In perioada 1-3 decembrie, coruri romanești din diaspora vor participa la festivalul-concurs de colinde și cantece patriotice organizat de Asociaţia Orthodoxe Roumaine „La Chorale
Les Saints Archanges”, din Paris.
Evenimentul, intitulat „Festivalul Internațional de Colinde și Cantece Patriotice”, va fi organizat in parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Romană a Italiei și avea loc la Centro Mariapoli, din Roma – Viale San Giovanni Battista de la Salle, Castel Gandolfo.
Festivalul „este un manifest pentru reprezentarea culturii romanești și promovarea imaginii Romaniei in spațiul european, care, totodată, oferă un semn de apreciere şi incurajare coralelor participante, păstrand vie flacăra spiritualității romanești in străinătate”, menționează, in comunicatul oficial, reprezentanții Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei.
Programul evenimentului va incepe pe 1 decembrie, prin festivitatea de deschidere și intonarea Imnului Național, iar ulterior, pe 2 și 3 decembrie vor avea sesiunile de interpretare.
In competiție s-au inscris următoarele coruri: Corul ‘’Sfantul Voievod Ștefan Cel Mare’’ din Viena (Austria); Corala de Copii a Parohiei ‘’Sfinţii Trei Ierarhi’’ La Courneuve (Franţa); Corala Ortodoxă Romană ‘’Sfinţii Arhangheli’’ Paris (Franţa); Corala ACOR a Parohiei Ortodoxe Romane Strasbourg (Franţa); Corul ‘’Agapia’’ al Parohiei Ortodoxe Romane ‘’Buna Vestire’’ Munchen (Germania); Corala ‘’Sfantul Daniil Sihastrul’’ Piacenza (Italia); Grupul Coral Polifonic Feminin ‘’Arpeggio’’ Roma (Italia); Corala Bărbătească ‘’Sfantul Roman Melodul’’ Roma (Italia); Corala ‘’Cantăm Domnului’’ Torino (Italia); Corul ‘’Sfantul Roman Melodul’’ al NEPSIS Irlanda.
Din comisia de jurizare vor face parte Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Episcop vicar al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, pr. Don Franco Ponchia, Andrei Apreotesei, Manager al Ateneului Național din Iași, și Daniela Ciubotriu-Aprotesei, profesor de muzică.
Competiția va ajunge astfel la a cincea ediție. Incepand cu 2017, evenimentul a adunat la fiecare ediție peste 500 de persoane in public și peste 8000 de auditori in mediul online, aproximează organizatorii.
Foto credit: Episcopia Ortodoxă Romană a Italiei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 206
Id: 79719
Data: Nov 29, 2023
Imagine:
Protoieria Moinești va organiza săptămana viitoare un concert de colinde intitulat „Isihia Nativității”, in parteneriat cu Primăria ..... Data: Nov 29, 2023 |
Ministerul Apărării Naționale a anunțat marți programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Naționale a Romaniei la București și ..... Data: Nov 29, 2023 |
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat duminică Gala „Bucuria Vindecării”, dedicată persoanelor care suferă de ..... Data: Nov 29, 2023 |
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Romani din Alba Iulia va organiza un concert de colinde pe 6 noiembrie, de sărbătoarea Sfantului Ierarh ..... Data: Nov 29, 2023 |
Biblioteca Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pune la dispoziție online catalogul integral cu informații bibliografice pentru cercetători. .....Data: Nov 29, 2023 |
Doi ierarhi fac parte dintre cei peste 940.000 de romani care iși serbează onomastica pe 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfantului Apostol Andrei, Ocrotitorul ..... Data: Nov 30, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).