Biserica de lemn a Mănăstirii Voivodeni a fost sfințită

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvarșit duminică slujba de sfințire a bisericii de lemn cu hramul „Schimbarea la Față a Domnului” a Mănăstirii Voivodeni.

La acest eveniment au participat numeroși pelerini, dar și oficialități județene și locale.

După sfințirea lăcașului de cult a urmat săvarșirea slujbei Sfintei Liturghii in altarul de vară situat in vecinătatea bisericii.

La finalul intalnirii, PS Petroniu a acordat o diplomă de apreciere pr. protos. Acachie, starețul Mănăstirii Voivodeni, pentru efortul depus la infrumusețarea lăcașului.

Au fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat in activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la biserica de lemn.

Foto credit: Episcopia Sălajului

Mănăstirea Voivodeni

Mănăstirea Voivodeni este aşezată la marginea satului cu acelaşi nume, situat la graniţa judeţului Sălaj cu judeţul Cluj. Satul Voivodeni a fost atestat documentar in urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară a localității pomenindu-se despre aşezarea unui eremit in hotarele acestui sat. Locul in care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Rameţ.

Pornind de la aceste tradiţii locale consemnate in toponimia locurilor, in anul 2000, s-a luat iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reinvia o veche vatră monahală, rămasă in conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate, prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Romană a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, in data de 27 noiembrie 2000.

In acest context, 2 ani mai tarziu, respectiv in anul 2002, au venit la Voivodeni cațiva călugări de la Frăsinei pentru a reinnoda tradiția monahală a acestor meleaguri, intreruptă timp de trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Ardealului.

Citește mai multe detalii despre istoria mănăstirii aici.

Foto credit: Episcopia Sălajului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 224

Id: 78822

Data: Aug 9, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).