|
|
Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei s-a intrunit la Iasi
|
În data de 5 iulie 2011, în temeiul articolului 112 din Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, s-a întrunit în şedinţă de lucru, la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi, Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prezidat de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au mai participat IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Pe ordinea de zi s-au aflat o serie de probleme care vizează viaţa Bisericii Ortodoxe din Moldova, printre care amintim instituirea distincţiei mitropolitane "Crucea Moldavă" pentru clerici şi mireni. Ea va fi însoţită de o gramată şi va fi acordată la propunerea eparhiilor sufragane, "pentru a recompensa moral strădaniile şi rezultatele activităţii în diferite domenii ale vieţii bisericeşti sau civile, în sprijinul Bisericii, ale unor personalităţi, clerici şi mireni" din cuprinsul întregii Mitropolii a Moldovei şi Bucovinei. Un alt subiect de pe ordinea de zi a vizat desemnarea din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a arhimandritului Nechifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca persoană propusă de către membrii Sinodului mitropolitan să facă parte din Consistoriul bisericesc superior. De asemenea, s-a luat hotărârea ca eparhiile sufragane să înainteze propuneri cu privire la tematica şi bibliografia orientativă pentru obţinerea gradului I în preoţie.
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jul 8, 2011 |
Articole similare
La Iaşi a debutat luni, 4 iulie, Masterclassul de Cânt Bizantin, ediţia a IV-a. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Asociaţia Culturală "Byzantion", Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Primăria .....
Data: Jul 8, 2011
|
Credincioşii din Episcopia Huşilor au serbat-o ieri în mod deosebit pe Sfânta Muceniţă Chiriachi. Mâna dreaptă a Sfintei se află în Catedrala episcopală din Huşi din anul 1763, de când era episcop al Huşilor Iacob Stamate, viitorul .....
Data: Jul 8, 2011
|
Fiecare preot din cele 150 de parohii incluse a selectat un anumit număr de copii care, timp de o săptămână, vor beneficia de programe catehetice, creative şi educative sub îndrumarea unor persoane calificate. Pentru micuţii din eparhie, taberele se .....
Data: Jul 8, 2011
|
Biserica actuală a fost zidită sub păstorirea preotului Ioan Pop între anii 1911 şi 1912, după cum ne-a precizat părintele Lucian Feşteu, parohul din Abuş cu filia Păucişoara din protopopiatul Târnăveni .
Credincioşii din Târnăveni .....
Data: Jul 8, 2011
|
Ceremonia a avut loc la Centrul Eparhial din Baia Mare în prezenţa oficialităţilor locale, judeţene şi de stat, dar şi a unui mare număr de preoţi şi credincioşi din eparhie.
„Vă mărturisesc că de data aceasta mă simt copleşit şi nu .....
Data: Jul 8, 2011
|
Deschiderea festivă a avut loc în prezenţa conducerii Universităţii, a profesorilor şi cursanţilor, având ca invitat de onoare pe Înaltpreasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Înaltpreasfinţia Sa a fost însoţit de părintele .....
Data: Jul 8, 2011
|
Random Links
Preotii din protopopiatele Oravita si Resita au discutat, astazi, 4 noiembrie, la sediul Episcopiei Cransebesului, despre stadiul implementarii proiectelor social-educative Hristos impartasit copiilor si Alege scoala in cuprinsul eparhiei.Intrunirea a fost precedata de o slujba de Te-Deum, .....
Data: Nov 4, 2009
|
Maine, 1 aprilie, in cea de-a patra zi a Saptamanii Mari, in toate Bisericile ortodoxe se va savarsi slujba Deniei din Sfanta si Marea Vineri, numita si Denia celor 12 Evanghelii. Pericopele scripturistice care se citesc in cadrul acestei slujbe prezinta toate patimirile indurate de Domnul .....
Data: Mar 31, 2010
|
La sediul AEOF din Paris va avea loc vineri, 11 iunie 2010, la ora 15, intalnirea periodica a episcopilor ortodocsi din Franta. Intalnirea va fi urmata de un Te Deum cu ocazia onomasticii pentru Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si de o receptie, la ora .....
Data: Jun 5, 2010
|
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta sa de lucru din 25-26 februarie 2009, a hotarat ca, in fiecare an, prima duminica dupa praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), sa fie sarbatorita ca Duminica romanilor migranti. Astfel, aceasta duminica a fost inscrisa in .....
Data: Aug 24, 2010
|
Biserica Olari din Bucuresti impreuna cu Centrul Social Educational ADORNO organizeaza, cu prilejul zilei de Pomenire a Mortilor – Mosii de Iarna, sambata, 18 februarie 2012, actiunea sociala Daruind vei dobandi , Editia a 8-a, dupa cum ne-a precizat Parintele Paroh Mihai Iordache.Cu acest .....
Data: Feb 14, 2012
|
|
|