Italia: De hram, Mănăstirea Spilimbergo și-a inaugurat clopotnița și poarta maramureșeană

Mănăstirea romanească „Nașterea Maicii Domnului” din Spilimbergo, in nord-estul Peninsulei Italice, și-a sărbătorit duminică, cu anticipație, hramul.�

In comunitățile din diaspora, sărbătorile mari se țin in zi de duminică pentru a permite credincioșilor risipiți pe distanțe mari să participe la eveniment.

Slujba de hram a fost oficiată de Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania.

La final, in prezența Excelenței Sale, Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al Romaniei la Trieste și a autorităților locale, Preasfinția Sa a� binecuvantat clopotnița și poarta de intrare a mănăstirii, realizată in stil maramureșean, notează Episcopia Italiei.

Romanii ortodocși au parohie in zona Spilimbergo din anul 2017. In septembrie 2019, odată cu sosirea Arhim. Antonie Pința, pe langă parohie a fost organizat Centrul Pastoral „Sfantul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” transformat ulterior, de la inceputul anului 2021, in Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”.

Obștea monahală, unica de monahi din nordul Italiei, numără in prezent 3 persoane. Așezămantul deține un fragment din moaștele Sfantului Ierarh Andrei Șaguna.

Clădirea mănăstirii a fost la inceput o școală elementară care a fost achiziționată de comunitatea ortodoxă romană din zonă in anul 2019. Imediat au inceput lucrări de modernizare și de reabilitare a spațiului. La parter a fost amenajat un paraclis de aproximativ 100 de metri pătrați, iar la etaj au fost amenajate chilii pentru viețuitorii așezămantului. Mănăstirea mai dispune și de un teren agricol de peste 1000 de metri pătrați.

Lăcașul� de cult a fost infrumusețat cu iconostas sculptat in lemn de tei, sfințit in anul 2021, policandre, mobilier și obiecte liturgice necesare slujirii. In curtea mănăstirii de găsește o troiță masivă din lemn de stejar, lucrată in stil maramureșean și o clopotniță. Așezămantul monahal atrage credincioși romani stabiliți in zonă, iar comunitatea italiană locală este incantată și interesată să descopere slujbele și trăirea monahală ortodoxă.

Sursă foto: Facebook / Mănăstirea Spilimbergo


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 212

Id: 79048

Data: Sep 6, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).