Preoții și preotesele au donat sange in debutul campaniei umanitare inițiate la Sfantu Gheorghe

Opt preoți și două doamne preotese au donat sange la prima activitate socială din cadrul proiectului intitulat�„Dăruind sange, vei dobandi viață veșnică!”inițiat�anul acestala nivelul Protopopiatului Sfantu Gheorghe.

Debutul campaniei a avut loc joi la centrul de transfuzii din municipiul Sfantu Gheorghe, informează Episcopia Covasnei și Harghitei.

„Intenționăm ca și pe viitor (odată la 3 luni), in zilele in care vom avea programate ședințele lunare protopopești, să organizăm astfel de campanii de donare de sange la nivel de Protopopiat. Indemnul de a dona se va difuza prin intermediul preoților Protopopiatului Sfantu Gheorghe in parohiile pe care le păstoresc și pentru credincioșii noștri buni, cu conștiința că prin jertfa mică a unuia se poate chiar salva o viață”, a declarat preotul protoiereu Teodor-Florian Mocanu.

„Mulțumim Mantuitorului nostru Iisus Hristos care ne-a dat dovadă de jertfă supremă prin vărsarea�Dumnezeiescului Său sange pe Cinstita�si de viață făcătoarea Cruce,�căci ne-a dăruit sănătate ca�din sănătatea noastră să putem și noi�oferi celor aflați in suferință și care au nevoie de sange ca materie care ne intreține viața”.


Anual, in Romania sub 2% din populație donează sange, reprezentand o cincime din media celorlalte state din Uniunea Europeană. Prin campaniile de donare de sange organizate incepand cu anul 2013, Patriarhia Romană este instituția care a incurajat cel mai mult creșterea numărului donatorilor de sange.

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 189

Id: 78894

Data: Aug 18, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).