Stroe S. Belloescu a fost pomenit la mormantul său situat in curtea școlii din Barlad care ii poartă numele.
Pe 20 octombrie s-a implinit 111 ani de la trecerea la viața veșnică a filantropului Stroe S. Belloescu care a construit școli, biserici și cămine culturale in Barlad.
Protoiereul Andrei Mereuță a oficiat slujba de pomenire la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, precum și reprezentanții celor două instituții barlădene care poartă numele marelui filantrop: Școala Gimnazială și Biblioteca Municipală.
Stroe S. Belloescu (n. 20 martie 1838, Campina – d. 20 octombrie 1912) a fost un profesor model, intelectual și filantrop. A urmat cursurile școlii primare la Campina, pe cele secundare la București, unde a invățat și tamplăria la o școală de meserii, apoi a absolvit cursurile Politehnicii din Gand, Belgia, obținand diploma de inginer.
A fost călăuzit toată viața de convingerea că a munci inseamnă a te ruga, mărturisind că „orice muncă adevărată e sfantă; in orice muncă adevărată, fie numai muncă cu brațele, este ceva dumnezeiesc”, menționează Episcopia Hușilor citand din „Barladul cultural” de Gheorghe Vrabie.
Sursă foto: Episcopia Hușilor
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 202
Id: 79452
Data: Oct 25, 2023
Imagine:
Sfinții Mărturisitori Ardeleni au fost pomeniți săptămana trecută la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia printr-un program liturgic deosebit, care a ..... Data: Oct 25, 2023 |
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane s-a intrunit in ședință de lucru miercuri la Palatul Patriarhiei. Evenimentul a fost deschis cu o slujbă ..... Data: Oct 25, 2023 |
..... Data: Oct 25, 2023 |
Slujba Privegherii in cinstea Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir, este oficiată la altarul exterior din curtea Catedralei Patriarhale. Episcopul vicar ..... Data: Oct 26, 2023 |
Universitatea Națională de Muzică din București a găzduit miercuri conferința internațională „200 de ani de romanire. Imnografi și ..... Data: Oct 26, 2023 |
Ziua Armatei Romane a fost serbată miercuri in Parcul „Carol I” din Capitală la Monumentul Ostașului Necunoscut. Ceremonia militară a ..... Data: Oct 26, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).