Se implinesc șapte ani de la mutarea la cele veșnice a Arhiepiscopului Justinian Chira, ierarhul care a ctitorit 37 de mănăstiri pe langă cele trei pe care le-a găsit inițial in eparhia Maramureșului și Sătmarului.
Arhiepiscopul Justinian iubirea monahismul. El insuși s-a inchinoviat la 21 de ani, deși și-ar fi dorit să facă aceasta de la 16 ani.
„Care a fost momentul cel mai greu pentru noi, cei care am luat hotărarea să plecăm la mănăstire? Atunci cand ne-am despărțit de tată și de mamă, de frate și de soră”, spunea Inaltpreasfinția Sa.
„Care crezi frăția ta că-i momentul cel mai greu din existența Fiului lui Dumnezeu? Ce-ți inchipui? Cel mai greu moment nu a fost atunci cand S-a zămislit din trupul Fecioarei El, care era Făcătorul cerului și al pămantului, deși acesta a fost un pogorămant teribil, o smerenie grozavă. Nu a fost nici că a trăit in foamete și in greutăți 33 de ani, nici că a fost vandut și răstignit. Cel mai greu moment a fost acela cand Fiul a trebuit să Se rupă, să Se despartă de slava Preasfintei Treimi, pentru a cobori in lumea materială, ca să devină Dumnezeu-Om.”
„Părintele nostru ceresc prețuiește extraordinar de mult faptul că ți-ai dăruit viața ta lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul, cu aceeași ocazie, cea a unei vizite la Mănăstirea Putna.
Biografie
S-a născut din părinții Ilie și Maria, țărani evlavioși, in data de 28 mai 1921, la Plopiș, comuna Șișești, județul Maramureș, primind numele de botez Ioan.
S-a inchinoviat in 12 martie 1941 la Mănăstirea „Sf. Ana” de la Rohia și a fost tuns in monahism, primind numele de Justinian, in 2 martie 1942.
A fost hirotonit ierodiacon in 15 august 1942, dar, in perioada ocupației horthiste din Transilvania a fost recrutat in armata maghiară, deși monahii nu au obligații militare.
După lăsarea la vatră, in 17 aprilie 1943, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sf. Ana” și a devenit stareț in 25 iunie 1944, cand avea doar 23 de ani, iar mănăstirile treceau printr-o perioadă foarte grea. In 1948 a fost ridicat la rangul de protosinghel, iar in 1967 la rangul de arhimandrit.
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ridicat la treapta de arhiereu in 9 iunie 1973, fiind hirotonit in 9 septembrie ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu supranumele de�Maramureșeanul.
După reinființarea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, in 22 septembrie 1990, Adunarea Națională Bisericească l-a ales episcop al acestei eparhii, iar la 11 noiembrie 1990 a fost intronizat la vechea Catedrală din Baia Mare.
A reconstruit eparhia Maramureșului
- Inființarea secției de Teologie Ortodoxă in cadrul Facultății de Litere din Baia Mare;
- Inființarea Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare;
- Publicarea revistei eparhiale „Graiul Bisericii Noastre”;
- A ctitorit zeci de biserici și 37 de mănăstiri (inițial, in eparhie erau doar trei mănăstiri).
In 13 decembrie 2009, activitatea de 37 de ani de slujire i-a fost răsplătită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane cu titlul de Arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
A trecut la Domnul in ziua de 30 octombrie 2016 și odihnește la Mănăstirea Rohia.
Anul trecut, fundația eparhială „Arhiepiscopul Justinian” a răscumpărat casa natală a arhiereului și a adus-o langă noua biserică din Plopiș, amenajand in ea Casa memorială „Justinian Chira”.
Arhiepiscopul Justinian Chira despre țara lui
„Părinților! E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt incantat, foarte incantat, atunci cand imi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. Romania mi se părea o țară străină”, le-a spus arhiereul monahilor putneni, la vizita pe care le-a făcut-o in 2007.
„Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu ințelegeți�–�din ’40 pană-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, pană in 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin.”
„In ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfantului Sinod. Cand am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt in țara mea, după atația ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am in față chipul mamei mele.”
Vezi și:
- Patriarhul Daniel: Un ierarh luptător, un păstor dinamic şi un mare patriot – Arhiepiscopul Justinian Chira (1921-2016)
Foto credit: Kanal D
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 251
Id: 79490
Data: Oct 30, 2023
Imagine:
Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a implinit luni 9 ani de la primirea hirotoniei in arhiereu. PS ..... Data: Oct 30, 2023 |
Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul a slujit duminică la altarul exterior al Catedralei Patriarhale. La predică, Episcopul vicar patriarhal a ..... Data: Oct 30, 2023 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit duminică despre minunile Mantuitorului Iisus Hristos, cu referire directă la Invierea fiicei lui ..... Data: Oct 30, 2023 |
..... Data: Oct 31, 2023 |
Sfantul Sinod a anunțat, după cea mai recentă ședință de lucru, că Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, fiii lor, Audifaciu și Avacum, și ..... Data: Oct 31, 2023 |
Asociația Tinerilor Ortodocși Romani (ATOR) – Banatul de Munte va organiza primul schimb de experiență Erasmus+ cu tineri din Banatul sarbesc, in perioada 31 ..... Data: Oct 31, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).