemele de credinta, cat si in cele de stiinta ale veacului sau. Nu vom insista aici asupra celorlalte omilii ale Sfantului, insa precizam ca au un continut teologic, spiritual si moral deosebit de bogat.Dintre scrisorile lui Vasile, au supravietuit peste 300. Ele reprezinta revarsari ale unei naturi bogate, care, dincolo de maniera rezervata, poseda sentimente profunde, o mare caldura sufleteasca, afectiune. Daca exista si semne ale unui caracter meditativ adanc inradacinat, care uneori sugereaza o perspectiva pesimista asupra vietii, trebuie sa ne amintim ca citim revelatiile de sine ale unui om care s-a luptat permanent cu boala si ale carui zile erau pline de tulburari si anxietati venite din afara.Cat despre trairile sale sufletesti, nici o descriere nu le prezinta atat de complet si atat de exact precum o fac scrisorile sale. Ele abordeaza dintre cele mai variate teme, se adreseza tuturor corespondentilor, avand tonuri diverse, de la cel familiar pana la cel mai aspru. Scrisorile sale se intind aproape pe tot parcursul vietii sale, din anul 357 pana in 378. Cine doreste sa inteleaga existenta acestui episcop din secolul al IV-lea, precum si complexitatea grijilor care il tulburau, ar trebui sa citeasca aceste scrisori. Trebuiesc citite si recitite mai ales pentru a cunoaste in intregime sufletul indurerat si nelinistit al Sfantului Vasile, tristetile sale, dezamagirile sale, dar si devotamentul sau de nebiruit pe care il considera o datorie a sa. Perfectiunea stilului episcopului de Cezareea nu este nicaieri mai bine evidentiata ca in scrisorile sale, nici o opera nu ne prezinta atat de bine diversitatea calitatilor care au starnit admiratia generatiilor urmatoare.Sfantul Vasile cel Mare a fost si un mare iubitor al frumusetii celei netrecatoare. In anul 358, impreuna cu Sf. Grigorie de Nazianz a lucrat impreuna la alcatuirea Filocaliei – o antologie de texte din opera lui Origen, menita sa arate foloasele pe care le poate dobandi crestinul studiind atent si cu discernamant filosofiile pagane. Temele principale abordate aici sunt natura dumnezeirii, interpretarea Scripturilor si libertatea vointei.Sfantul Vasile – remarcabil teologAr fi incorect ca cineva sa vada in Vasile numai un administrator si organizator ecleziastic. Printre toate sarcinile sale obositoare, a ramas mare teolog. Ar putea fi numit, cu unele rezerve, un roman printre greci. Sfantul Grigorie Teologul depune marturie (Orat. 43, 66) ca scrierile sale erau foarte apreciate de catre contemporani atat pentru continutul, cat si pentru forma lor. Educatii si analfabetii, crestinii si paganii, toti le citeau. Grigorie nu ezita sa laude influenta lor asupra propriei gandiri, vieti si aspiratii si il numeste pe Vasile, maestrul stilului (Ep. 51). El si-a insusit prin studii indelungate toata stiinta trecutului si a prezentului. Scrierile sale cuprind, in afara unui mare numar de predici si scrisori, tratate dogmatice, ascetice, pedagogice si liturgice. Opera sa a exercitat o influenta puternica nu numai asupra contemporanilor, ci si asupra Bisericii crestine de pretutindeni, pana in zilele noastre.Patrologul F. Cayré considera ca din punct de vedere literar, Sfantul Vasile pare sa fie cel mai clasic dintre Parintii Greci (Précis de Patrologie, 1939, p. 400).Urmarind sa instituie Crezul de la Niceea, a izbutit sa clarifice, ca nimeni altul pana la el, sensurile teologice ale termenului consubstantial. A adus si o contributie hotaratoare privind invatatura despre Sfanta Treime, prin impunerea expresiei trei ipostasuri pentru Persoanele Sfintei Treimi, prin folosirea ei sistematica si prin concilierea ei cu expresia niceeana de o fiinta. In plus, Sfantul Vasile a explicat pe larg posibilitatile lor de imbinare. Prin aceasta el a contribuit considerabil la impunerea expresiei de o fiinta in adevaratul ei inteles, aducand pe cei mai multi dintre monarhieni si arieni la credinta cea adevarata. El inlatura rastalmacirea monarhiana a expresiei de o fiinta, prin completarea ei cu termenul trei ipostasuri aratand ca Tatal, Fiul si Duhul Sfant nu sunt numai niste roluri sau masti sau puteri fara consistenta in ele insesi, avand ca suport (ipostas) fiinta cea unica, ci Ipostasuri sau Persoane real si etern subzistente. Sfantul Vasile cel Mare a completat expresia niceeana de o fiinta cu expresia trei Ipostasuri fara sa o anuleze pe cea dintai sau sa o goleasca de adevar, ci facand-o acceptabila in adevaratul ei inteles.Scrierile lui au constituit baza doctrinara pentru sinodul al II-lea ecumenic, tinut la doi ani dupa moarteaSfantului Vasile, la Constantinopol in 381, in timpul imparatului ortodox Teodosie cel Mare, atunci cand s-a adoptat formularea completa a Simbolului de credinta.Conchizand, putem spune ca invatatura Sfantului Vasile este concentrata in jurul apararii doctrinei niceene impotriva diverselor partide ariene. Constituie marele merit al lui Vasile faptul ca contribuit intr-o mare masura la clarificarea terminologiei trinitariene si hristologice.Unitatea Bisericii a fost una din marile lui grijiSfantul Vasile s-a preocupat intens si de unitatea Bisericii, incercand sa curme ereziile si schismele din Biserica, prin cuvantari unite cu actiuni, prin tratate polemice, prin legaturi practice cu toti, cautand pe unii, trimitand pe altii, apeland, avertizand, blamand, cenzurand, invectivand, aparand popoarele, orasele, pe particulari, imaginand pentru fiecare cate un fel de salvare si vindecand peste tot. Era ca acel Veseleil, constructorul tabernacolului divin (Sf. Grigorie de Nazianz, Necrolog in cinstea Marelui Vasile, 41-43). Problemele erau provocate mai ales de ereticii timpului: arieni, macedonieni, apolinaristi etc., care rupsesera pe multi episcopi ortodocsi de propria lor Biserica. Atunci cand a trecut la Domnul episcopul Bisericii din Tars si arienii au ales, pentru comunitatea ortodoxa de acolo, cu ajutorul mai-marilor zilei de atunci, un episcop arian, de-al lor, Sfantul Vasile le-a scris celor din Tars urmatoarele: Pentru ca nedreptatea s-a inmultit pe urma racirii dragostei (Matei 24, 12) in cei mai multi, ma gandesc ca acei care slujesc Domnului cu toata adeveritatea si sinceritatea sa aiba drept singurul scop al stradaniei lor aducerea la unitate a Bisericilor care s-au dezbinat intre ele in atatea parti si in atatea feluri (Evr., 1, 1) (epistola 114, II).Sfantul Vasile cel Mare – un pastor modelDupa moartea episcopului Eusebiu in anul 370, Vasile a devenit succesorul acestuia ca episcop de Cezareea, mitropolit al Capadociei si exarh al diocezei civile a Ponticului. In aceste roluri, si-a castigat curand iubirea poporului. A fondat spitale pentru bolnavi si victimele bolilor contagioase, camine pentru saraci si aziluri pentru calatori si straini, astfel ca Sfantul Grigore din Nazianz ajunge sa vorbeasca de un intreg nou oras. Grija lui pastorala pentru credinciosii sai se poate intrevedea privind modul organizarii acestui complex al caritatii ce a fost numit dupa numele sau – Vasiliada, dar si din polemicile lui scrise si orale pentru apararea credintei ortodoxe.Citind mai ales scrisorile lui, constatam ca Sfantul Vasile a fost nu numai un teolog de seama si un ierarh invatat, ci si un model de arhipastor pentru turma lui, pentru care arata multa dragoste si grija duhovniceasca, intervenind pentru ea in momentele critice si de reala nevoie. Precum am mai precizat, marele arhipastor nu a trecut cu vederea nevoile pastorale ale credinciosilor, pe care ii vizita frecvent, spunandu-le de fiecare data cuvinte de invatatura. Sfantul Vasile a inceput mai intai prin a intelege el insusi trairile sufletesti ale lor si mai apoi prin a-i sfatui si a-i indruma. Spiritualitatea sa se manifesta pe masura ce apar anumite situatii, insa intotdeauna este evidentiata printr-o anumita cumpatare.Sf. Vasile - mare predicator și comentator al ScripturiiRenumit ca predicator, nu pierdea nici o ocazie sa se adreseze oamenilor pe probleme de doctrina. Nu ni s-au pastrat prea multe predici de la el, dar cele pe care le avem la indemana si sunt recunoscute ca autentice, revela pe ierarhul convins pana in adancul fiintei sale de adevarul ca predica constituie o necesitate absoluta pentru mantuirea credinciosilor, adica pentru refacerea sau intarirea comuniunii lor cu Dumnezeu si cu ceilalti semeni. Predicile sale erau cunoscute pana in Italia, unde Sfantul Ambrozie a utilizat unele dintre ele.Patrologul francez J. Tixeront este de parere ca elocinta Sfantului Vasile era mai putin erudita si mai putin stralucitoare decat a lui Grigore din Nazianz, dar mintea sa era mai sanatoasa, mai judicioasa si mai practica, iar discursul sau, mai familiar si mai simplu(Précis de Patrologie, p. 170). Oratoria sa nu este atat de insufletita ca aceea a lui Hrisostom, el nu este atat de poetic precum Sfantul Grigorie de Nazianz, insa, de fiecare data gasim in limbajul sau intelept si natural, savant si infrumusetat, o simplitate nobila si delicata.Sfantul Vasile se deosebeste de marii sai contemporani prin aceea ca nu a scris comentarii stiintifice despre cartile Sfintei Scripturi. Abilitatea sa exegetica este evidenta in numeroasele omilii, in care a folosit artificiile retoricii antice. A utilizat generos instrumentele celei de-a doua Sofistici, ale metaforei, comparatiei, ecfrazei, ale figurilor de stil si paralelismelor gorgianice, dupa obiceiul timpurilor, dar a fost mai rezervat si nu a considerat niciodata aceste rafinamente ca fiind cel mai important element al predicilor sale. Este, cu certitudine, unul dintre cei mai stralucitori oratori ecleziasti ai Antichitatii, unul care combina reprezentarea retorica cu simplitatea gandirii si claritatea expresiei. Şi peste toate, ne apare ca un medic al sufletelor, unul care nu doreste sa placa ascultatorilor, ci sa le atinga constiintele.Organizarea monahismului de catre Sf. Vasile cel MareDupa cum se stie, tanarul Vasile a vizitat asezamintele din pustia egipteana la scurt timp dupa moartea marelui Antonie, in 356. Putin dupa aceasta, in 357-358, a intemeiat el insusi el insusi o manastire, in Pont. Interesant este faptul ca Vasile nu-l mentioneaza defel pe Antonie, de aici reiesind faptul ca Sfantul Vasile nu s-a simtit atras de vietuirea pustniceasca. E posibil ca inclinatia lui sa fie motivata si de faptul ca si-a dat seama de la bun inceput de pericolele pe care le putea presupune viata in singuratate.Dar, in acelasi timp, avea cunostinta de la prietenul sau, Eustatie al Sevastiei, de prezenta in Asia Mica a unor comunitati puternice si potential violente, insa neorganizate, de asceti ratacitori, care fusesera condamnate de Sinodul de la Gangra, pentru comportamentul lor antisocial.In jurul Sfantului Vasile cel Mare si a fratilor veniti cu el in Pont incetul cu incetul s-au adunat singuraticii din apropiere si astfel s-a format o manastire mare, avand toate de obste si supunandu-se unui singure calauze duhovnicesti, care insufla deplina incredere, le impintenea ravna spre virtute si pe toti ii aducea la supunere.Randuielile vietii obstesti se asezau prin insusi mersul lucrurilor. Ca dreptar le slujeau intocmirile cunoscute in Orient pe care le potriveau situatiilor concrete tinand seama de nevoile locului. Pentru a stabili buna randuiala, Sfantul Vasile se consulta mereu cu fratii, sta de vorba cu ei, discutau si se intelegeau, stabilind norme de urmat conforme cu invataturile Sfintei Scripturi si folosind experienta Parintilor recunoscuti ca traitori dupa aceste invataturi. Mai apoi, Sfantul Vasile s-a socotit sa scrie toate aceste discutii si cuvantari, dupa metoda catehetica sub forma de intrebari si raspunsuri, care din fericire s-au pastrat pana azi si ele constituie indrumarul sau regulamentul dupa care s-a organizat monahismul rasaritean.Activitatea Sfantului Vasile nu s-a marginit insa numai la intemeierea acestei manastiri in Pont, ci ea a fost doar ca un model, un dreptar, dupa care a mai pus temelia si la alte multe locuri ca locas pentru asociatiile calugaresti.Regulile sale monahaleIntreaga opera literara a Sfantului Vasile este inspirata din activitatea sa practica. Sfantul a fost inainte de toate un om al conducerii. Nascut atat pentru a-i indruma pe oameni, cat si pentru a-i stapani in situatiile dificile, el pune bazele vietii monahale inca de la inceputul activitatii sale. Regulile sale monahale, mari si mici, poarta totusi amprenta clara a darurilor cu care sfantul a fost inzestrat, caracterizandu-l intr-un mod admirabil: asa cum era el de altfel, metodic, concis, intelept pe cand se adresa ucenicilor sai pe malurile Irisului, pastrand insa aceeasi atitudine si de-a lungul episcopatului sau pe cand incerca sa rezolve cele mai delicate probleme care tulburau Biserica.Ca si Epifaniu, Vasile, acest mare arhipastor capadocian, a fost un indarjit sustinator al monahismului. Ideea lui Vasile era ca fiecare manastire ar trebui sa reprezinte nu o simpla adunare de asceti, ci o comunitate reala, in care fiecare ar munci pentru bunastarea tuturor, supunandu-se el insusi ascultarii unui staret, care el insusi ar trebui sa fie condus de o regula fixa. Pentru prima data in istorie, cele trei virtuti fundamentale: saracia, castitatea si obedienta, erau formulate explicit.Sfantul Vasile nu a redactat reguli in sensul strict al cuvantului asa cum Occidentul este tentat sa le asocieze. El nu a fondat propriu-zis un ordin, cia organizat monahismul rasaritean intr-o forma care dureaza si astazi in Bisericile Ortodoxe, monahism care a influentat remarcabil monahismul apusean. Monahismul de tip chinovial, atat cel ortodox cat si cel catolic, acesta din urma prin intermediul Sfantului Ioan Casian, continua sa traiasca dupa randuiala aflata in Regulile Sfantului Vasile cel Mare.Așezamantul filantropic VasiliadaCa arhipastor, Sfantul Vasile cel Mare a fondat spitale pentru bolnavi si victime ale bolilor contagioase, camine pentru saraci si aziluri pentru calatori si straini. El cauta o aplicare practica a adevarurilor de credinta, traducandu-le personal in opere de caritate pentru cei nevoiasi si suferinzi. De fapt, aceasta mare dragoste a sa fata de oameni s-a concretizat, mai ales, in importantul asezamant filantropic pe care credinciosii l-au numit Vasiliada, dupa numele Sfantului Vasile, așezamant care cuprindea de faptinstitutii de asistenta sociala: azil, ospatarie, casa pentru reeducarea fetelor alunecate, spital (si de leprosi), scoli tehnice. Şi cum atunci, ca totdeauna, existau multi infirmi, incapabili de se misca, dar nu lipsiti cu totul de posibilitatea de a lucra ceva cu mainile, li s-au cladit si acestora ateliere, pentru ca din produsul muncii lor sa ajute cu ceva la intretinerea asezamantului. Cu alte cuvinte, Sfantul Vasile a trecut la actiuni organizate pentru combaterea lipsurilor si a foametei care s-au abatut asupra Capadociei in anul 368. Prin autoritatea cuvantului sau, Sfantul Vasile a constrans pe bogati sa predea graul pe care-l pastrau ca sa-l vanda la preturi mari. Graul adunat era apoi impartit saracilor amenintati de foamete. Sfantul Grigorie de Nazianz il aseamana pe marele sau prieten cu Iosif, fiul lui Iacov, care a salvat de la foamete pe evrei cu graul egiptenilor. Prin grija Sfantului Vasile se puteau vedea multimile de infometati adunandu-se in pietele Cezareei, unde el impartea hrana trupeasca apoi treceau cu totii la biserica unde, cu emotie in glas, el ii satura pe toti, saraci si bogati, cu hrana si mai pretioasa a cuvantului lui Dumnezeu. Foarte probabil ca acum va fi tinut Sfantul Vasile celebrele sale cuvantari: Ca Dumnezeu nu este autorul raului, Despre seceta si foamete si Despre cuvintele Evangheliei «Strica-voi jitnitele mele si mai mari le voi zidi».Caritatea fusese practicata de la inceput in Biserica, dar Sfantul Vasile e cel dintai care o organizeaza sistematic, in toata complexitatea ei, dandu-i dimensiuni istorice si sens de universalitate si oferind-o ca model statului roman. Aceasta organizatie a stimulat apoi organizatiile crestine similare din toata lumea.Atitudinea Sfantului fata de educatia si cultura profanaSfantul Vasile, ajuns student la Atena, si-a dat seama ca credinta sa nu strica deloc cultura sa clasica de care a fost strabatuta copilaria sa (F. Cayré, op.cit., p. 399). Aici, tanarul Vasile a petrecut probabil cel putin cinci ani, pana prin 356 sau 357, avandu-i ca profesori pe doi dintre marii maestri ai vremii: unul era crestin si se numea Prohaeresius, iar celalalt era pagan si se numea Himerius. Marele capadocian era deopotriva familiarizat in poezie, retorica si filosofie.Sfantul Vasile aseamana scrierile profane cu prima vopsea pe care o imprima vopsitorii si cu deprinderea de a privi mai intai soarele reflectat in apa, dupa care putem sa ne uitam si direct la adevarata lui lumina. Poate de aceea la sfarsitul vietii sale, Sfantul Vasile vorbea cu parere de rau de timpul considerabil pe care-l cheltuise pentru vanitate, de tineretea sa aproape intreaga pe care o pierduse intr-o munca zadarnica, trudindu-se sa dobandeasca invataturile unei stiinte care a fost declarata de Dumnezeu zadarnica, pentru ca a vazut lumina cea adevarata (invatatura si trairea crestina), si-a desfatat pe deplin privirea si si-a bucurat indelung sufletul prin trairea adevaratei credinte si invataturi.Mitropolitul Cezareei, format atat la scoala culturii antice cat si a Bisericii crestine si inzestrat cu o exceptionala capacitate intelectuala, dorea ca tinerii crestini sa devina oameni desavarsiti prin virtute si prin cunoasterea adevarului. Educatia trebuie sa-i formeze in asa fel incat sa-si implineasca rostul vietii. De aceea, lucrul cel mai important este ca tinerii sa stie ca viata are un scop. Literaturii clasice grecesti, Sfantul Parinte ii atribuie un rol mult sub cel detinut de Sfanta Scriptura, dar nu interzice utilizarea sa in scopuri educationale. Studiul scriitorilor antici poate fi valoros, daca se realizeaza o selectie judicioasa din operele poetilor, istoricilor si retoricilor, excluzandu-se tot ceea ce ar putea fi periculos pentru sufletele elevilor. Pentru a ajuta pe tinerii crestini la acest discernamant, Sfantul Vasile a scris celebrul sau Cuvant catre tineri asupra felului de a citi cu folos cartile paganilor, care este socotit, cu drept cuvant, un adevarat testament al experientei sale pedagogice.Fara indoiala, marele arhipastor capadocian este un pravoslavnic al credintei, insa credinta sa nu a afectat intr-un mod negativ cultura clasica care i-a fost insuflata inca din copilarie.Liturghia, molitvele si rugaciunile Sfantului Vasile cel MareCa martor al activitatilor sale liturgice sta Liturghia Sfantului Vasile. Sfanta Liturghie ce-i poarta numele s-a pastrat cel putin in elementele sale esentiale,in nucleul sau, caci in decursul timpului a suferit unele modificari. Ca si in cazul Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur, nu intreaga Liturghie care poarta astazi numele Sfantului Vasile constituie opera personala a acestui Sfant Parinte. De la el sau din epoca sa provine numai partea cuprinsa intre lecturile biblice (Apostol si Evanghelie) si rugaciunea amvonului, parte care reprezinta elementul originar, de proveninta antiohiana (siriana) si capadociana in Liturghia noastra. Partea de la inceput (pana la Apostol) si cea de la sfarsit, precum si unele cantari si rugaciuni din partea centrala a Liturghiilor Ortodoxe de astazi (ca imnul Unule-Nascut, Sfinte Dumnezeule, Heruvicul, Simbolul credintei si Axionul, precum si ritualul Vohodului cel mare sau iesirea cu Cinstitele Daruri), reprezinta adaosuri posterioare epocii Sfantului Vasile sau dezvoltari proprii si mai tarzii ale Liturghiei ortodoxe, dobandite la Bizant (cf. Pr.Prof. Ene Braniste, Sfantul Vasile cel Mare in cultul crestin).Ceea ce apartine sigur Sfantului Vasile din formularul actual al Liturghiei care ii poarta numele, este, in primul rand, partea cuprinzand rugaciunile citite in taina de catre preot (arhiereu) pentru sfintirea Darurilor. Era in Biserica veche obiceiul, pastrat multa vreme mai ales in Bisericile siriene, ca, in cadrul randuielii fixe sau uniforme a Liturghiei crestine de pretutindeni, sa se adopte rugaciuni personale pentru sfintirea Darurilor, adica anaforale redactate de catre unii din marii ierarhi, care erau si buni teologi si liturghisitori, cunoscuti prin pietatea ori prin cultura si viata lor morala si spirituala de inalt nivel. Ca si alti contemporani ai sai, Sfantul Vasile a compus si el o anafora proprie, care pentru profunzimea teologica si pentru frumusetea literara a stilului, a fost acceptata cu vremea si generalizata in intrebuintarea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale (nationale), fiind consfintita, alaturi de cea atribuita Sfantului Ioan Gura de Aur, ca un «textus receptus», adica definitiv si nemodificabil. Autenticitatea ei este destul de bine confirmata de contemporani si de documente posterioare epocii Sfantului Vasile (Ibidem).Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasileeste utilizata in cadrul Bisericii Ortodoxe in duminicile Postului Pastelui si in posturile sarbatorilor, ca si la sarbatoarea Sfantului Vasile (1 ianuarie), in total, de zece ori pe an.Deci, caracteristicile ei primordiale constituie, precum am precizat, rezultatul muncii Sfantului Vasile insusi. Sfantul Vasile a randuit si Ceasuri, adevarate ore ale fantanilor ceresti, pentru ca orice credincios, de atunci, de dupa el si acum, sa poata scoate cu bucurie apa vie, duh si viata din izvoarele mantuirii (Isaia 12, 3). De la el ne-au ramas si frumoasele rugaciuni din Pravila Sfantului Vasile cel Mare si Molitvele ce se citesc de ziua numelui lui si la anumite slujbe.Legaturile Sfantului Vasile cel Mare cu Scythia MinorSfantul Vasile cel Mare a desfasurat o ampla activitate misionara nu numai in Capadocia, ci s-a ocupat si de situatia crestinilor care se aflau in tinuturi mult mai departate, ca Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), geto-daco-romanii, ca si de crestinii goti, care locuiau in rasaritul Munteniei de azi si in sudul Moldovei.Crestinii din provincia Capadocia, din centrul Asiei Mici, se aflau, dupa cum ne informeaza Sfantul Vasile cel Mare, in legaturi directe cu crestinii din Scythia Minor sau Dacia Pontica (Dobrogea), precum si cu crestinii mai departati de nordul Dunarii, din rasaritul Daciei Nord-Dunarene. Cunoastem aceasta din scrisoarea 155 a Sfantului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, din care reiese ca Sfantul Vasile se afla in relatii de prietenie cu Junius Soranus, guvernatorul sau comandantul militar al provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea), numit in scrisoarea amintita prea stralucitul guvernator (dux) al Scythiei, care era crestin .Este bine cunoscuta corespondenta arhiepiscopului de Cezareea Capadocia cu Junius Soranus, si cu Biserica din Scitia pentru a fi trimise in Asia Mica moastele Sfantului Sava, care a fost inecat la 12 aprilie 373 de catre goti in raul Museos, identificat cu Buzaul nostru.Junius Soranus avea la Cezareea Capadociei o sora, nepoti si multi prieteni, care se aflau in cele mai bune relatii cu familia Sfantului Vasile cel Mare si cu prietenii acesteia. Junius Soranus, ruda si prietenul Sfantului Vasile cel Mare, se interesa personal si de situatia crestinilor de la nordul Dunarii din Dacia Carpatica, care se afla in legatura directa cu Dacia Pontica (Dobrogea).Sfantul Sava Gotul era, dupa cum spune actul sau martiric, got de neam si traia in Gotia (Martiriul Sfantului Sava Gotul, I, 2), probabil de origine capadociana, cum afirma unii cercetatori (V. Parvan, Contributii epigrafice la istoria crestinismului daco-roman, Buc., 1911, p. 137).Moastele au fost trimise, dupa toata probabilitatea, in anul 373 sau 374 din Dacia nord-dunareana, fie prin Scythia Minor, pe la Tomis, cum cred unii cercetatori si istorici, fie mai de graba prin Moesia Inferioara pana la Tesalonic, cum ne lasa sa intelegem scrisorile 164 si 165 ale Sfantului Vasile cel Mare, prin care multumeste arhiepiscopului Ascholius, tot un capadocian, pentru trimiterea lor. Primind moastele Sfantul Sava Gotul la Cezareea Capadociei, Sfantul Vasile multumeste in doua scrisori 164 si 165, prietenului si compatriotului sau, arhiepiscopul Ascholius al Tesalonicului, in termeni foarte caldurosi.In decursul timpului, ideile Sfantului Vasile cel Mare au influentat monahismul romanesc mai intai prin Sfantul Nicodim de la Tismana († 1406), iar mai tarziu prin Paisie Velicicovski († 1794) ca si pe alte cai, astfel ca viata monahala din Biserica Ortodoxa Romana are un pronuntat caracter vasilian.Alaturi de cinstirea cultica si folclorica a Sfantului Vasile cel Mare prin sarbatori, cantari, iconografie, cuvantari, purtarea numelui sau de catre multi romani etc., poporul roman l-a preamarit pe marele ierarh in colindele sale, creatii nascute din textul Scripturii si din sufletul cald si nobil al poporului roman.Chemarea la Domnul a Sfantului VasilePatruns de credinta cea adevarata, acest Sfant Parinte pe care Dumnezeu ni l-a rezervat ca pe un mare dar, regaseste in aceasta o imensa bucurie sufleteasca. In viziunea lui, scopul credintei este acela de a se uni si mai mult cu Dumnezeu, Care este Inceputul si Sfarsitul, precum si de a intensifica asemanarea cu El. Şi iata ca intalnirea si unirea lui cu Dumnezeu in viata vesnica a survenit repede, la nici 50 de ani. Deservit de o sanatate zdruncinata, epuizat de munca si chinuit de boala – Sfantul Grigorie de Nyssa sugereaza ca ar fi suferit de o afectiune severa a ficatului (cf. P.G., XLVI, 797 B) -, Sfantul Vasile a fost chemat la Domnul la 1 ianuarie 379.Prin viata si lucrarile sale, Sfantul Vasile cel Mare reprezinta cel mai elocvent tipul de arhiereu dedicat cu totul Bisericii. El a exercitat o puternica si permanenta influenta asupra gandirii si vietii crestine vreme de peste 16 secole. (Articol postat pe site-ul doxologia.ro, la 30 Ianuarie 2012, semnat de pr. Liviu Petcu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 794

Id: 27262

Data: Dec 31, 2012

Imagine: