In data de 25 noiembrie 2023 se implinesc cinci ani de la sfințirea Catedralei Mantuirii Neamului, simbol al unității de credință și de neam a romanilor. Peste 150.000 de credincioși veneau să se inchine in Altarul ei.
Catedrala are două hramuri: Inălțarea Domnului – Ziua Eroilor și Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei.
Privind in retrospectivă lucrările de construcție și de pictură au avansat semnificativ, fiind finalizați aproximativ 7.000 mp de pictură in mozaic, dintr-un total de 17.800.
De asemenea, lucrările exterioare peste cota +45 m sunt finalizate, catedrala fiind tencuită. „Sub cota +45 m lucrările sunt intr-un foarte mare progres in partea de vest, in faţa Catedralei, in zona pridvorului şi intrării principale şi in partea de sud pe bulevardul 13 Septembrie şi in partea Sfantului Altar”, mărturisea in octombrie 2023 pr. Nicolae Crangașu, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul Monumente şi construcţii bisericesti al Patriarhiei Romane.
La slujba de sfințire, oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu impreună cu Patriarhul Daniel, au participat 60 de ierarhi, mii de clerici, reprezentanți ai autorităților locale și centrale și zeci de mii de credincioși.
Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Romaniei intră in Catedrala Națională pe 25.11.2018. Foto credit: Basilica.roDe atunci, la Catedrala Națională au mai fost intampinați Patriarhul Teofil al Ierusalimului, pe 29 noiembrie 2018, și Papa Francisc, pe 31 mai 2019.
Impresiile evenimentului istoric din noiembrie 2018 se doresc a fi concretizate in anul 2025, prin finalizarea lucrărilor și sfințirea mare a Catedralei Naționale.
Foto credit: Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 224
Id: 79702
Data: Nov 26, 2023
Imagine:
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat sambătă Sfanta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale, cu ocazia implinirii a cinci ani de la ..... Data: Nov 26, 2023 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a binecuvantat sambătă racla in care va fi pus un fragment din moaștele Sfantului Ioan Damaschin, la Paraclisul ..... Data: Nov 26, 2023 |
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat sambătă Sfanta Liturghie la hramul Paraclisului Facultății de Teologie din București, ..... Data: Nov 26, 2023 |
La Muzeul Mitropolitan din Iași va avea loc lunea viitoare vernisajul Expoziției „Icoane ale Maicii Domnului”. PS Nichifor Botoșăneanul va fi prezent ..... Data: Nov 27, 2023 |
Ședinţa de toamnă a Comisiei comune de lucru a Conferinţei Episcopilor Germani Catolici şi a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania a avut ..... Data: Nov 27, 2023 |
„Colega noastră Maria Ioana Dumitrașcu are nevoie de sprijin pentru că se confruntă cu probleme severe de sănătate”, transmite Departamentul ..... Data: Nov 27, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).