Arhiepiscopul Ramnicului a slujit duminică la hramul Mănăstirii Stanișoara, unde a vorbit despre Sfinții Cuvioși Neofit și Meletie.
Ei „ne invață să vedem viața și tot ceea ce ne inconjoară prin ochii lui Hristos, să avem o vedere curată a lucrurilor, care să nu fie afectată de egoism și de patimi”, a spus Inaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.
Ierarhul a subliniat că cei doi cuvioși romani amintesc de o afirmație a Sf. Maxim Mărturisitorul: „Cei născuți din Duhul se cunosc după roadele Duhului”.
„Acești iubitori de Dumnezeu, Sfinții Neofit și Meletie, au primit de la Dumnezeu darul rugăciunii și al povățuirii sufletelor, devenind, pentru obștea monahală și mulțimea ucenicilor lor, pilde de smerenie și de infranare, luminandu-i pe calea mantuirii, care este unirea omului cu Dumnezeu”, a subliniat Inaltpreasfinția Sa.
„�Minunat este Dumnezeu intru sfinții Lui� (Psalmul LXVII, 36), căci prin rugăciune neintreruptă și prin multe osteneli, Sfinții Neofit și Meletie și-au imprietenit sufletele cu infranarea și cu dragostea. Și infranarea a risipit patimile, iar dragostea a fost arvună a bucuriei cerești, implinind indemnul Sfantului Apostol Pavel: �fiți buni intre voi și milostivi, iertand unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă, in Hristos (…). Și umblați intru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi prinos și jertfă lui Dumnezeu, intru miros cu bună mireasmă … cum se cuvine sfinților��(Efeseni IV, 32; V, 2-3).”
Mănăstirea Stanișoara este situată in Munții Cozia, la 10 km nord de gara Călimănești – Jiblea. Se poate ajunge la ea atat dinspre Călimănești, cat și dinspre Mănăstirea Turnu de Valcea, pe poteci care trec prin pădure.
Foto credit: Arhiepiscopia Ramnicului
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 206
Id: 79036
Data: Sep 5, 2023
Imagine:
„Fără iubire nu există liniște, nu putem vorbi de odihnă sufletească. Un suflet fără iubire este un suflet chinuit, frămantat ..... Data: Sep 5, 2023 |
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a primit luni, la Centrul Eparhial din Cahul, vizita Excelenței Sale Cristian-Leon Țurcanu, ..... Data: Sep 5, 2023 |
Ziua internaţională a carităţii este celebrată in fiecare an in data de 5 septembrie și are ca obiectiv sensibilizarea şi mobilizarea oamenilor, a ..... Data: Sep 5, 2023 |
La Castel Gandolfo, in apropiere de Roma, a avut loc zilele trecute intalnirea grupului informal internațional de preotese „Sfanta Nona”. Aflată ..... Data: Sep 5, 2023 |
La Cahul a fost zidită prima biserică in cinstea Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetății Albe – Ismail. Piatra de temelie a fost ..... Data: Sep 5, 2023 |
Ortodocși romani și sarbi din Krems și Sankt Polten, Austria, au marcat Ziua Creației vineri, la inceputul Anului Bisericesc, oficiind Vecernia Creației, o ..... Data: Sep 5, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).